Liberalii clujeni îşi pregătesc tacticile de afirmare la nivel de partid atât pentru alegerile locale interne din luna aprilie cât şi pentru cele la nivel naţional care vor avea loc în luna iunie. Primul liberal venit să anunţe pe scurt viziunea sa despre partid cât şi intenţia de a prelua conducerea la nivel naţional a PNL-ului a fost Cătălin Predoiu.

 

Biroul Permanent Judeţean al PNL Cluj s-a reunit în 10 martie la sediul fostului PDL în şedinţă. Întâlnirea a avut două obiective: unul organizatoric, iar celălalt informativ, fiind completat de vizita candidatului la şefia naţională a PNL, Cătălin Predoiu.

Cel din urmă, aparent, venind de la Zalău a decis să se oprească la Cluj şi să participe la şedinţa mai sus menţionată. Potrivit surselor, prezentarea pe scurt a viziunii lui Predoiu cu privire la viitorul politic al partidului a stârnit mai multă reticenţă decât simpatie.

Potrivit celor prezenţi la şedinţă, Cătălin Predoiu a vorbit la modul general despre o politică uşoară prin care liberalii să recupereze terenul pierdut la alegerile parlamentare de la sfârşitul anului trecut.

Unul dintre reprezentanţii de drept ce au participat la şedinţa BPJ PNL Cluj, primăriţa din Tureni, Dana Mănăilă ar fi luat cuvântul pentru a-l întreba pe Predoiu dacă în cazul în care ar obţine şefia partidului îşi va aminti de organizaţia de la Cluj ”mai des decât odată la patru ani, când aveţi nevoie de noi”.

La o astfel de intervenţie, Predoiu a asigurat-o pe aceasta că, în situaţia mai sus prezentată, va vizita ”inima Ardealului” de mai multe ori în raport cu activitatea sa anterioară.

La scurt timp după începerea şedinţei, pentru a evita întrebări incomode, Cătălin Predoiu şi-a luat rămas bun de la colegii săi de partid, lăsând a se înţelege că se grăbeşte să ajungă în alt judeţ. Însă, adevărul constă într-o trădare pe ocolite.

Chiar dacă Daniel Buda, Marius Nicoară şi alţi grei ai PNL Cluj au prezidat în continuare întâlnirea, după încheierea acesteia, liderii menţionaţi s-au văzut cu Predoiu la un restaurant din Piaţa Engels în Cluj-Napoca.

 

Vizita şi coincidenţa

Prezenţa lui Cătălin Predoiu la şedinţa Biroului Politic Judeţean al PNL Cluj este un prim semn că acesta se bucură de sprijinul taberei Boc-Buda-Tişe, pentru alegerile generale din 17 iunie. Sigur, vechii liberali clujeni au anunţat deja că se pregătesc să-l primească în vizită şi pe Ludovic Orban (contracandidatul lui Predoiu), numai că decizia privind impunerea noului preşedinte la nivelul PNL se va lua, oricum, tot de către gruparea care gravitează în jurul lui Klaus Iohannis. Astfel, e de aşteptat ca în perioada următoare să apară şi cel de-al treilea candidat la şefia PNL, cel care, cel mai probabil va şi câştiga alegerile, aflându-se sub girul prezidenţial.

Într-o echipă cu Predoiu, liderii liberali clujeni ar câştiga mai mult  teren în politica centrală, având în vedere relaţiile de susţinere şi amiciţie avute atât cu Emil Boc cât şi cu Alin Tişe. Însă, chiar dacă Predoiu nu va câştiga alegerile din 17 iunie, PNL Cluj va avea oricum asigurat un loc de prim-vicepreşedinte la nivel central, având în vedere rezultatele electorale obţinute la alegerile din iunie şi decembrie, 2016. De altfel, acest lucru a fost negociat la ultimul Consiliu derulat la nivel central, iar Predoiu n-a făcut decât să le confirme încă o dată liberalilor clujeni că vor putea miza pe unul dintre cele patru mandate de prim-vicepreşedinte.

În baza acestui argument, calculele la Cluj par să fie deja făcute. Actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, va candida  la nivel naţional pentru obţinerea unui mandat de prim-vicepreşedinte. Daniel Buda ar urma să câştige un nou mandat la nivelul organizaţiei judeţene a PNL. La nivelul organizaţiei municipale este anunţat acelaşi Dan Tarcea (viceprimarul care vine din tabăra veche a liberalilor, dar care n-a avut nicio rezervă să se transforme în obedientul din ograda lui Emil Boc).

 

Alegerile PNL Cluj

În cadrul Biroului Politic al PNL Cluj, întrunit în 10 martie, s-a stabilit ca alegerile interne să aibă loc în 23 aprilie la nivelul organizaţiei judeţene şi în 19-21 aprilie la nivelul organizaţiilor municipale.  După alegerea noii conduceri, se vor forma şi listele cu delegaţi pentru alegerile generale, programate în 17 iunie.

Potrivit datelor prezentate de senatorul Marius Nicoară, alegerile pentru filiala judeţeană vor avea loca la Hotelul Napoca. În discuţie pentru alegerile la organizaţia municipală Cluj-Napoca sunt locaţiile Sala de Sticlă din interiorul Primărie sau Sala Europa de la Casa de Cultură a Studenţilor. Cea din urmă variantă este luată în calcul în cazul în care vor confirma participarea la alegeri un număr ridicat de participanţi.

 

Şulea singurul anunţat

Cu toate că Marius Nicoară susţine că în prezent nimeni nu şi-a depus oficial o candidatură la şefia organizaţiei PNL Cluj, în sfera publică, primarul Comunei Floreşti s-a exprimat în acest sens.

