Au trecut şase luni de la alegerile parlamentare din 11 decembrie 2017, iar Gazeta de Cluj vă prezintă rezumatul activităţii parlamentarilor clujeni. Suntem cu ochii pe ei, îi şi criticăm, îi şi lăudam atunci când trebuie. În articolul de astăzi ne vom referi la parlamentarii PNL, urmând ca într-un articol viitor să vedem ce au muncit în acest timp şi parlamentarii opoziţiei.


 

”Veteranul” Marius Nicoară

PNL Cluj are în Parlament trei deputaţi şi un senator. Marius Nicoară şi-a mai asigurat un mandat de patru ani în Parlamentul României. Senatorul PNL este preşedintele Comisiei pentru drepturile omului, culte şi minorităţi şi membru al Comisiei pentru sănătate publică.

În cele şase luni de mandat a avut 15 iniţiative legislative, 15 declaraţii politice, 7 întrebări, 9 interpelări, 4 interpelări adresate Primului-ministru şi 5 luări de cuvânt în plen.

Printre proiectele de lege iniţiate de senatorul Marius Nicoară alături de alţi parlamentari liberali se regăsesc cel privind scutirea tuturor pensiilor, indiferent de valoare, de la plata impozitului, o propunere legislativă privind posibilitatea acordării de finanţări publice nerambursabile pentru proiecte mai mari de un an de zile, dar şi o propunere legislativă privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

Senatorul liberal Marius Nicoară i-a adresat o întrebare Ministrului Tineretului şi Sportului, Marius-Alexandru Duna, care are ca obiect performanţele gimnaştilor români la Campionatul European de Gimnastică de la Cluj-Napoca. Având în vedere faptul că România a obţinut un total de patru medalii, două din aur, una de argint şi una de bronz la Campionatele Europene de la Cluj-Napoca, Nicoară întreabă cum va recompensa ministerul performanţele sportivilor.  De asemenea, Nicoară a ridicat problema finanţării obiectivelor de patrimoniu istoric, cultural sau religios din judeţul Cluj şi a întrebat Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale dacă va include pe lista monumentelor UNESCO şi a unor obiective din judeţul Cluj.

Şi Primului ministru Sorin Grindeanu, senatorul Marius Nicoară i-a adresat o interpelare în care citează un studiu al BNR ce estimează că peste 500.000 de firme îşi vor închide porţile în următorii 10 ani din cauză că nu pot face faţă concurenţei şi altor factori de şoc din piaţă. Nicoară îl întreabă pe Grindeanu ce măsuri ia guvernul pentru a anticipa un astfel de colaps economic.

La capitolul interpelări, Nicoară a trimis un asemenea document pe adresa ministrului Dezvoltării, Sevil Shhaideh, în care îi cere să spună care sunt localităţile clujene care au obţinut finanţări prin PNDL. În 29 martie ministrul a răspuns că până la acel moment lista de obiective de investiţii din judeţul Cluj ce urmează să fie finanţate prin PNDL nu fusese întocmită şi aprobată.

adrian oros

Adrian Oros, cel mai absent liberal

Adrian Oros, deputat PNL de Cluj, este vicepreşedinte la Comisia pentru agricultură, silvicultură şi industrie alimentară. Oros a avut nouă luări de cuvânt în şapte şedinţe ale Camerei Deputaţilor, majoritatea dintre acestea fiind la discuţiile unor legi din domeniul său de expertiză, 1 declaraţie politică, 14 propuneri legislative iniţiate, 11 întrebări şi interpelări şi 1 moţiune.

Adrian Oros l-a tras la răspundere pe Ministrul Cercetării şi Inovării, Şerban Constantin Valeca pentru nerespectarea angajamentelor de către statul român în privinţa finanţării proiectului de cercetare privind studierea şi crearea unor alimente necesare copiilor cu diabet sau alte suferinţe de la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca.

”Cum este posibil ca statul român, după ce a semnat un angajament, să nu-l respecte? Cum vor înţelege partenerii USAMV din consorţiu că România nu-şi va respecta angajamentul semnat? Credeţi că va mai accepta cineva pe viitor un parteneriat cu o instituţie din România, indiferent că vorbim de fonduri europene sau altfel de fonduri, atât de necesare sectorului de cercetare dacă instituţiile publice nu îşi respectă angajamentele internaţionale?”, întreabă liberalul Adrian Oros.

Deputatul Oros sare şi în ajutorul clujenilor pentru acreditarea serviciului social ”Cămin pentru persoane vârstnice din comuna Aghireşu”. Oros a avut o intervenţie şi la dezbaterea Bugetului pe anul 2017 dar şi o interpelare adresată în plen ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, pe tema „Master Planului General de Transport”.

„Până în 2032, în baza acestui plan, ar urma să avem 6.800 km de drum, dintre care 1.500 km de autostradă şi 1.300 km de drumuri expres. Cum însă în 26 de ani am reuşit să construim 570 km de autostradă, termenele asumate prin acest Master Plan vor fi imposibil de respectat. România a pierdut 3,2 miliarde de euro din banii europeni alocaţi pentru perioada de programare 2007-2013.

Cei mai mulţi bani au fost pierduţi prin Programul Operaţional Sectorial Transport, respectiv peste 973 de milioane de euro, potrivit datelor Guvernului publicate pe site-ul fonduri-ue.ro. În perioada 2016-2020, România ar urma să construiască 824 km de autostradă şi drumuri expres, în care vor fi investiţi aproape 5,2 miliarde de euro, fără TVA, ceea ce înseamnă că trebuie finalizaţi aproape 165 km de şosea rapidă în fiecare an.

