La zeci sau sute de kilometri de oraş, românii au descoperit nenumărate modalităţi pentru a scăpa definitiv de facturile la curent, gaze sau apă și au reușit să-și asigure confortul de care au nevoie, chiar dacă nu au acces la reţelele publice de utilităţi.

Moda caselor la ţară a prins şi mai mult contur începând din anul 2020, când întreaga Românie s-a aflat într-un lockdown dur timp de două luni şi jumătate, între lunile martie şi mai. Obligaţi să-şi petreacă ziua întreagă între patru pereţi, mulţi dintre ei au decis că este momentul fie să se mute şi să trăiască în case spaţioase, cu curte, fie măcar să-şi construiască o casă de vacanţă.  

Mai de voie sau de nevoie, unii dintre ei s-au văzut puşi în faţa unor provocări, în condiţiile în care de cele mai multe ori casele de la ţară sau cele din pustietate nu sunt racordate la reţelele publice de utilităţi. Problema a fost pusă pe pagina de Facebook „Mutat la ţară, viaţa fără ceas”.

„Salutare, oameni dragi! Este cineva din grup care trăieşte off grid? Sunt foarte curios de soluţii concrete şi fiabile pentru curent şi apă! Orice sfat ajută, mulţumesc frumos!”, a lansat provocarea unul dintre membrii grupului. Iar răspunsurile nu au întârziat.   „Apă, fântână, sistem fotovoltaic automatizat de 3 kw+generator diesel automatizat de 6 kw Încălzire: lemne, electric, încălzire apă cu butelie”, a răspuns cineva.  

„Familie cu trei copii. Trăim off grid de vreo doi ani. Avem panouri fotovoltaice (sistem de 3,5 kw configurat si instalat de noi – 16.000 lei), generator (la nevoie), fântână”, a explicat altcineva.

„Eu am în plan pentru curent, o moara de vânt în varianta modernă, există cineva care face aşa ceva şi are comenzi în toată Europa. Nu susţin tăiatul pădurilor sau poluarea de orice fel. Off the grid înseamnă în primul rând comuniunea cu natura şi respectul pentru ea”, a explicat alt internaut.  

Altcineva a ales să trăiască off grid departe de ţară, în Spania, şi spune că se descurcă fără nicio factură, având însă tot confortul.    „Avem o căsuţă în Spania unde trăim fără nicio utilitate facturată. Două panouri solare sunt suficiente pentru a avea lumină şi un frigider. Nu maşină de spălat sau alte electrocasnice. Apa o aducem cu pompa de la un izvor care are un bazin de colectare (de la peste 500 m distanţa) printr-un sistem de pompe şi furtun, pompele conectându-le la generator. Rezervorul de apă asigură prin cădere apa necesară spălării de mână a vaselor şi apa de la wc.  

Nu consumăm multă apă dat fiind că locuim acolo mai mult vara şi avem la mica distanţă un lac superb unde facem baie zilnic şi mai spălăm câte o rufă. Nu avem nici internet nici acoperire la telefoane mobile. Avem o parabolică şi televizor, dar nu le folosim. În zilele mai răcoroase ne încălzim cu lemne, avem ceva sobiţe (două) iar lemne sunt suficiente în jurul casei. De gătit gătim la aragaz cu butelie şi la grătar afară (deşi focul deschis este interzis) cu mare grijă în zilele cu vânt puternic. Se poate trăi minunat şi aşa dacă nu eşti sensibil şi subjugat tehnologiilor.

Seara o petrecem afară, privim cerul, numărăm sateliţii şi stelele căzătoare. Ziua umblăm hai hui, înotăm, zburăm ocazional (deltaplan sau parapantă) şi citim. Undeva mai sus pe câmp există un loc unde intră semnal şi acolo îmi improvizez un birou când am nevoie de internet.”

Sursa: adevarul.ro

Citește și: Coaliția PNL-PSD vrea să aplice noi măsuri pentru scăderea facturilor la energie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.