În luna decembrie a anului 2017, o femeie comitea o crimă oribilă. Magdalena Șerban, în vârstă de 36 de ani la data comiterii omuciderii, a aruncat-o pe Alina Ciucu, o tânără de doar 25 de ani, în fața metroului, la stația Dristor 1. Tânăra a murit pe loc. Fapta reprobabilă s-a petrecut în seara zilei de marți, 12 decembrie 2017.

Anterior, în cursul aceleiași zile, scelerata a încercat să ucidă o altă fată, care, din fericire, a reușit să-și salveze viața.

Ulterior, Magdalena Șerban a fost prinsă de oamenii legii, iar acum se află internată la Spitalul-Penitenciar Jilava, ea fiind trimisă în judecată pentru omor.

Bugetul.ro a aflat cât cheltuie statul român pentru întreținerea ucigașei de la metrou. Purtătorul de cuvânt al Spitalului-Penitenciar Jilava, Denisa Ene, ne-a dezvăluit că, pentru fiecare persoană internată, statul plătește aproximativ 700 de lei pe lună.

În această sumă sunt incluse mâncarea, tratamentul, utilitățile și investigațiile medicale.

„Pentru întreținerea unui pacient, nu doar a Magdalenei Șerban, se cheltuie 695 de lei lunar, pentru hrană, utilități, investigații medicale, materiale sanitare și medicamente”, a declarat Denisa Ene, pentru Bugetul.ro.

Aceeași doamnă Ene ne-a spus că Magdalena Șerban este, în prezent, singură în cameră, că răspunde tratamentului și că are o relație bună cu medicul curant.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.