Giurgiu a înaintat spre dezbatere: Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, Propunere legislativă privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, Propunere legislativă privind sistemul unitar de pensii publice, Propunere legislativă pentru completarea şi modificarea Legii nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea dreptului copilului, etc. Giurgiu a susţinut în Camera Deputaţilor proiectele locale ale Clujului, în declaraţia politică "Ce ne-am propus să facem pentru clujeni" pentru anul ce a trecut. Astfel Mircea Giurgiu relata în sedinţa Camerei Deputaţilor din data de 9 februarie: “O dovadă a faptului că se încearcă să se rezolve cât mai repede problemele, este şi vizita domnului ministru Radu Berceanu la autostrada Transilvania, chiar în primele zile de mandat. În afară de Autostrada Transilvania, care sperăm să fie gata, un tronson, până la sfârşitul acestui an, e vorba de Câmpia Turzii-Gilău, ne-am propus să ne ocupăm şi să rezolvăm cât mai repede problema Spitalului regional de urgenţă, deja o echipă de la Ministerul Apărării formată din specialişti a fost la Cluj, la garnizoana de la Floreşti. Sperăm cât mai repede să rezolvăm situaţia terenului de acolo. De asemenea, ne-am propus construirea stadionului municipal, lucrările de demolare s-au terminat, celelalte urmează să înceapă în cel mai scurt timp. De asemenea, sala sporturilor, o sală modernă, una dintre cele mai moderne din România. Iar pentru locuitorii cartierelor Mănăştur şi Grigorescu avem pregătite câteva investiţii majore, e vorba de un acqua-parc în cartierul Grigorescu, de o piaţă modernă tot în cartierul Grigorescu, iar pentru învăţământ în cartierele Mănăştur, Liceul Pora, şcolile Octavian Goga şi Ion Creangă vor primi fonduri pentru mansardare. De asemenea, şi şcoala sportivă va fi luată în considerare de noi”. O altă interpelare îi era adresată Ministrului Educaţiei, Ecaterina Andronescu cu privire la problema cu care se confruntă personalul mediu cu calificare necesară încadrat pe linie de învăţământ la Facultatea de medicină şi Farmacie "Iuliu Haţieganu" din municipiul Cluj-Napoca. Obiectul altei interpelări, adresată fostului ministru al Sănătăţii, Ion Bazac, îl reprezintă problema cu care se confruntă colectivul Policlinicii studenţeşti din municipiul Cluj-Napoca, care funcţionează într-o clădire retrocedată şi este în situaţia de a rămâne pe drumuri.
Buda: "cât munceşti, atât primeşti"
Deputatul democrat liberal Daniel Buda, preşedintele Comisiei Juridice de Disciplină şi Imunităţi, a susţinut anul trecut 37 de luări de cuvânt în plen, 22 declaraţii politice, 34 propuneri legislative iniţiate şi 94 de întrebări şi interpelări. Propuneri: Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.340/2004 privind instituţia prefectului, republicată, Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu modificările şi completările ulterioare, etc. Declaraţia politică intitulată "Solidaritatea necesară pentru ieşirea din recesiunea economică" din 24 martie 2009 a vizat sprijinirea sectorului bancar. “Pentru dezvoltarea, modernizarea şi realizarea unei creşteri economice durabile, România are nevoie în momentul de faţă de un sprijin extern care să restabilească ordinea economică. În orice perioadă de criză, este recomandat ca statul să ia măsuri pentru a aduce bani în sistemul bancar, în scopul de a putea fi folosiţi la finanţarea economiei reale. România trebuie să opteze pentru soluţia cea mai potrivită în conformitate cu situaţia sa, pe baza indicatorilor macroeconomici existenţi.”
Buda a susţinut activ şi proiectul premierului Emil Boc de eliminare a pensiilor speciale, în declaraţia politică intitulată "Legea pensiilor, reformă şi dreptate", susţinută în 13 octombrie 2009. “După 20 de ani de democraţie, în care ţara noastră a fost ghidată după modelul "fiecare categorie socială cu legea sa", România are nevoie acum de o lege unică, prin care să se elimine discrepanţele şi inegalităţile din ce în ce mai evidente în modul de alocare a resurselor pentru finanţarea pensiilor publice. Este nevoie de o lege care să asigure echitate şi tranparenţă, după principiul "cât munceşti, atât primeşti". Înţelegem supărarea PSD de a se opune legii pensiilor pentru a păstra neschimbate pensiile privilegiate ale categoriilor sociale care se bucură de pensii speciale, deoarece pentru ei prioritatea nu este bunăstarea tuturor cetăţenilor, ci, dimpotrivă, numai a propriei clientele politice.”
