Primarul reales al municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, a depus la episcopul Maramureşului şi Sătmarului o cerere prin care doreşte să depună jurământul în funcţie într-o catedrală, având în vedere că i s-a prelungit arestul preventiv ,transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cătălin Cherecheş a declarat, luni, presei, la Curtea de Apel Cluj că vrea să depună jurământul într-o zi de duminică.

„Am depus cerere la episcop (al Maramureşului şi Sătmarului – n.a.) să depun jurământul de primar într-o duminică, într-o catedrală, pentru că acest jurământ îl depun în faţa lui Dumnezeu şi a băimărenilor”, a precizat Cherecheş.

Acesta s-a declarat mulţumit de condiţiile de detenţie din Penitenciarul Gherla şi a precizat că a depus la CEDO o plângere faţă de „măsura abuzivă a arestului preventiv”.

Cătălin Cherecheş s-a aflat, luni, Curtea de Apel Cluj care a respins contestaţia depusă de primarul reales al municipiului Baia Mare, la decizia Tribunalului Maramureş din 7 iunie prin care s-a respins cererea acestuia de a fi plasat sub control judiciar pe cauţiune, edilul rămânând mai departe în arest preventiv.

Geanina Cuc, unul dintre avocaţii lui Cătălin Cherecheş, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX că în susţinerea contestaţiei s-a invocat inclusiv faptul că primarul Cătălin Cherecheş a fost reales în funcţie cu peste 32.000 de voturi din partea băimărenilor.

2 COMENTARII

  1. E o aberatie cat casa. In primul rand, nu are ce cereri sa faca la episcopi, cata vreme el e in arest. Din arest nu e lasat cu acordul popilor, daca ar fi fost asa, era de mult acasa. Apoi, lege prevede ca juramantul se depune in sedinta solemna, in fata consiliului local, la sediul primariei. De unde pana unde deci juraminte prin biserici?
    In fine, faptul a a fost ales de o multime de ignoranti ori acoliti, nu e un argument juridic. E un real pericol acest individ, care vrea sa conduca orasul din arest, desi nu are nicio atributie administrativa in acest moment. Plus ca s-a apucat sa acuze si judecatorii, dupa ce o facuse cu DNA, ca ar actiona abuziv.
    Un dement dezaxat, al carui loc e in ospiciu, dar asta abia dupa ce va executa vreo 10 ani de inchisoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.