În şedinţa Comisiei Juridice a Camerei Deputaţilor de la mijlocul lunii iunie, Agenţia Naţională de Integritate a cerut ca deputaţilor Steluţa Cătăniciu (ALDE), Ioan Roman (PSD) şi Matei Suciu (PSD) să le înceteze mandatul ca urmare a stării de incompatibilitate în care s-au aflat. Însă, corb la corb nu-şi scoate ochiul, aşa că Preşedintele Comisiei juridice, Eugen Nicolicea (PSD) le-a luat apărarea deputaţilor incompatibili, astfel că ei îşi vor păstra funcţiile în continuare.

În luna iunie în cadrul Comisiei Juridice din cadrul Camerei Deputaţilor s-a discutat încetarea mandatelor de deputaţi pentru Steluţa Cătăniciu (ALDE), Ion Sorin Roman (PSD), Matei Suciu (PSD), Sorin Marciu (PSD) şi Cornel Resmeriţă (PSD) , politicieni care sunt declaraţi incompatibili de Agenţia Naţională de Integritate şi de instanţele de judecată.

Pe ordinea de zi din 12 iunie s-a discutat încetarea mandatelor politicienilor Steluţa Cătăniciu, Ioan Sorin Roman şi Matei Suciu. Însă, şeful Comisiei Juridice Eugen Nicolicea a considerat că ”încetările de mandat ale deputaţilor sunt strict limitate potrivit Constituţiei, printre ele neregăsindu-se cele menţionate în documentele ANI. Având în vedere cele precizate,  absolut toate cele trei cazuri – Sorin Roman, Matei Suciu şi Gustica Cătăniciu – se constată că toate faptele acestea sunt anterioare actualului mandat. Deci nu poate fi niciun fel de cauză de încetare de mandat. Neputând să înceteze mandatul sancţiunea este de 10% din indemnizaţie pentru trei luni aplicabilă de către Biroul Permanent. Am tratat interdicţiile trecute ca şi un conflict de interese existent”, arată Nicolicea, frizând indolenţa.

Cu alte cuvinte, în loc să fie daţi afară din Parlament, deputaţilor li se reduce indemnizaţia cu 10%.

Această decizie a fost luată într-un mod nelegal, în situaţia în care  Curtea Constituţională a luat o decizie fix invers faţă de cea luată de PSD-ist. Legea ANI (176/2010) prevede că un demnitar declarat incompatibil nu mai poate ocupa „aceeaşi funcţie” timp de trei ani de zile.

Mai mult, Steluţa Cătăniciu este membru al comisiei Juridice patronată de Nicolicea. În urma împărţirii ”ciolanului” politic, Steluţa Gustica Cătăniciu a fost desemnată să ocupe una dintre funcţiile de vicepreşedinte al Camerei deputaţilor. Astfel, desemnarea lui Cătăniciu arată clar că PSD-ul, care deţine conducerea camerei, este dispus să facă alianţă cu politicianul clujean.

Logică de politician clujean 

În cadrul unei conferinţe de presă, Steluţa Cătăniciu a afirmat că ea nu se consideră vinovată de incompatibilitate şi că nu are nici o problemă să candideze la alegerile parlamentare. Asta în pofida faptului că ANI a declarat-o incompatibilă, iar instanţele din România au menținut verdictul.

Potrivit site-ului Agenţiei Naţionale de Integritate, Steluţa Cătăniciu, deputat ALDE, figurează pe o listă în care sunt trecute numele funcţionarilor publici găsiţi în stare de incompatibilitate şi care ar avea interdicţia de a mai ocupa o funcţie eligibilă pentru o perioadă de trei ani de la expirarea mandatului curent, adică anul 2016.

Potrivit reprezentanţilor ANI, ”Persoana eliberată sau destituită din funcţie potrivit prevederilor alin. (1) sau faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercită o funcţie sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor prezenţei legi, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoană a ocupat o funcţie eligibila, nu mai poate ocupă aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului. În cazul în care persoană nu mai ocupă o funcţie sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate ori a conflictului de interese, interdicţia de 3 ani operează potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv a rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti de confirmare a existenţei unui conflict de interese sau a unei stări de incompatibilitate”, arată ANI.

