Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că invită partidele parlamentare să semneze un acord naţional pentru România europeană.

Citește și: Tăriceanu: Pactul politic este o şmecherie

Ce conţine în esenţă acest acord:

„NOI, semnatarii acestui acord politic național, ne angajăm ca toate acțiunile noastre să fie îndreptate în direcția respectării pe deplin a principiilor, valorilor europene, a drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, a democrației și a statului de drept, a interesului public al cetățenilor, care sunt singura sursă legitimă a puterii democratice. Numai astfel vom putea asigura prosperitatea, siguranța și bunăstarea cetățenilor noștri. Apărarea acestor drepturi și valori va fi o prioritate absolută pentru noi.

În acest sens, în acțiunile noastre viitoare, vom urmări realizarea cu celeritate a următoarelor obiective:

Transpunerea în legislație a interdicției privind amnistia și grațierea pentru infracțiuni de corupție.

Transpunerea în legislație a interdicției adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare corelată cu dreptul altor autorități constituționale de a sesiza direct Curtea Constituțională cu privire la ordonanțe.

Transpunerea în legislație a măsurilor necesare asigurării integrității în funcțiile publice.

Revizuirea legilor justiției, inclusiv a ordonanțelor de urgență prin care au fost modificate, în deplin și strict acord cu avizele Comisiei de la Veneția, a Consiliilor Consultative ale Judecătorilor și Procurorilor Europeni, precum și a rapoartelor Comisiei Europene și GRECO.

Adoptarea modificărilor aduse Codului penal și Codului de procedură penală numai cu respectarea deplină a recomandărilor Comisiei de la Veneția și Comisiei Europene”.

Preşedintele a precizat că aşteaptă în câteva zile un răspuns afirmativ la invitaţia mea de a semna acest acord naţional.

Klaus Iohannis: „Invit partidele să semnăm un pact politic pentru România Europeană”

Klaus Iohannis a declarat miercuri, la Palatul Cotroceni, că rezultatului votului va fi transformat în lege.

„La acest referendum s-au prezentat opt milioane de români, din care 6,5 milioane de voturi au fost Da la ambele întrebări. Un rezultat peste așteptări”, a spus Iohannis.

„Este clar că rezultatele referendumului trebuie transpus în legislație – legislație care interzice amnistie și grațiere pentru corupți și interzicerea OUG pe justiție”, a adăugat președintele.

Potrivit lui Klaus Iohannis, românii au votat clar și ferm împotriva abordării antieuropene abordate în campanie de PSD-ALDE.

Klaus Iohannis: Am decis să invit partidele parlamentare să semnăm un acord național pentru consolidarea parcursului european al României – un pact politic 

„Cei care vor semna pactul să se angajeze să transpună în legislație măsuri pentru exercitarea drepturilor depline de vot. Acest acord va fi trimis imediat partidelor. Aștept în câteva zile un răspuns afirmativ la invitația mea de a semna un acord național”, a precizat președintele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.