„În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituționalitate şi a constatat că Legea privind respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 2/2020 pentru prorogarea intrării în vigoare a art.I pct.1 din Legea nr.14/2020 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.9/2019 pentru modificarea și completarea Legii nr.61/1993 privind alocația de stat pentru copii, precum și pentru modificarea art.58 alin.(1) din Legea nr.448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap este constituţională în raport cu criticile formulate”, a decis Curtea Constituțională a României.

Decizia vine după ce guvernul a atacat la curtea constituțională legea privind dublarea alocațiilor copiilor, susținând că nu existî prevăzute sursele de finanțare.

Curtea Constituțională a specificat că alcațiile ar fi trebuit mărite încă din luna promulgării (ianuarie) și nu amânate pentru luna august. Odată publicată în monitorul oficial, legea va avea efect începând 1august. Președintele poate retrimite legea inapoi în parlament pentru revizuiri.

Premierul a declarat de mai multe ori că își dorește creșterea alocațiilor, însă în mod progresiv.

„Sigur că ne dorim creșterea alocații, dar dublarea alocațiilor este greu de susținut financiar. Vom stabili un grafic de creștere progresivă a alocațiilor astfel încât să reușim creșterea așa cum a fost votată dar nu din primul moment ci pentru o perioadă de timp”, a declarat Ludovic Orban.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.