Cazul Vasile Roba. Drumul imposibil şi lung al dreptăţii pentru familia unui erou anticomunist, ucis de securitate în 1951!

Povestea tragică a eroului anticomunist Vasile Roba din comuna Măguri Răcătău, cel care a condus o revolta din Beliş împotriva noii ordini de stat, este relativ cunoscută. Însă nu este cunoscută îndeajuns enorma luptă a urmaşilor săi – asemănătoare celei dusă de Don Quijote! – pentru recuperarea unei părţi din terenurile confiscate familiei de către statul român după uciderea eroului în sediul Securităţii Cluj. Crima a fost ascunsă de autorităţile postcomuniste însă fiul acestuia, Gavrilă, a reuşit s-o demonstreze după cercetări prodigioase şi dificile care au durat peste două decenii! Însă, pentru că autorităţile locale îi pun în continuare piedici inimaginabile, pentru recuperarea măcar a unei părţi din terenul confiscat familiei, Roba se luptă cu ele, din greu, în justiţie!

“Vasile Roba îşi bate joc de tătă conducerea clasei muncitoare”

Mă întâlnesc cu Găvrilă Roba marţi, 11 decembrie. Totul, după ce procesul său de la Tribunalul Cluj, cu Comisia Judeţeană de Fond Funciar şi Comisia locală Măguri-Răcătău, a fost amânat pentru data de 22 ianuarie 2019, până la venirea în instanţă, ca martor, a fostului preşedinte al composesoratului din zonă Măguri Răcătău! Omul îmi mărturiseşte că e teribil de ostenit de lupta pe care o duce, din 1990, pentru reabilitarea memoriei tatălui său şi a făcut acest lucru, parţial, însă nu reuşeşte să recupereze măcar un fragment din terenul confiscat familiei de către comunişti, după execuţia tatălui său făcută pe ascuns

în sediul Securităţii din Cluj! Dar, până la detaliiile problemei, iată, pe scurt care au fost faptele eroului anticomunist, în epocă, aşa cum apar ele în dosarul de urmărire al Securităţii – şi recuperate de fiul lui, de la C.N.S.A.S., după eforturi care au durat două decenii: “Susnumitul din anul 1946 şi până în anul 1951 a dus vie activitate duşmănoasă regimului nostru în rândurile populaţiei spunându-le “să nu ea parte la şedinţele ţinute de organizaţiile masă că se vorbeşte numai minciuni şi că numai le promite că le dă ajutor şi voi nu vedeţi că nu vă dă nimic” – unde populaţia îl crede ce spune el, fapt care dă o mare greutate la îndeplinirea anumitor planuri de stat şi de a creia în rândurile populaţiei nemulţumiri. În cursul anului 1951 în ziua de 30 Aprilie a fost la serbare unde a făcut o mare agitaţie în rândurile populaţiei strigând în public că “ce caută tabloul lui Stalin în căminul cultural” dându-l jos şi rupându-l călcat în picioare, spunând că el nu are nevoie de asemenea comunişti”. Iar delaţiunile la adresa lui, făcute de informatorii Securităţii – inclusiv de primarul de atunci al comunei, Drânda Găvrilă – au curs. Însă turnătoria acestuia, deşi o capodoperă de analfabetism, îşi atinge scopul, Roba fiind rapid arestat împreună cu alţi şapte săteni. Iată incredibilul text al primarului-turnător: “Eu, Drânda Gavrilă sunt în scris în Partidul Muncitoresc Român din acum 1946  Declar asupra Tov Roba Vasile Romanu acest Tov este un beţiv ascultă de Reacţionari el este pus la cale de Individu Roba Vasile  Gh. lui Todor acesta  indivizi pe toţi îi informează tot contra partidului şi contra conducerii de azi acest locuitori este vinovat pentru că ascultă de acest Reacţionar Roba Vasile lui Gheorghe al lu Todor care are legătură cu cineva şi din Arada şi taie Pădure din dilicte Şi cei seraci nu capătă numai cerămâne  de ei vârfuri şi ce nui bun Tot îşi bate joc de tătă conducerea clasei muncitoare”…

Minciuna atotstăpânitoare!