După alegerile parlamentare, următoarele pe plan politic, pentru PNL sunt cele interne. Aici, organizaţiile îşi aleg liderii la filialele judeţene. Tot aici sunt pedepsiţi sau recompensaţi cei ce au activat în ultimele două campanii electorale din 2016: locale şi parlamentare. Dar fiind faptul că la nivel de judeţ, liderii politici ai PNL Cluj sunt Daniel Buda şi senatorul reconfirmat Marius Nicoară, există o tabără a membrilor ce doresc o schimbare.

În urmă cu câteva săptămâni, primarul din Floreşti, Horia Şulea şi-a anunţat oficial intenţia de a candida la şefia PNL Cluj. Unul dintre motivele ce acesta susţine că au stat la baza deciziei constă în proasta organizare şi comunicare dintre filiala judeţeană şi cele locale din teritoriu.

„ În primul rând am fost determinat  de rezultatele celor două scrutine şi lipsa diviziunii conducătorilor de partid de azi. Liderii ne-au dus la pierderea a patru primari! Am avut lacune la comunicare şi structurare plan electoral şi nu am avut candidat propriu la funcţia de prim-ministru
Azi organizaţia judeţeană a PNL Cluj merită mai mult de atât. Nu am discutat multe cu colegii de partid, dar tot mai mulţi aleşi locali m-au contactat pentru că sunt nemulţumiţi de tratamentul cu dispreţ de care au parte, de lipsă de comunicare şi organizare.
Se pot da exemple. Aş vrea să scot în evidenţa ce s-a întâmplat la Feleacu, unde un tânăr nu a avut şansa de a candida din partea PNL, a mers la PSD şi a câştigat. Exemplu avem şi la Marişel, unde un alt tânăr care a procedat la fel a reuşit să câştige funcţia de viceprimar după ce plecat de la PNL la PSD. Discutăm de Beliş, localitate pe care am pierdut-o lamentabil…La Gilău, primăria a fost pierdută la câteva voturi. Eşecul de la Baciu şi însuşi cel de la Gherla -exemplu clar de lipsă de viziune unde datorită trădărilor din partea conducerii judeţene am pierdut o primărie unde se putea obţine cam de trei ori cât a obţinut dreaptă!”, declară primarul din Floreşti, Horia Şulea.
În vreme ce edilul îşi pregăteşte planul de conducere a organizaţiei judeţene, liderul Marius Nicoară nu se arată surprins de decizie însă are rezerve în a-l susţine.

„Liderul organizaţiei judeţene PNL Cluj va fi desemnat prin alegeri interne de partid. Urmează ca Biroul Permanent Naţional să stabilească agenda cu alegerile interne. BPN stabileşte acest calendar. Despre decizia lui Horia Şulea nu pot să spun decât că este una firească. El a câştigat primăria Floreşti a doua oară şi are vechime în partid. Nu cred că va stârni nici o reacţie candidatura lui. E un lucru firesc să vrea şefia PNL Cluj, dar nu ştiu dacă îl voi susţine. În prezent nu şi-au manifestat şi alţii intenţia de a candida. Voi vede pe cine susţine după ce se exprimă şi ceilalţi. Momentan Şulea nu a făcut decât să îşi spună intenţiile, dar nu există un dosar de candidatură depus”, explică senatorul Marius Nicoară.

Reamintim că fuziunea PDL în PNL s-a realizat cu conflicte la Cluj, unele organizaţii părăsind complet formaţiunea politică din cauza, zic ei, unor abuzuri comise de conducerea Boc-Buda-Tişe-Nicoară. De asemenea, imediat după fuziune, Marius Nicoară a predat vechiul PNL pe mâna portocaliilor, lucru ce i-a nemulţumit pe mulţi membrii, dar care a menţiunut rezultate victorioase obţinute de partid la finalul campaniilor electorale.

catalin predoiu trimitere

Pe cai, oştenii mei…

În cadrul Consiliului Naţional al PNL, care a avut loc în urmă cu două săptămâni, s-a stabilit ca alegerile pentru şefia partidului să se desfăşoare în 17 iunie, 2017. Principalii candidaţi pentru preşedinţie sunt Cătălin Predoiu (din aripa vechiului PDL) şi Ludovic Orban (din aripa PNL). Organizaţiile judeţene au termen să-şi aleagă noile conduceri până în 2 mai, 2017. La şedinţa Biroului Permanent Judeţean de mâine, PNL Cluj va fixa, aşadar, un calendar pentru alegerile interne.  Principalul favorit pentru şefia organizaţiei judeţene este actualul preşedinte, europarlamentarul Daniel Buda, deşi acesta a evitat să-şi anunţe public candidatura. Din partea vechii tabere liberale, primarul din Floreşti, Horia Şulea, şi-a anunţat şi el candidatura pentru şefia PNL Cluj. Marius Nicoară a subliniat că în calitatea sa de senator îi revine din start poziţia de vicepreşedinte al PNL Cluj, şi că nu s-a decis dacă o să mai candideze pentru preşedinţie. În schimb, Nicoară nici nu spune că ar fi dispus să-l susţină pe Şulea, sau pe Buda.

La Cluj, termenul limită pentru depunerea intenţilor de a candida pe funcţii de conducere într-o organizaţie este de 10 aprilie. După această dată cei înscrişi în cursă au la dispoziţie aproape  două săptămâni să obţină membrii pentru voturi de susţinere la alegeri.

Potrivit surselor, în următoarea perioadă urmează să vină la Cluj Ludovic Orban, contra-candidatul lui Predoiu la şefia naţională a PNL.

Mihaela Trif

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.