Rareș Bogdan a catalogat-o pe Elena Lasconi „uşor obraznică” și i-a transmis „să îşi vadă de treabă şi de lungul nasului în propriul partid”.

„Ușor obraznică. Eu o invit să îşi vadă de treabă şi de lungul nasului în propriul partid, să ne lase partidul în pace, pentru că în cazul partidului nostru lucrurile au fost curăţate cu mult timp în urmă. Noi avem lideri azi cu cea mai mare încredere în zona dreptei, primii cinci lideri din zona dreptei sunt toţi din zona PNL, niciunul din afara PNL”, a spus Rareș Bogdan la Prima News, potrivit news.ro.

El a precizat că dacă președinta USR vrea să discute cu PNL, așa cum a spus, trebuie să își reconsidere afirmațiile.
„Aşa că, dacă doamna Lasconi doreşte o colaborare şi doreşte mâini întinse către cel mai mare partid al dreptei, PNL, care a luat peste 28% la aceste alegeri, deşi toată lumea ne dădea ca fiind între 12% şi 14% […], să vii şi să spui că PNL are o problemă… Nu, PNL nu are nicio problemă, şi o să vedeţi asta în următoarele luni”, a conchis liberalul.

Afirmațiile lui Rareș Bogdan au venit după ce Elena Lasconi a declarat că în această săptămână va discuta cu reprezentanţii PNL în perspectiva alegerilor prezidențiale, dar că liberalii conduși de Nicolae Ciucă trebuie să facă „puţină curăţenie și igienizare” în partidul lor.

1 COMENTARIU

  1. Lucrăm cu materialul clientului. Inainte de a deveni politician Rares Bogdan facea urmatoarea declaratie: „Cu cât eşti mai prost, mai imoral, mai linguşitor, mai grobian, mai ticălos, mai curvă şi obligatoriu corupt, ai şanse să devii politican de top” , după care s-a inscris in PNL si a candidat la alegerile europarlamentare din 26 mai 2019.
    (Vezi: https://www.facebook.com/Veninosul3.0/videos/rare%C8%99-bogdan-cu-c%C3%A2t-e%C5%9Fti-mai-prost-mai-imoral-mai-lingu%C5%9Fitor-mai-grobian-mai-tic/548764508950371/?locale=ro_RO)
    Ca europarlamentar Rares Bogdan a exersat toate calificativele cu care, chipurile, i-a caracterizat pe politicieni. Cel mai bine l-a prins postura de lingău al presedintelui Klaus Iohannis, căruia i-a inventat calităti pe care nu le are. Acum a trecut pe post de lingău al lui Nicolae Ciucă.
    ( Vezi si: https://financialintelligence.ro/tag/rares-bogdan/)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.