Explică în continuare Gavrilă Roba: “Timp de 24 de ani am căutat să aflu ce s-a întâmplat cu tata şi mi s-au lămurit lucrurile abia prin actele recuperate de la C.N.S.A.S., târziu, în 2013 şi în 19 octombrie 2015 – ultimele doar la cererea Tribunalului, fiindcă autorităţile refuzau să-mi dea restul actelor. Aşa am putut să dovedesc modul în care tata a murit, după declaraţiile luate de autorităţi lui Todea Vasile, a lui Ghiorghiuţ, arestat împreună cu el, care sună astfel: ”Declar că am fost în arestul din Cluj şi am fost coleg cu Roba Vasile în celula alăturată şi am auzit într-o noapte când au intrat securiştii în celula lui Roba Vasile, am auzit zgomote şi din noaptea aceea n-am mai auzit nimic”. Înarmat cu aceste acte Găvrilă Roba a făcut  cerere la Primăria Măguri Răcătău pentru ca familia sa să fie pusă în posesie cu trei hectare de teren, pe care tatăl său le-a deţinut în locul numit “Lunca diacului”. Iar răspunsul Primăriei a venit “prompt” arătând că a fost depăşit termenul de incidenţă a acestei legi, cererea trebuind a fi depusă până în 2005, fără să-i pese că lui Gavrilă Roba i-au trebuit ani grei până la obţinerea actelor deveditoare în 2013 şi 2015. De asemenea, i s-a transmis că terenul mai sus menţionat a fost retrocedat Asociaţiei Composesorale Măguri, lucru total neadevărat, aflat de Găvrilă Roba tot după alţi ani grei de cercetări! Adaugă Roba: “Atunci, în disperare de cauză, am cerut să mi se dea registrele agricole din arhiva primăriei, dar mi-au răspuns că nu există nimic dinainte de 1964 şi că sunt predate la Arhiva Naţională Cluj-Napoca. Altă minciună, numai ca să mă pună pe piste false! Un martor de-al meu din dosar, Nicolae Roba, recent decedat, mi-a relatat că de fapt registrul agricol a fost ars la revoluţie, pe malul Someşului, în spatele Primăriei. Deci, cum s-ar zice, comuniştii au ştiut să-şi pună la adăpost hoţiile şi să şi le perpetueze!”  Arată mai departe că în 25 martie 2015 a trimis la Administraţia Prezidenţială o nouă cerere de retrocedare, iar răspunsul a venit prin Prefectura Cluj, care, la rândul său l-a transmis Primăriei Măguri-Răcătău: “Vă atrag atenţia că a fost depăşit termenul legal de soluţionare a petiţiei, prevăzut de art. 8 din O.U.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin legea Nr. 233/2002”.  Apoi, nemulţumit că retrocedarea tergiversează prea mult timp a dat în judecată Primăria Măguri-Răcătău şi Prefectura Cluj, la Tribunalul Cluj dar dosarul a fost trimis spre soluţionare la Judecătoria Huedin. Mărturiseşte în continuare Gavrilă Roba: “De atunci, Primăria a deschis nu mai puţin de 26 de întâmpinări prin care a împiedicat desfăşurarea procesului, aducând martori care, efectiv, n-au de-a face cu cazul şi de asemenea acte false pentru a dovedi că noi n-avem teren acolo. La cererea mea, Judecătoria Huedin a desemnat un expert topo, din partea Tribunalului Cluj, care a făcut expertiza topo şi astfel acesta a aflat că terenul nu face parte din Fondul Forestier al Asociaţiei Composesorale Măguri, după cum susţine primăria. A găsit greu de tot hârtia la Cadastru, deteriorată şi ruptă, dar a găsit-o! A câştigat trei ani Primăria în lupta cu mine, motivându-şi nepunerea în posesie pe faptul că aparţine composesoratului”!

Gavrilă Roba: “Actualii suţin că n-aş fi nici fiul mamei mele naturale”

Adaugă, legat de şicanele primăriei că a fost nevoit să dea această instituţie în judecată, din nou, pentru încă o nedreptate care i s-a făcut  lui şi tatălui său, în acte, chiar de către primarul-turnător, analfabet dar omnipotent în epocă, Găvrilă Drânda: şi anume că nu-i fiul mamei sale, Elenei Drânda, ci a unei femei din sat, Bodea Maria, o persoană fără vreo legătură cu familia Roba! Adaugă el, ambalându-se brusc: “Această dezinformare a trecut-o în Registrul Stării Civile, ca să-şi bată joc şi mai mult de tata, după cum actualii şi o folosesc pentru a-şi  bate joc de mine, acum ei scoţând actul respectiv şi obligându-mă să mai pierd un an sau doi ca să demonstrez că sunt fiul mamei mele naturale! Desigur,pentru a mă împiedica să recuperez o parte din bunurile care au aparţinut familiei şi au fost confiscate de comunişti, inclusiv un gater”!

