Ieri, magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au respins recursul declarat de deputatul clujean Steluța Cătăniciu care a contestat decizia prin care s-a stabilit că a fost incompatibilitate. Potrivit minutei soluției ÎCCJ, ”Respinge recursul declarat de Cătăniciu Steluţa împotriva Sentinţei nr. 611 din 30 decembrie 2013 a Curţii de Apel Cluj – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 noiembrie 2015”.
Steluța Cătăniciu a fost cercetată de inspectorii ANI pentru o situație de incompatibilitate. După ce a făcut parte din cadrul administrațiilor județene și locale din Cluj, Cătăniciu este acum deputat liberal și vicepreședintele comisiei Juridice din Camera Deputaților. Ea a fost declarată incompatibilă de inspectorii de Integritate în urma unei sesizări de incompatibilitate care i s-a făcut în perioada în care ea era consilier local în cadrul Primăriei Cluj-Napoca.
“S-a constatat încălcarea regimului juridic privind conflictul de interese în materie administrativă de către CĂTĂNICIU STELUŢA GUSTICA, întrucât, în calitate de Consilier local în cadrul Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca, Județul Cluj, a participat, la data de 07.04.2009, la procesul de deliberare şi adoptare a Hotărârii Consiliului Local privind prelungirea contractului de asociere pentru spaţiu cu altă destinaţie a SOCIETĂŢII COOPERATIVA MEŞTEŞUGĂREASCĂ FOTO OPTICA din Cluj-Napoca. Ulterior adoptării acestei hotărâri, la data de 05.05.2009, CĂTĂNICIU STELUŢA GUSTICA a încheiat cu SOCIETATEA COOPERATIVA MEŞTEŞUGĂREASCĂ FOTO OPTICA din Cluj-Napoca un contract de asistenţă juridică privind reprezentarea în instanţă a intereselor societății în litigiul avut cu Primăria Municipiului Cluj-Napoca, Judeţul Cluj.