Palfi Mózes Zoltán a deschis gura o dată pe an
Horea Uioreanu, deputat PNL, membru al comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, preşedintele comisiei permanenta comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO, are 52 de luări de cuvânt în plen, 30 de declaraţii politice, 20 de propuneri legislative iniţiate, 5 întrebări şi interpelări şi 8 moţiuni. Democratul liberal Petru Călian, membru a comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, şi preşedinte al comisiei de validare are 97 de luări de cuvânt în plen, 24 de declaraţii politice, 35 de propuneri legislative iniţiate, 41 de întrebări şi interprelări. Adrian Gurzău, vicepreşedinte al comisiei pentu cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii a avut 7 luări de cuvânt în plen, 2 declaraţii politice, 24 de propuneri legislative iniţiate, 108 întrebări şi interpelări.
Cornel Itu, deputat PSD, membru al grupului PSD+PC, membru al comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare, a avut 8 luări de cuvânt în plen, 4 declaraţii politice, 16 propuneri legislative iniţiate şi 16 întrebări şi interpelări.
Vasile Soporan, fost membru PSD, independent din noiembrie 2009, a avut 26 de declaraţii politice, 13 propuneri legislative şi 22 de întrebări şi interpelări. Liberalul Virgil Pop membru al comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale şi al subcomisiei pentru problemele romilor a avut 28 de luări de cuvânt în plen, dintre 20 au fost consemnate, 10 propuneri legislative iniţiate, 17 întrebări şi interpelări şi 8 moţiuni. Palfi Mózes Zoltán, deputat UDMR, membru al comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a avut o singură luare de cuvânt în plen, 9 propuneri legislative iniţiate şi 4 moţiuni, conform fişei de pe site-ul Camerei Deputatilor.
Mate András-Levente, deputat UDMR, membru al comisiei pentru afaceri europene a Parlamentului României, a avut 12 luări de cuvânt în plen, 18 propuneri legislative iniţiate, 8 întrebări şi interpelări şi 4 moţiuni.
Senatorul Mihail Hărdău, PD-L, preşedintele comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, a avut 5 declaraţii politice, 42 de luări de cuvânt în plen, 10 propuneri legislative. Senatorul Şerban Rădulescu, membru al comisiei pentru învăţămant, stiinta, tineret şi sport si membru al comisiei pentru sănătate publică, a avut 5 declaraţii politice, 7 luări de
cuvânt şi 21 de propuneri legislative. Senatorul Marius Nicoară, PNL, membru al comisiei pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital, a avut 16 luări de cuvânt în plen, 10 declaraţii politice, 25 de propuneri legislative, din care 5 consemnate conform materialelor depuse la secretariatul de sedinţă, şi 3 moţiuni. Senatorul Alexandru Cordos, PSD, secretar al comisiei pentru muncă, familie şi protecţie socială, a avut 32 de luari de cuvânt în plen, 7 declaraţii politice din care 3 consemante şi 8 propuneri legislative.
Prezenţa la vot
Camera Deputaţilor:
Palfi Mozes Zoltan (UDMR) – 167 din 168 legi votate
Virgil Pop (PNL) – 162 din 168 legi votate
Mate Andras-Levente (UDMR) – 159 din 168 legi votate
Vasile Filip Soporan – 148 din 168 legi votate
Mircia Giurgiu (PD-L) – 144 din 168 legi votate
Horea-Dorin Uioreanu (PD-L) – 141 din 168 legi votate
Petru Călian (PD-L) – 135 din 168 legi votate
Adrian Gurzău (PD-L) – 125 din 168 legi votate
Cornel Itu (PSD + PC) – 113 din 168 legi votate
Daniel Buda (PD-L) – 105 din 168 legi votate
Senat:
Mihail Hărdău (PD-L) – 147 din 212 legi votate
Alexandru Cordoş (PSD + PC) – 125 din 212 legi votate
Marius Nicoară (PNL) – 101 din 212 legi votate
Şerban Rădulescu (PD-L) – 83 din 212 legi votate