Deputaţii şi senatorii clujeni au încasat numai în iarna 20012-2013 cel puţin 500.000 de lei din indemnizaţii şi alte cheltuieli, potrivit datelor disponibile pe paginile de internet ale celor două camere parlamentare. Aleşii cu vechime s-au bucurat de indemnizaţii mai mari, iar birourile parlamentare ale fiecăruia au fost întreţinute cu 7500 de lei, în medie, în fiecare lună.

Gazeta de Cluj a făcut o analiză a sumelor publicate pe pagina de internet a Camerei Deputaţilor – www.cdep.ro – şi a Senatului – senat.ro. Orice cetăţean are posibilitatea de a vedea aceste informaţii, sub titlul „informaţii economice”, care arată, pe capitole, câţi bani au fost cheltuiţi în fiecare lună de când a intrat în funcţie noua legislatură cu aleşii săi.

Pe pagina Camerei Deputaţilor, datele disponibile sunt doar cele care ţin de indemnizaţiile plătite şi cheltuielile cu birourile parlamentare. Diurnele deputaţilor sunt disponibile doar la cerere, în baza legii 544/2001. Singurele date disponibile sunt sumele totale cheltuite de deputaţii României – 136.640 lei pentru deplasare la lucrările Parlamentului şi 75.460 lei pentru deplasare în circumscripţia electorală, numai în luna decembrie. În aceeaşi lună, cheltuielile cu transportul deputaţilor au fost de 88.211 lei, cele pentru cazare 758.598 lei, şi cele pentru telefonie mobilă 7.522 lei. Acestea sunt printre cele mai mici sume, din ianuarie şi februarie, deputaţii, mai activi, fiind mai costisitori.

La Senat, în schimb, sunt disponibile informaţii despre indemnizaţia netă şi brută, cazare, telefonie mobilă, transport în ţară şi diurne în ţară şi în Bucureşti. Astfel, datele pe care le vom prezent pentru „costurile” pe care le implică cei patru senatori clujeni sunt mult mai aproape de realitate decât cele pentru deputaţi, care s-ar putea umfla considerabil dacă am cunoaşte şi costurile menţionate mai sus. De asemenea, am adăugat şi informaţiile de pe declaraţiile de avere de la momentul depunerii candidaturii.

Deputaţii noi şi vechi

În Colegiul 1 a fost ales liberalul Adrian Oros. Oros a primit de la Camera Deputaţilor 32.000 de lei drept indemnizaţie şi cheltuieli cu biroul parlamentar, numai în iarna aceasta. Acesta a fost director executiv al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSV) Cluj şi prorector al Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV), unde deţine funcţia de conferenţiar universitar. Potrivit declaraţiei de avere depusă la debutul candidaturii, acesta deţine patru terenuri şi trei autoturisme şi are un venit anual de 36.857 de lei. La capitolul datorii, Oros înregistrează un credit de 100.000 de euro, scadent în 2033.

Steluţa Cătăniciu, fost consilier local, în două mandate, este de profesie avocat. Cătăniciu a cheltuit mai puţin decât colegul său, 29.500 de lei, la cele două capitole. Aceasta s-ar putea datora şi faptului că doamna deputat a fost în căutare de sediu pentru biroul parlamentar până în primăvara acestui an. Cătăniciu este unul din cei mai bogaţi aleşi clujeni în termen de proprietăţi imobiliare. Aceasta deţine, alături de soţul său, un complex de 12 apartamente în Floreşti, un apartament în oraş şi un sfert dintr-o casă, precum şi două terenuri, intravilan şi agricol.

Colegiul 3 a fost cucerit tot de către o doamna a USL-ului, social-democrata Aurelia Cristea. Aceasta, aleasă de locuitorii din centru şi Gheorgheni, a primit 33.355 de lei pentru birou şi drept indemnizaţie. Aurelia Cristea lucrează în domeniul asigurărilor, având experienţă în mediul privat, şi a mai fost aleasă într-un mandat de consilier judeţean. Deţine trei terenuri în judeţul Cluj, la Negreni, Cluj-Napoca şi Călăţele, precum şi două case de locuit în Cluj-Napoca şi Negreni şi o casă de vacanţă în comuna Călăţele. A declarat bijuterii şi opere de artă în valoare de 35.000 de euro.

Primul deputat care şi-a menţinut scaunul, de data aceasta din partea PDL, este Adrian Gurzău. În trei luni de mandat, Gurzău a primit de la Cameră 29.000 de lei. Deputatul este absolvent de Teologie şi a mai avut două mandate în legislativ. Acesta deţine un apartament de 118 metri pătraţi şi a realizat în 2011 venituri de 60.035 de lei.

În Colegiul 5 a câştigat un nou-venit pe scena politică din Cluj. Radu Zlati a primit puţin peste 28.000 de lei pentru biroul parlamentar şi indemnizaţie în iarna acestui an. Radu Zlati are două apartamente şi declara ca nu are maşini, conturi sau bijuterii, ci doar datorii de 57.000 de euro, la un venit de 44.800 pe anul 2011.

Averile celor mai costisitori aleşi

Colegiul 6 Dej are, de câţiva ani buni, un favorit clar în persoana lui Cornel Itu, care se află la al doilea mandat. Itu a costat contribuabilii aproximativ 31.200 de lei. Acesta are acţiuni în patru firme – Parc Rex, Itcomar Prodserv, Mecsom şi Agro 33 şi e membru FC Unirea Dej, unde face parte din Consiliul Director. Itu are un teren intravilan şi o casă la Dej, iar venitul său din 2011 s-a ridicat la 112.372 de lei.

