Confidentialitatea este un lucru pretios si, in mod normal, suntem atenti cu privire la ceea ce comunicam altor persoane. Din pacate, din anumite motive, oamenii care intra pe internet uita total cum sa procedeze, avand impresia ca sunt total protejati. Multa lume se inscrie pe diverse site-uri si, intr-un mod iresponsabil, publica in mediul virtual informatii confidentiale accesibile persoanelor straine. Motivul este unul simplu. Majoritatea dintre noi credem ca, daca suntem in spatele unui pseudonim, suntem in perfecta siguranta. Nimic mai gresit.
“Problema” Facebook
In august 2007, codul utilizat pentru a genera prima pagina a Facebook si pagina de cautare a fost, accidental, facut public. O problema de configurare pe un server Facebook a facut vizibil codul PHP pe pagina pe care trebuie sa o creeze, ridicand astfel suspiciuni cu privire la protectia datelor cu caracter personal oferita de site.
In noiembrie 2007, Facebook a lansat “Beacon”, un sistem de unde site-urile terte puteau include un script Facebook si sa il foloseasca pentru a trimite informatii legate de utilizatorii retelei de socializare. Informatiile astfel obtinute, cum ar fi cele privind cumparaturile facute sau jocurile favorite, erau apoi folosite pentru a bombarda utilizatorii cu reclame si stiri legate de domeniile lor de interes. Cu alte cuvinte, daca cineva cumpara un sistem audio, reclamele care le primea erau legate exact de acest tip de electronice. In mod normal, Facebook oferea utilizatorilor optiunea de a pastra datele personale confidentiale, dar aceasta numai daca respectivul utilizator avea diligenta de a dezactiva optiunea.
La 1 decembrie 2007, credibilitatea Facebook a fost sifonata din nou, atunci cand New York Times l-a acuzat in mod direct pe Mark Zuckerberg, fondatorul retelei, ca a mintit atat publicatia, cat si compania Coca-Cola, care utilizau serviciul Beacon. Mai mult, un inginer al unei companii de securitate a afirmat pe blogul personal ca Facebook foloseste informatiile utilizatorilor, chiar daca acestia opteaza ca acestea sa fie private. Ca urmare a unui proces pierdut legat de Beacon, in septembrie 2009 serviciul a fost oprit.
Problema email – cat de secreta este corespondenta noastra?
Este foarte important sa realizam faptul ca providerul de email, oricare ar fi acesta, poate citi continutul mesajelor pe care le trimitem. In cazul in care nu aveam criptate datele, intreg continutul, fie el text, poze sau alte atasamente, pot fi vazute de provider, fie acesta Gmail, Yahoo sau Hotmail. Acesta este modul in care functioneaza email-ul si asa a fost mereu.
Singurul aspect linistitor este ca, la volumul imens de email-uri trimise in fiecare zi, este foarte putin probabil ca providerul sa fie atent exact la mesajele pe care le trimitem. Cu alte cuvinte, nu suntem destul de importanti. Si, totusi, la ce foloseste cuiva sa ne citeasca mailul?
Pe orice site care afiseaza reclame prin serviciul Ad Sense de la Google, software-ul care selecteaza reclamele citeste continutul paginii cautand cuvinte cheie relevante pentru a intelege despre ce este vorba in pagina, si apoi incearca sa afiseze anunturi care sunt apropiate ca si subiect.
Acelasi lucru se intampla si atunci cand ati citim un email primit. Softul de difuzare al anunturilor incearca sa identifice prin intermediul cuvintelor cheie relevante despre ce este vorba in mesajul resprectiv. Aceste cuvinte cheie sunt apoi folosite pentru a introduce in spatiul special alocat reclamele din baza lor de date care sunt cele mai asemanatoare si care au cea mai mare legatura cu emailul resprectiv. Din acest motiv, atunci cand citim un email despre, sa zicem, pescuit, anunturile noastre vor fi mereu legate de locuri de pescuit, undite, momeli si asa mai departe.
Motoarele de cautare si viata privata – problema Google
In decembrie 2009, CEO Google, Eric Schmidt, declara cu privire la viata privata: "Daca aveti ceva ce nu vreti ca cineva sa stie, poate ca nu ar trebui sa publicati informatia pe internet. Realitatea este ca motoarele de cautare – inclusiv Google – pastreaza informatiile catva timp si este important de retinut ca toti cei din Statele Unite suntem supusi Patriot Act si este posibil ca toate aceste informatii sa fie puse la dispozitia autoritatilor. "
Conform Wikipedia, un grup de cercetatori austrieci a sustin ca au observat o tendinta de a folosi motorul Google ca o "interfata de realitate". Nu doar utilizatorii obisnuiti, dar chiar si jurnalistii tind sa se bazeze pe primele pagini de cautare Google, presupunand ca tot ceea ce nu este listat acolo, fie nu au importanta sau, pur si simplu, nu exista. Acestia sustin ca "Google a devenit interfata principala cu privire la intreaga noastra realitate. Mai precis, utilizatorul, prin interfata Google, are impresia ca rezultatele cautarii reprezinta un adevar absolut. In realitate, rezultatele obtinute sunt doar o mica parte din totalitatea informatiilor relevante disponibile. De asemenea, cercetatorii avertizeaza ca page ranking-ul poate fi influentat si de opiniile individuale ale personalului Google. "A devenit clar ca nu numai algoritmi matematici sau software-ul dar, de asemenea, parerile subiective a personalului Google editeaza informatiile prelucrate de catre Google si decide ce este relevant si ce nu."
In 2006, site-ul de sfaturi parentale Kinderstart.com a dat in judecata Google pentru ca a stabilit rangul sau de pagina (page rank) la zero, sustinand ca masura a facut ca site-ul sa-si piarda 70 la suta din public. In acest proces, s-a aratat ca "Google nu informeaza site-uri Web, in general, ca acestea au fost sanctionate si nici nu explica in detaliu de ce acestea au fost penalizate ". Kinderstart a sustinut ca a fost sanctionat pentru ca reprezinta un concurent pentru Google, avand si el propriul motor de cautare. Kinderstart a pierdut in mod oficial procesul, in timp ce rangul lor nu mai este zero. Google sustine ca daca ar fi permis site-ului Kinderstart sa castige procesul ar fi stabilit un precedent periculos, incurajand astfel alte site-uri penalizate sa procedeze asemanator.
Sabin Ripan
