Castelul Bethlen din Bahnea, o cloacă de infractori

Este unul dintre cele mai impresionante edificii transilvănene. Chiar şi după cinci sute de ani de la construcţie, acesta emană încă nobleţe şi impune respect. Castelul Bethlen din Bahnea are o istorie impresionantă, ce rivalizează cu scenariile celor mai îndrăzneţe filme şi care sfidează parcă trecerea înverşunată a timpului. Cu toate acestea, viitorul se prefigurează în cele mai sumbre culori.

“Castelanii”

Chiar dacă figurează pe site-ul primăriei ca fiind un important obiectiv istoric al comunei, castelul nu poate fi vizitat cu nici un chip de vreun eventual turist, rătăcit prin cine ştie ce împrejurare nefericită pe aceste meleaguri. Clădirea este ocupată în mod abuziv de câteva familii de rromi, lor adăugându-li-se alţi câţiva pierde-vară ce-şi fac veacul pe terenul de fotbal din imediata vecinătate. În astfel de condiţii, importantul “obiectiv turistic” seamănă mai degrabă a peşteră de tâlhari, decât a centru de interes pentru excursioniştii iubitori de istorie. Un exemplu cât se poate de grăitor, în ce priveşte siguranţa turiştilor ce s-ar aventura aici, îl reprezintă reporterul Ziarului de Mureş care a fost bruscat de câţiva indivizi, doar pentru că a avut tupeul să fotografieze edificiul fără aprobarea lor.

Calul de dar nu se caută la dinţi…

O obişnuinţă destul de bizară, la care subscriu mai toţi moştenitorii de castele, este aceea de a se lupta până în pânzele albe pentru moştenireile care le aparţin, de a scoate chiriaşii cu paie, cu gunoaie din ele şi doar la urmă, de a evalua situaţia şi de a face un plan referitor la clădirea proaspăt redobândită. Cei mai mulţi se împotmolesc aici şi fie din lipsă de bani, fie din lipsă de idei, renunţă. Metoda ideală de a scăpa de o astfel de ruină, este de a o dona bisericii. Biserica, după principiul “calul de dar nu se caută la dinţi”, acceptă imediat donaţia cu gândul că odată şi odată, moşia tot va folosi la ceva. Ajuns în acest stadiu, pe castelul cu pricina nu-l aşteaptă zile prea bune. Este şi situaţia domeniului din Bahnea. Câştigat în instanţă în 2005, acesta a fost donat în 2007 Episcopiei Reformate din Cluj-Napoca. Aici pare să se sfârşească orice speranţă şi să înceapă resemnarea…

De la Cluj la Bahnea e cale lungă…

La o primă estimare, costul lucrărilor de renovare se învârte în jurul sumei de două milioane de euro. Chiar şi în cazul accesării unor fonduri europene, episcopia din Cluj Napoca, tot ar trebui să scoată din buzunar măcar un million de euro, bani la care, înaltele feţe bisericeşti nici nu cutează să viseze. Pe lângă aceasta, cu fiecare zi care trece, clădirea se degradează tot mai mult, agravând situaţia şi mai tare.

“Singurul lucru pe care-l putem face, este să încercăm să conservăm castelul în actualul stadiu de distrugere. Chiar şi această investiţie minoră este peste puterile noastre financiare, darămite o renovarea din temelii a clădirii. Cred că nici în zece ani de zile nu vom putea face mai mult decât atât…”, e de părere consilierul tehnic al episcopiei, Adam Mahsay.

În privinţa chiriaşilor nepoftiţi ce s-au aciuiat în castel, consilierul economic, Karoly Veress, ne-a asigurat că problema şi-a găsit rezolvarea de ceva timp:

“Am făcut acum câteva săptămâni o sesizare la poliţia din localitate şi din câte ştiu eu, cei care ocupau spaţiul în mod ilegal au fost evacuaţi”.
Rămâne totuşi o întrebare: dacă într-adevăr chiriaşii ilegali au fost evacuaţi, atunci cine sunt personajele misterioase care colcăie prin întreaga clădire?… Să fie fantomele nobililor Bethlen care bântuie castelul, sau doar noii “castelani” care au scăpat printr-un noroc chior de ochiul vigilent al autorităţilor?… Se vede treaba că, de la Cluj la Bahnea e totuşi o distanţă destul de frumuşică…

Viitor încurcat

Aşa cum se prefigurează, viitorul domeniului din Bahnea nu arată deloc bine. Actualii proprietari nu dispun de nici o leţcaie care ar putea fi folosită în vederea renovării edificiului. În plus, nici măcar planuri de viitor la nivel teoretic nu se pot lăuda că au. În timp ce primăria vorbeşte de un azil pentru bătrâni ce ar putea să funcţioneze aici, aceştia se opun din start ideii. În opinia lor, în castel ar urma să funcţioneze “ceva cultural”. Ce anume, nimeni nu are nici cel mai mic habar.

În previzibilul caz în care Episcopia Reformată nu va reuşi să administreze clădirea, primăria localităţii ar avea prioritate în cumpărarea ei. Primarul Ioan Jors, se leapădă însă de această idee, ca de un gând rău: “Localitatea dispune şi de şcoală şi de Cămin Cultural şi de dispensar, aşa că nu am avea ce să facem cu ea. Şi chiar dacă am avea nevoie de spaţiu, cu banii pe care i-am băga în renovarea castelului, am face altă clădire mult mai modernă şi mult mai utilă.”

Vreau o minune…

În toate situaţiile analizate, soarta moşiei Bethlen din Bahnea nu pare să fie prea fericită. Episcopia Reformată este de mult depăşită de situaţie, iar primăria comunei preferă să nu se bage într-o problemă din care nu întrevede nici o ieşire. În aceste condiţii, singura salvare a castelului este doar o minune. O minune care să sfideze orice logică şi care să fie suficient de puternică încât să învingă greutăţile sistemului încâlcit de la noi.

Istoria impresionantului edificiu

Localitatea Bahnea este atestată documentar din anul 1291, sub numele Bahna. Numele satului derivă din germanicul „bachnem”, care înseamnă „văi”.

În anul 1441, în Bahnea se stabileşte familia latifundiarului Bethlen. Castelul, apare un secol mai târziu, în 1545, când nobilul Bethlen Farcas îi pune piatra de temelie. Construit în stil renascentist, acestuia îi sunt adăugate de-a lungul timpului,atât aripa estică şi cea vestică, cât şi bastionul în opt laturi, asfel încât, astăzi edificiul se prezintă ca o combinaţie fascinantă de stiluri arhitectonice: renascentist, gotic, romantic şi baroc.

În 1848, iobagii români şi maghiari de pe moşia din Bahnea sunt împroprietăriţi cu pământ, suprafeţele alocate fiind calculate după numărul de zile de muncă efectuate şi după suprafaţa de pământ lucrată în dijmă pe moşia grofului.
După cel de-al doilea război mondial, întreg domeniul este confiscat şi trecut în proprietatea statului. Aici au funcţionat ani la rând primăria, Căminul Cultural, Biblioteca şi depozitul CAP-ului. Deşi a avut întrebuinţări dintre cele mai diverse, clădirea a fost destul de bine întreţinută şi, în comparaţie cu ruinele celorlalte castele transilvănene, aceasta arată încă destul de bine. În 2005, proprietatea a fost retrocedată moştenitorilor familiei Bethlen, care, în anul 2007 au donat-o Episcopiei Reformate din Cluj. În prezent, edificiul este fără nici o întrebuinţare şi din acest motiv, se degradează rapid