Primarul Clujului, Emil Boc, spune că un bărbat a reclamat că este agresat vizual pentru că ”se face prea mult topless pe malul Someşului” şi a cerut să fie luate măsuri, edilul precizând că nu poate da amenzi şi că ”Ce-i frumos şi lui Dumnezeu îi place”.

Emil Boc a declarat, joi, la Radio Napoca FM, că a primit o sesizare de la un clujean care a spus că este „agresat vizual de faptul că se face prea mult topless pe malul Someşului”.

„Cineva s-a simţit agresat vizual pentru că se făcea prea mult topless pe malul Someşului şi mi-a cerut să iau măsuri, pentru că, fiind agresat vizual, primarul trebuie să intervină. Era un domn şi a spus să îmbrace primarul fetele de pe malul Someşului. Am avut câteva priorităţi mai importante până acum, dar rămâne problema în analiza Primăriei. Am să verific dacă nisipul s-a deteriorat şi am să asigur condiţii decente celor care vor să petreacă momente frumoase pe malul Someşului, să o poată face”, a spus Boc.

Întrebat ce i-a răspuns persoanei respective, primarul a arătat că sesizarea rămâne în atenţia Primăriei şi că „dacă nu se încalcă ordinea publică, nimeni nu primeşte amenzi”.

„Nu am putut să îl sfidez, dacă omul a spus că se simte hărţuit sexual. Nu putem să dăm amenzi pentru vorba aceea: «ce-i frumos şi lui Dumnezeu îi place», cum să amendez? Dacă cineva s-ar plimba pe stradă aşa, evident că primeşte amendă, dacă este la plajă nu avem probleme”, a afirmat Boc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.