Membrii Confederaţiei Naţionale Sindicale „Cartel ALFA” participă, miercuri, la acţiuni de pichetare organizate la nivel naţional, cu ocazia „Zilei de acţiune şi solidaritate europeană”, pentru a cere modificarea de urgenţă a Legii Dialogului Social.
„În Bucureşti va fi organizată o acţiune de pichetare în faţa Muzeului Grigore Antipa din Piaţa Victoriei, de la ora 14.00, unde estimăm că vor participa circa 500 – 600 de persoane, atât din Capitală, cât şi din unele judeţe limitrofe – Teleorman, Călăraşi şi Buzău. Pichetarea va dura două ore, respectiv până la ora 16.00. În ţară, există trei judeţe (Bihor, Iaşi şi Sălaj) unde pichetările nu vor avea loc din cauza lipsei autorizaţiilor, însă în alte două judeţe (Arad şi Tulcea) vom organiza proteste în ciuda faptului că nu deţinem autorizaţii eliberate de primărie, chiar şi cu riscul de a primi amendă penală. Principalul nostru obiectiv este de a transmite un mesaj atât guvernanţilor, cât şi organizaţiilor patronale, cu privire la necesitatea modificării de urgenţă a Legii Dialogului Social, deoarece aceasta este singura soluţie pentru deblocarea negocierilor colective şi realizarea păcii sociale în România”, a declarat, marţi, vicepreşedintele CNS „Cartel ALFA”, Petru Sorin Dandea.
sursa: Agerpres