Vicenţiu-Mircea Irimie, fostul viceprimar din Turda, a câştigat colegiul 7 din aceeaşi zonă. Acesta a primit drept indemnizaţie 11.000 de lei şi încă 18.000 pentru cheltuielile cu bunuri, servicii şi personal la biroul său parlamentar. Candidatul ARD a declarat venituri de 69.600 de lei în 2011 şi declară că nu are terenuri, maşini sau bijuterii valoroase. În schimb, are două case de locuit, ambele la Turda, şi datorii de 199.000 de euro.

Prima doamnă a judeţului, Elena Uioreanu, a câştigat simpatia alegătorilor din zona de munte, astfel că în lunile de iarnă a primit de la statul român, numai salariu şi pentru biroul parlamentar, peste 30.000 de lei. Aceasta deţine, împreună cu soţul său, un apartament în Cluj-Napoca. Veniturile fostului consilier local s-au ridicat în 2011 la 171.414 lei, bani proveniţi din salarii, alocaţia copilului, dar şi din cadouri, servicii şi alte avantaje primite cu titlu gratuit din partea unor organizaţii sau instituţii publice româneşti, altele decât angajatorul şi mai mari de 500 de euro. Cel mai surprinzător element al declaraţiei de avere depusă odată cu candidatura îl reprezintă menţiunea că îi datorează soţului său 109.800 de lei, scadente la 2020.

Mate Andras Levente, deputatul UDMR ales în zona Huedin a doua oară, a fost cel mai costisitor deputat la cele două capitole menţionate, cu un total de 36.652 de lei. Acesta deţine 12 terenuri în judeţul Cluj: cinci în Cluj-Napoca, şi alte şapte în judeţul Cluj. Tot la capitolul imobiliare, Mate Andras are cinci proprietăţi în total, din care trei apartamente  la Cluj-Napoca, o casă şi o garsonieră. În declaraţia de avere şi-a trecut un ATV cumpărat cu 3000 de euro şi bijuterii şi obiecte de artă, monede de argint în valoare de 37.200 de lei. Familia lui Mate Andras-Levente a realizat venituri de 216.959 lei, în 2011. Mate e membru în Baroul Cluj şi în Asociaţia Avocaţilor din România. Acesta a încheiat două contracte cu statul pentru asistenţă juridică, în 2005, în valoare de 8900 de euro.

Date complete pentru senatori

Colegiul 1 Senat cuprinde jumătate din municipiul Cluj-Napoca, cartierele Mănăştur, Zorilor şi Grigorescu. Acesta este reprezentat în Senatul României de Alin Tişe, pentru care cheltuielile parlamentare se ridică la aproximativ 59.000 lei. Tişe a fost preşedintele Consiliului Judeţean Cluj între 2008 şi 2012, când a candidat din nou pentru aceeaşi funcţie, dar a fost învins de candidatul USL Horia Uioreanu cu o diferenţa de doar 700 de voturi. De  profesie jurist, Alin Tişe este membru PDL. Fostul preşedinte al CJ deţine un teren intravilan şi două apartamente. De asemenea, are două maşini, un Volkswagen Passat şi un Porsche Cayenne şi a trecut pe declaraţia de avere ceasuri şi bijuterii în valoare de 15.000 de euro. Venitul lui Tişe de la CJ s-a ridicat în 2011 la 48.000 de lei, dar a încasat şi 11.500 de lei din vânzarea acţiunilor la Transgaz şi 143.000 de lei din chirii.

În Colegiul 2 Senat a câştigat mandatul fostul viceprimar al municipiului Cluj-Napoca, Laszlo Attila. Al doilea ales UDMR a primit indemnizaţii de 11.600 de lei în cele trei luni, fiind mai puţin costisitor decât Tişe, cu un total de 42.400 de lei. Laszlo este medic, activitate care i-a adus, alături de alte surse, un venit de 77.860 de lei în 2011. Laszlo Attila deţine cinci terenuri, din care două intravilane în Cluj-Napoca şi trei terenuri în comuna Bereni, din judeţul Mureş. Acesta are trei imobile: două case în Cluj-Napoca, şi o casă de vacanţă în comuna Bereni. El conduce o maşină VW, şi mai declară două ATV-uri şi o motocicletă MZ.

În Colegiul 3 a fost reales Marius Nicoară, candidatul liberal al USL. Nicoară a avut o activitate parlamentară decontată de stat cu 57.000 de lei. Fostul preşedinte al  CJ Cluj declară ca deţine un teren intravilan în Cluj-Napoca, un apartament în oraş şi o barcă de agrement Volvo Penta. Familia lui Marius Petre Nicoară a avut, în 2011, un venit total de 676.753 de lei din salarii, dividende şi alocaţii. Nicoară are economii la bancă de 8.000 de euro şi 25.000 de lei, precum şi acţiuni în valoare de 4.867.700 de lei. Familia lui Nicoară are bijuterii şi obiecte de artă în valoare de 140.000 de lei.

Colegiul 4 pentru Senat cuprinde municipiile Turda, Huedin, localităţile dimprejurul acestora şi comunele de munte. Senatorul Alexandru  Cordoş, ales în această circumscripţie, este cel mai costisitor senator, cu un total de 63.209 lei, care reprezintă indemnizaţia, cheltuielile pentru deplasarea în ţară şi la Bucureşti, cazare şi telefonie mobilă. Acesta deţine un teren intravilan şi un teren agricol în comuna Feleacu, şi două locuinţe, o casă de vacanţă şi un apartament. El conduce un Hyundai şi are bijuterii în valoare de 6.000 de euro. Familia lui Alexandru Cordoş a realizat venituri în valoare totală de 64.888 de lei în 2011. În conturi şi fonduri de investiţii are 48.809 lei, iar datoriile sale se ridică la o valoare totală de 18.000 de euro şi 177.100 lei.

Diana Gabor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.