Cătăniciu a pus procurorii pe ANI

Pe de altă parte, Cătăniciu a declarat pentru ziuadecluj.ro că ea nu ar trebui să fie vizată de această interdicţie şi că le va face celor de Agenţia de integritate o plângere penală.

”La mine nu se aplică acea interdicţie. Nu se aplică o asemenea interdicţie în cazul în care nu ţi-ai pierdut mandatul în curs. Nu tot ce spune ANI e real, ei trec acolo la grămadă. A existat decizia 418/2014 a Curţii Constituţionale (CCR), care vorbeşte exact despre interdicţiile aplicate consilierilor locali. La mine nu se aplică pentru că a fost un conflict de interese administrativ, era abatere disciplinară. Şi dacă se aplica, termenul a trecut, au trecut cei trei ani de la încheierea mandatului de consilier local 2008-2012 în care a avut loc conflictul de interese. Dacă era aşa, eu ar fi trebuit să plec din Parlamentul României, or nu s-a întâmplat asta. Le voi face o sesizare, luni, să modifice informaţiile pe care, în mod eronat – şi mă gândesc că n-au făcut-o cu intenţie – le-au trecut pe site, atât în privinţa mandatului în care a fost conflictul de interese, respectiv mandatul de consilier local 2008-2012, cât şi referitor la perioada de interdicţie de trei ani, care nu se aplică în cazul meu. Dacă, în caz contrar, având în vedere alegerile parlamentare, care sunt foarte apropiate, nu vor rectifica informaţia falsă de pe site, miercuri voi depune o plângere penală la DNA Bucureşti pentru abuz în serviciu prin încălcarea legii, aşa cum a constatat CCR recent. Dacă România e stat de drept, atunci să fie stat de drept pentru toţi, şi pentru cetăţenii ţării şi pentru instituţiile represive”, arată Cătăniciu.

Anul trecut, Steluţa Cătăniciu a declarat că vrea să depună plângeri penale împotriva inspectorilor ANI. „Cred că ar trebui să fim mult, mult mai atenţi şi aş vrea să vă spun că foarte mulţi colegi de-ai noştri, inclusiv colegi parlamentari care se judecă cu Agenţia Naţională de Integritate, inclusiv avocaţi care îi reprezintă, am senzaţia de foarte multe ori că nu cunosc legea, ca să nu mai vorbesc de judecătorii Înaltei Curţi, care dau sentinţele aşa, în funcţie de numele fiecăruia şi  în funcţie de alte atribuţii pe care le au”, a declarat Cătăniciu în cadrul şedinţei.


Colegii de partid au sancţionat-o pentru incompatibilitate

Steluţa Cătăniciu a fost eliminată din cursa electorală la primăria clujeană pentru că şefii ALDE, gruparea politică din care deputatul clujean face parte, au adus în discuţie condiţiile de integritate pe care candidaţii ar trebui să le îndeplinească. Deputatul clujean a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un proces cu Agenţia Naţională de Integritate. Pe 24 martie anul trecut, la ÎCCJ a fost depus dosarul 556/33/2013 în care Steluţa Cătăniciu, deputat clujean, a reclamat Agenţia Naţională de Integritate care îi pusese lui Cătăniciu ”ştampila” de incompatibil

2 COMENTARII

  1. Cei de la ANI mai bine sa fie atenti la unii primari din judetul Cluj care au ajuns la Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ),iar dosarele au inceput sa stationeze,respectiv tergiverseze si nu isi urmeaza cursul normal,adica aceea de a fi cercetati domnii primari pentru faptele penale comise.A se vedea zona Huedin cu comunele arondate.

  2. Astia-s politrucii aleși de pulime. Bolșevicii,de ieri și de azi, mângâiați pe neuron de Ilici,bombonel,hrebe,taricoi,voikuleski etc.sunt deasupra legii,scuturile mafioto- criminale sunt de nepătruns…guguștiuca,pardon, Cataniciu e din gașca…dacă avea onoare,7 ani de-a acasă pleca,pleca…unde a înțărcat dracu’ calul ei…Mizerabili,mizerabile…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.