La data de 21.10.2016, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba au dispus trimiterea în judecată a inculpatelor B.C., angajată în cadrul Spitalului Mun. Târnăveni – Serviciul Resurse Umane, jud. Mureș, pentru comiterea infracțiunilor de folosire în mod direct de informații ce nu sunt destinate publicității în scopul obținerii de bani, înșelăciune, fals intelectual, fals material în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals și P.M.C., casier al C.A.R. – C.F.R. Cluj – Sucursala Teiuș, jud. Alba, pentru comiterea infracțiunilor de neglijență în serviciu, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.

Lucrătorii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție — Serviciul Județean Anticorupție Alba au efectuat numeroase acte procedurale în cauză, în baza mai multor ordonanțe de delegare ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba.

În fapt, s-a reținut că, în perioada martie 2015 — aprilie 2016, inculpata B.C. a indus în eroare, prin mijloace frauduloase, reprezentanții CAR — CFR Cluj cu ocazia contractării unui număr de 12 contracte de credit în valoare totală de 355.000 lei.

Pentru realizarea rezoluției infracționale, B.C. a întocmit în fals cereri de credit în numele unor persoane fizice, fără acordul sau cunoștința acestora, depunând în acest sens adeverințe de salariu pe care le-a falsificat. Totodată, aceasta a depus angajamente de plată din partea unor giranți, angajați ai Spitalului Mun. Târnăveni, fără cunoștința acestora, însoțite de adeverințe de salariat falsificate. Adeverințele au fost completate de către inculpată prin folosirea datelor nedestinate publicității, obținute în cadrul atribuțiilor de serviciu.

În sarcina inculpatei P.C.M., casier al C.A.R. — C.F.R. Cluj — Sucursala Teiuș, s-a reținut faptul că și-a îndeplinit defectuos atribuțiile de serviciu, predând sumele de bani acordate cu titlu de împrumut altei persoane decât titularii de contract, respectiv inculpatei B.C.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.