Andrei Razman este un clujean în vârstă de 56 de ani care a lucrat 16 ani la Tehnofrig, 7 la C.U.G. şi alţi câţiva la o firmă privată. Acesta  s-a hotărât în 1993 să lase totul baltă la Cluj şi să se mute la ţară, în satul Comşeşti, comuna Tureni, unde să-şi crească cele şase văcuţe şi să se elibereze de stress-ul de la oraş.  Însă – vorba ceea – Razman  scăpat de dracul şi a dat de mă-sa: a stârnit patima distructivă a vecinului său Miklos – un şofer de TIR fără niciun animal în bătătură – invidios pe viaţa liberă şi animalele pe care Razman le deţine a decis să-i facă din viaţă un infern. Şi, cu un minim efort, i-a ieşit pe deplin acest lucru….

 

Sosit la I.M.L. Cluj pentru a-şi face rost de certificat medico-legal, Razman arată că în urmă cu câteva zile tocmai se întorcea cu vacile de la câmp. La marginea satului, în timp ce le mâna spre casă, în faţa lui s-a proţăpit vecinul său, Miklos. Acesta l-a întrebat, scrâşnit, în maghiară:  “De ce ţipi, mă la vaci?”  Razman s-a crucit, nu alta, de vorba vecinului şi a dat să treacă mai departe fără să răspundă la provocare. Însă vecinul nu s-a lăsat, a tăbărât asupra lui şi i-a înşfăcat bâta din mână croindu-l apoi cu ea, peste tot. După ce a încasat ce a încasat, victima a profitat de o clipă de şovăire a agresorului, scăpând cu fuga. Între timp, vitele lui, dresate, au pornit singure spre casă, astfel că Razman, deşi şiroia de sânge a mai făcut efortul de-a le băga în grajd. Din stradă, fiul agresorului – care urmărea scena – continua să-i repete “sloganul” tatălui, înjurându-l de mama focului. Abia după ce şi-a văzut vitele în siguranţă, Razman a sunat la 112, astfel că după 17 minute – timp record pentru un apel din mediul rural – poliţistul de la postul din comună şi-a făct apariţia în faţa casei sale.  Apoi, la venirea ambulanţei a preferat să fie tratat “ambulatoriu”, decât să se mai deplaseze la spital. “Însă curând am început să deraiez spre stânga, din pricina loviturilor – şi m-am hotărât să mă prezint la medicii din Cluj şi acum şi la I.M.L.”, povesteşte bărbatul. Adaugă mai departe că mobilul întregii tărăşenii îl constituie reclamaţia depusă de el cu ceva timp în urmă, la Primărie, după ce Miklos otrăvise păşunea de pe marginea drumului, porţiunea care desparte terenurile celor doi. Se vede că vecinul său nu uitase aspectul respectiv, în ciuda faptului că Primăria nu a descoperit în lege niciun paragraf care ar incrimina gestul. “Nu-l las şi merg până-n pânzele albe împotriva lui”- declară Razman, fluturând certificatul în care medicii legişti i-au recomandat între 8 şi 9 zile de îngrijiri medicale, după care iese hotărât din incinta instituţiei.

La unitatea de poliţie a fost înregistrat un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, în urma unei sesizări prin care un bărbat din localitatea Comşeşti, comuna Tureni, reclama că a fost agresat de către vecinul său pe fondul unor neînţelegeri”, a declarat referitor la acest caz, pentru Gazeta, Carmen Jucan, purtător de cuvânt al I.P.J. Cluj.

2 COMENTARII

  1. Astfel de animale ar trebui inchise, sa se invete minte. Poate asa va fi reabilitat, si pe viitor o sa isi adapteze comportamentul la lumea civilizata. Dar este mai greu cu animalele cu doua picioare…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.