Însă procesele cu statul român au continuat, tot pentru aflarea unor lucruri elementare, legate de moartea tatălui său –  pe care, asemeni unui arheolog, Gavrilă le adună cu migală: “Acesta l-am intentat în 24 februarie 2916, la care am primit de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Parchetelor Militare, Ordonanţa de clasare, după începerera urmăririi penale. Practic, au oprit cercetările în privinţa tatălui meu motivând că nu se mai găseşte nimeni în viaţă care să certifice fapta . Eu nu m-am lăsat, am depus plângere la această Ordonanţă şi Înalta Curte de Casaţie, Secţia Penală a hotărât în 2017  continuare cercetărilor de către Secţia Parchetelor Militare. Ca urmare, la indicaţia mea au audiat o femeie din Măguri, pe Budae Ana, în vârstă de 86 de ani, vecină cu Safta Roman – din lotul de arestaţi de la Beliş, împreună cu tata. Atunci femeia a mărturisit că Safta Roman i-a povestit de cruntele bătăi căpătate de tata în sediul Securităţii, până a fost omorât. Totodată a mai relatat celor doi procurori veniţi de la Bucureşti, printre care se afla şi primul procuror Gheorghe Stanciu, că nu numai tata a fost omorât în sediul Securităţii din Cluj, ci şi o fată din Beliş,  “a lui Mhaiul Inului”, căreia securiştii i-au tăiat sânii după ce au ţinut-o acolo, în lanţuri, zile în şir. Dar, vă rog să mă credeţi, toate aceste lucruri le-am aflat doar pentru că nu am permis clasarea cazului. Însă pentru a obţine acest lucru am depus eforturi uriaşe, care m-au epuizat fizic şi psihic. Practic, tot ce-am făcut din 1990 încoace a fost făcut cu un consum imens de bani şi nervi, fiind nevoit să mă lupt cu oamenii vechiului sistem infiltraţi în cel nou. Acuma îmi pun speranţa în băiatul meu, în vârstă de 40 de ani, care se va întoarce definitiv acasă, din Norvegia – dar şi în celălalt, stabilit la Cluj, că vor continua lupta de reabilitare a numelui familiei noastre! Le-o las cu limbă de moarte fiindcă eu nu sunt sigur dacă voi mai trăi atâta cât să reuşesc aflarea adevărului”. După aceste vorbe, omul – care părea până atunci puternic precum o stâncă – se prăbuşeşte, apoape inert, pe scaun şi începe să plângă… Se justifică apoi, vizibil jenat, că nu şi-a luat medicamentele în ziua respectivă, dar fuge rapid acasă şi remediază situaţia. Apoi îşi ia rămas bun de la mine şi dispare în oraşul-furnicar…

GHEORGHE PETROV, arheolog, expert IICMER: „L-am cunoscut pe domnul Gavrilă Roba în urmă cu câțiva ani, când dânsul m-a căutat după ce a aflat depreocupările mele legate de investigarea crimelor regimului comunist, de căutarea și recuperarea celor uciși în urma acțiunilor criminale ale organelor de represiune ale acestui regim. Ne-am întâlnit undeva în Cluj și mi-a relatat tot ce știa despre soarta tatălui său, Vasile Roba, conducătorul unei revolte anticomuniste a moților din zona comunei Beliș, care a avut loc în vara anului 1951. Arestat de Securitate, acesta a fost anchetat, torturat și, conform unor mărturii, ucis în arestul din sediului Regiunii de Securitate Cluj, aflat atunci în imobilul situat pe strada Republicii la nr. 23. Marea dorință a fiului de-a lungul anilor a fost să poată afla ce s-a întâmplat cu tatăl său după moarte, unde a fost dus și îngropat, întrebare la care nici până astăzi nu a putut obține un răspuns. În documentele fostei Securități privitoare la cazul lui Vasile Roba nu se regăsesc informații despre modul în care acesta a fost suprimat și despre locul unde a fost îngropat. Dintre securiștii implicați în această crimă, câțiva s-au mai aflat în viață și după anul 1990, însă statul nu a avut atunci interes ca aceste crime să fie dezvăluite și autorii lor să fie trași la răspundere penală. Conform unor informații vehiculate în anumite medii, în astfel de cazuri cadavrele erau înhumate în gropi anonime, nemarcate, săpate în Cimitirul Săracilor din marginea Clujului, situat undeva la ieșirea spre comuna Chinteni. În zona respectivă, geografia locului a fost însă profund modificată în ultimii zeci de ani, pe o porţiune întinsă de teren dezvoltându-se şi un cimitir organizat, iar în absenţa informaţiilor şi a oricărui reper considerăm că orice acţiune de căutare sau orice întreprindere practică de a se verifica terenul prin sondaje arheologice ar fi inutilă. Fiind un veritabil urmaș de „bandit”, așa cum l-au catalogat autoritățile comuniste pe tatăl său, d-nul Gavrilă Roba a avut din această cauză mult de suferit în tinerețea sa și încă mult timp după aceea. Cu sănătatea șubrezită, dar având mare voință și o perseverență de invidiat, după 1990 a început calvarul demersurilor oficiale, mai ales în justiție, pentru a afla locul mormântului și a recupera osemintele părintelui, dar și pentru a putea recupera, dacă nu toate bunurile familiei confiscate de comuniști, măcar cele câteva hectare de teren din proprietatea tatălui, aflate pe raza comunei Măguri-Răcătau. Pentru toate acestea a avut și mai are încă de înfruntat răutatea semenilor, secretomania și birocrația instituțională. Singurul mare câștig obținut a fost în 2015, când o instanță judecătorească a recunoscut oficial decesul tatălui său, care până atunci fusese doar un dispărut de la domiciliu”.