Vă rog să-mi răspundeţi la următoarele întrebări: care este situaţia curentă a Master Planului General de Transport şi care sunt etapele concrete care vor fi derulate şi termenele estimative pentru fiecare fază?”, a cerut deputatul PNL de Cluj.

Printre propunerile legislative, se regăsesc proiecte de lege privind abrogarea celebrei ordonanţe de urgenţă nr. 13/2017, care a dus la protestele din iarnă, modificarea Codului Fiscal şi a legii educaţiei naţionale (propunere făcută în sensul în care să nu mai poată fi numiţi directori interimari de şcoli cei care au fost respinşi sau care nu au participat la concurs, proiectul fiind respins de Camera Deputaţilor), dar şi un proiect privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin.

Potrivit site-ului multumesc.org, Adrian Oros este cel mai absent liberal cu o absenţă pe mandat de 32.4%.

florin stamatian 

Mai un proiect, mai o declaraţie…

Deputatul PNL Florin Stamatian este vicepreşedinte al Comisiei pentru sănătate şi familie. A avut în primele şase luni de mandat patru luări de cuvânt în patru şedinţe ale parlamentului, 18 propuneri legislative iniţiate 9 întrebări şi interpelări pe teme din domeniul medical şi 1 moţiune.

Pe lângă unele amendamente făcute la legea bugetului pe 2017, neacceptate de majoritatea PSD-ALDE, medicul clujean a luat cuvântul şi la aprobarea unei ordonanţe a guvernului care prelungeşte termenul de plată a unor cheltuielile pentru tratamente până în decembrie 2018, pentru pacienţii victime ale dezastrului din clubul Colectiv, dar şi la votul unui proiect privind asigurarea de la bugetul de stat, a sumelor necesare acoperirii plăţii TVA pentru bunurilor şi serviciile achiziţionate în cadrul programului privind reducerea poverii tuberculozei în România.

„Profit de faptul că sunt membru al Comisiei pentru sănătate, pentru că este o problemă de interes absolut de siguranţă naţională. Dacă în urmă cu 20 şi ceva de ani TBC-ul devenise totuşi mai rar, dacă erau afecţiuni care erau eradicate în România, astăzi sunt din nou pe tapet. Votăm astăzi pentru un amendament, ca să se completeze susţinerea programului anti TBC.

Dar vreau să atrag atenţia din nou Ministerului Sănătăţii şi plenului că programele naţionale sunt subfinanţate, că prevenţia şi diagnosticul precoce, conform şi amendamentului care a fost depus la buget, nu sunt suficient în atenţia nici a Parlamentului, nici a Ministerului Sănătăţii”, a spus Florin Stamatian.

Deputatul liberal a întrebat conducerea Ministerului de Interne a fost întrebată dacă va aloca fonduri pentru reînnoirea parcului auto al SMURD Cluj, care are ambulanţe uzate, unele de peste 10 ani vechime, iar activitatea instituţiei este deseori perturbată de defecţiunile care apar.

O altă întrebare a fost adresată Ministrului Sănătăţii. Medicul Florin Stamatian a semnalat faptul că peste 500 de medicamente generice, adică mai ieftine, ar putea să dispară de pe piaţă, deoarece nu mai sunt rentabile pentru producători, în condiţiile în care 25% din profitul la aceste medicamente se duce pe taxa clawback şi a întrebat ce poate să facă Ministerul Sănătăţii.

Stamatian este preocupat şi de riscul obezităţii în rândul tinerilor şi a întrebat dacă Ministrul Sănătăţii are în vedere lansarea unui proiect de conştientizare în rândul părinţilor şi a tinerilor cu privire la riscul de obezitate şi al efectelor negative pe care acestea le are asupra sănătăţii. Totodată, acesta a atras atenţia asupra situaţiei extrem de grave a lipsei programelor de sceening pentru cancer la sân, program care din perspectiva specialiştilor este obligatoriu.

 

”Adoptatul” Clujului, Sorin Moldovan

Sorin Dan Moldovan, parlamentarul „adoptat” de filiala PNL Cluj, este membru al Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport şi este campionul activităţii în cifre dintre parlamentarii liberali de Cluj. Are 24 de luări de cuvânt, în 14 şedinţe, 6 declaraţii politice, 23 propuneri legislative şi 33 de întrebări şi interpelări.

Pe lângă proiectele de lege comune, Sorin Moldovan a susţinut un proiect de lege pentru interzicerea temporară a exportului de lemne de foc, pentru a scădea preţul acestui produs care ajunsese să fie dublu în iarna lui 2016 faţă de iarna anterioară, dar şi un alt proiect de lege care să faciliteze primirea mai repede a deciziilor de pensionare, în condiţiile în care acum pensionarii aşteaptă şi câteva luni până primesc aceste documente.

Din cele 33 de întrebări şi interpelări, amintim pe cele în care a cerut explicaţii despre perioadele foarte mari de aşteptare de la Serviciul înmatriculări auto din Cluj, lipsa finanţării pentru proiectul de cercetare al USAMV Cluj despre alimentaţia în cazul diabetului la copii, stadiul construcţiei diferitelor tronsoane ale Autostrăzii Transilvania şi dar şi termenele de construire a centurii metropolitane de ocolire a Clujului, în lungime totală de 38 km.

Totodată, toţi parlamentarii PNL au semnat la începutul lunii februarie şi o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu, care a fost respinsă. Trebuie menţionat faptul că toţi deputaţii PNL de Cluj au semnat mai multe iniţiative legislative comune.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.