Ce este “colacul de salvare european”? Fondurile UE de redresare economică și dificultățile României în accesarea lor

Summitul Uniunii Europene a fost declarat “o victorie” de toți liderii Europei la întoarcerea în țară. Totuși, la fel ca în orice alt joc politic, victoriile sunt relative. Află ce bani a obținut România în urma summitului și ce dificultăți ar putea avea în folosirea lor. 

Mai lung decât o nuntă din basme, Summitul Uniunii Europene la Bruxelles care a durat 4 zile și 4 nopți de negociere s-a încheiat pe 21 iulie cu rezoluții care mai de care mai controversate. Pe parcursul celor 4 zile au fost discutate mai multe teme cheie precum strategii de depășire a crizei sanitare, îmbinată cu cea economica, direcțiile strategice ale Uniunii Europene în anii ce vor veni și, bineînțeles, mult dezbătutul plan de fonduri pe segmentul 2021-2027.

Europa urmează să acorde aceste fonduri în baza mai multor evaluări pe baza celebrului rating triplu A, adoptat în colaborare cu mai multe companii de audit.

Ratingul AAA are în vedere mai multe criterii de finanțare prin care Uniunea Europeană se asigură că datoria țărilor poate fi plătită, că statele îndeplinesc condițiile necesare pentru a putea investi eficient banii și, nu în ultimul rând, că riscul de a irosi investiția este minim.  

De data aceasta însă, în negocierile dure ale liderilor europei de centrale și scandinave (Austria Danemarca Olanda, Suedia și Finlanda) supranumite și țările “frugale”, și-au impus punctul de vedere în privința lejerității cu care fondurile nerambursabile sunt acordate de Comisia Europeană. La început s-a încercat înclinarea balanței către un număr considerabil mai mare de fonduri de tip împrumut, argumentându-se că Europa este deja într-un impas și va fi nevoie de un efort “supraomenesc” pentru a redresa corabia. În cele din urmă, fondurile au fost împărțite aproximativ egal, cu o pondere de 390 de miliarde subvenții directe nerambursabile și 360 de miliarde, împrumuturi.

Concret,”colacul de salvare” al României pe fondul pandemiei reprezintă un total de 33,5 miliarde de euro, dintre care numai 16,8 miliarde sunt subvenții nerambursabile , din cele 80 anunțate cu fast de președintele Iohannis la întoarcerea sa de la Bruxelles. Restul banilor până la 80 de miliarde sunt, de fapt, suma alocată de drept din exercițiul bugetar 2021-2027. Banii pot fi accesați prin depunerea de proiecte de investiții.   

Fonduri condiționate de “o frână excepțională”

Este de menționat că Premierul Olandei, Mark Rutte, de altfel cea mai vehementă voce din tabăra țărilor reticiente, a încercat să condiționeze acordarea fondurilor de principiul statului de drept. Acesta a specificat că Olanda nu dorește să bage mâna în buzunar pentru statele iliberale, cu referire la Ungaria lui Victor Orban și Polonia lui Mateusz Morawiecki. Dragoș Pîslaru, co-raportor din partea Parlamentului European, a explicat că  „în Consiliu, Olanda a introdus reguli de guvernanță pentru facilitatea de redresare. Au scos alte programe cum ar fi Solvency, Just Transition Fund și altele și le-au inclus în Redresare. Apoi au cerut ca pentru Redresare să existe o „frână excepțională”.

“ Asta înseamnă concret că, dacă unui stat membru i se pare că modul de îndeplinire a reformelor nu este corespunzător, atunci poate cere convocarea de urgență a Consiliului European. În acel moment, Comisia Europeană este blocată și nu mai are voie să dea bani acelui stat membru până la Consiliul European. În Consiliul se va discuta dacă reformele respective sunt îndeplinite, iar în concluzii scrie că se va încerca o decizie prin consens. Deși nu rămâne dreptul de veto al unui stat la banii care se vor da, prin această frază se sugerează că se va încerca evitarea marginalizării pozițiilor unor state.”

Concret: să zicem că România, pe banii de redresare propune niște reforme. Să zicem că va propune reformarea serviciilor sociale sau a administrației publice, mediu sau digitalizare. Dacă nu face acele reforme, o țară ca Olanda poate spune stop joc, nu vă dăm banii, mergem la Consiliu să analizăm situația.

Deci, acești bani nu vor avea o mare flexibilitate, așa cum  sperau Ungaria sau Polonia și care au și declarat acest lucru într-o conferință comună de presă programată imediat după încheierea oficială a summitului. 

Adevăratele pericole pentru România: corupția și birocrația

Pentru România, aceste limitări nu ar trebui să reprezinte o problemă dată fiind situația actuală. Statul de drept este respectat în acest moment iar Guvernul Orban poate legifera exclusiv pe baza legii adoptată în parlament referitor la carantina și izolarea persoanelor iar, odată cu domolirea pandemiei, ar trebui ca lucrurile să între într-un normal. Cu toate acestea, România poate întâmpina probleme grave în ceea ce privește sistemul de absorbție a fondurilor și eficiența investițiilor.  Sistemul de absorbție al fondurilor poate fi îngreunat de gradul ridicat de corupție din instituțiile de stat și de birocratizarea excesivă care facilitează acest tip de comportament. Cristian Păun,profesor la Academia de Științe Economice și președintele Fondului de Garantare pentru IMM-uri a declarat pentru revista Europa Liberă că ar fi păcat să risipim fondurile acordate după acest summit. 

“Din punctul meu de vedere, este foarte important ca aceste fonduri europene să nu fie risipite de România. Ele trebuie să fie alocate către proiecte care într-adevăr produc dezvoltare, care produc efecte pe termen lung. Ar fi păcat să le irosim pe stadioane și terenuri de sport în pantă. Și este foarte important ca acești bani să vină cu câteva condiționalități. Pentru o țară coruptă și birocratică, așa cum este România, pentru că cele două – corupția și birocrația – sunt legate, până la urmă există acest risc foarte mare de risipire, de fraudare a acestor fonduri și este important să nu ne batem joc de aceste resurse, cu atât mai mult cu cât ele sunt resursele ale tuturor, ale europenilor, dar și ale românilor, pentru că și noi contribuim la ele.” a precizat profesorul. 

Din interiorul țării, România, reprezentată de președintele Iohannis, a fost percepută ca un negociator slab, aproape inexistent în deciziile luate la nivel înalt. Sunt acuzații, venite de la membri partidelor de opoziție, care susțin sus și tare că România nu a reușit să se întoarcă cu nimic din ceea ce și-a propus și că firea absentă a președintelui nu aduc un beneficiu țării.

Cert este că, în urma acestui summit politica votului unanimității, stabilită în trecut ca o modalitate corectă de a lua deciziile a făcut Uniunea Europeană un mecanism aproape imposibil de guvernat. Diferențele politice și culturale s-au adâncit în ultimii ani iar coeziunea și unitatea pe care axa Germania – Franța o încurajează începe să nu mai aibă efect.