Directorul Centre for Retail Research (CRR), Joshua Bamfield, a estimat că naşterea copilului regal, aşteptat în luna iulie, ar putea da un impuls de peste 240 milioane de lire sterline (380 milioane de dolari) economiei britanice. ‘Aceasta este o veste bună şi nu există minusuri. Odată cu naşterea copilului regal în luna iulie, oamenii vor avea timp să se implice şi aceasta înseamnă cheltuieli suplimentare’, a declarat Bamfield. ‘ Există un interes semnificativ şi peste Atlantic, aşa că ne aşteptăm la vânzări bune de suveniruri’, a adăugat Bamfield.
Bamfield a estimat că 4,8 milioane de persoane vor cheltui 62 de milioane de lire sterline numai pentru băuturi alcoolice în ideea de a sărbători naşterea viitorului monarh şi alte 156 milioane de lire sterline pentru obiecte comemorative de genul porţelanuri, jucării, cărţi şi DVD-uri. Bamfield a adăugat că un alt efect al naşterii ‘copilului regal’ va consta în vânzarea de produse pentru bebeluşi pe măsură ce noii părinţi o vor copia pe Kate Middleton. ‘Efectul Kate’ este deja binecunoscut în condiţiile în care orice obiect vestimentar purtat de ducesă înregistrează vânzări în creştere.
O pereche de pijamale care imită modelul uniformelor gărzilor regale este unul din produsele aflate la vânzare în magazinele Royal Collection Trust, care utilizează profiturile strânse pentru întreţinerea palatelor regale. Prinţul Charles vinde botoşei croşetaţi manual prin magazinul său Highgrove în timp ce părinţii viitoarei mămici, Carole şi Michael Middleton, au adăugat o gamă de produse pentru nou născuţi pe lista afacerilor lor.