Primăria Cluj-Napoca a cumpărat un tomograf pentru evaluarea sănătăţii arborilor. Aparatul poate detecta părţile în descompunere din interiorul trunchiului, identifică putregaiul timpuriu şi oferă date cu privire la stabilitatea copacului la nivelul rădăcinii şi rezistenţei acestuia la vânt.

Viceprimarul Dan Tarcea a declarat, miercuri,potrivit mediafax.ro, că tomograful a costat peste 130.000 de lei şi a fost achizionat în urma unei licitaţii publice organizată de municipalitatea clujeană.

”Primăria Cluj-Napoca a achiziţionat un tomograf pentru a evalua starea de sănătate a copacilor din municipiu. Protejarea spaţiilor verzi va fi, astfel, intensificată şi se vor evita tăierile unor arbori sănătoşi. Acest tomograf conţine un set de componente care, prin utilitatea lor, detectează părţile în descompunere din interiorul trunchiului, identifică putregaiul timpuriu, ajută la stabilirea precisă a geometriei trunchiului arborelui în momentul realizării tomogramei şi oferă date tehnice cu privire la stabilitatea arborelui la nivelul rădăcinii şi rezitenţei acestuia la vânt, furtuni, vijelii. Tomograful a costat 132.000 de lei şi a fost achiziţionat în urma unei licitaţii publice”, a spus Tarcea.

Potrivit acestuia, în urma testărilor se va întocmi o hartă la nivel de oraş cu arborii care prezintă un potenţial pericol şi urmează să fie tăiaţi sau toaletaţi.

”Primii arbori care vor fi evaluaţi vor fi cei din Parcul Mare. În funcţie de cum vor decurge lucrurile, dacă acest prim tomograf nu va face faţă, vom mai achiziţiona astfel de aparate”, a subliniat viceprimarul municipiului Cluj-Napoca.

2 COMENTARII

  1. Toti arborii ” toaletati ” in fortă sau tăiati ptr.că așa vor mușchii Lor care sunt de ordinea zeciilor de ce nu au avut parte de acest ” monitor ” ? lipsa banilor nu se justifică stiind că are ” balta pește ” ( primăria) ,acum este Cam tirziu ,abia mai sunt arbori in orașul de 5* ,cind s a ras vechea grădină botanică de pe str.Avram Iancu probabil acest aparat era ” incă ” in faza de proiect .O intrebare : specialiști ptr.manipularea și evaluarea parametrilor are primăria angajată sau urmează angajări sau mai bine să nu le dăm idei ,cu toate că de idei ,proiecte ,studii de tot felul nu duc lipsă cu finalizarea și punerea in functiune au MARI probleme .

  2. Doamna Adela, ce va ne mai place sa ne pricepem la de toate!! Cat despre gradina botanica, cred ca e prea mult spus. Uitati-va pe net, in dex, sa vedeti ce inseamna ‘gradina botanica’: Grădină special amenajată pentru cultivarea și studierea a numeroase specii de plante. (https://dexonline.ro/definitie/botanic). Stiti cumva sa ne spuneti ce plante erau cultivate si studiate pe str. Avram Iancu? Sau vorbiti ca o ecologista spalata pe creier?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.