Ce face Ambasada României în Muntenegru

329

Ambasadorul României în Muntenegru, Viorel Ardeleanu, a deschis evenimentul de poezie dedicată scriitoarei Ida Verona, o artistă română care provenea dintr-o veche familie venețiană din Kotor și care și-a petrecut o bună parte din viață în Muntenegru.

În data de 27 iulie 2022, la mănăstirea Sf. Nicolae din Prcanj, municipalitatea Kotor, ca parte a programului KotorArt festival – 2022, a fost organizată o noapte de poezie dedicată poetei, dramaturgei și scriitoarei Ida Verona. Ea a creat și a scris chiar lângă mănăstirea unde a fost organizat acest eveniment pentru omagierea creației sale.

Ambasadorul României s-a adresat auditoriului și mulțumit familiilor Verona și Sbutega, familii legate atât prin sânge, cât și prin tradiție, dar și organizatorilor Kotor Art Festival, pentru această ocazie frumoasă de a marca amintirea artistei române care a avut o viață retrasă, aproape ascetică, influențând prin harul ei propriul destin dar și al celor din jurul său.

Fostul ambasador al Muntenegrului la Vatican și în  Italia, dr. Antun Sbutega, a prezentat o serie de detalii istorice din viața familiei Verona.

Dr. Arthur Verona, descendent al Idei Verona și bine cunoscutului  pictor Arthur Verona (fratele Idei Verona), și soția acestuia Violeta, au prezentat cartea “History of the Verona Family”, scrisă de ei după o foarte serioasă documentare și au recitat versuri în limba română. Cu această ocazie, au fost acordate unele distincții speciale ambasadorilor Ardeleanu și Sbutega.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.