Reprezentanții U Cluj i-au transmis președintelui CJ Cluj, Alin Tișe, că nu ar accepta comasarea celor două echipe de fotbal din Cluj Napoca, U Cluj și CFR Cluj.
„Având în vedere dezbaterea publică privind viitorul fotbalului clujean, în care a fost menționat numele clubului nostru, dar și cele mai recente opinii exprimate public în legătură cu confruntarea dintre FC Universitatea Cluj și Dinamo București, în barajul de promovare/menținere în Liga 1, clubul este obligat să facă următoarele precizări:
Respingem ferm orice dezbatere care pune în discuție însăși existența FC Universitatea Cluj. Numele, blazonul, istoria, valorile și apartenența la comunitatea clujeană nu sunt și nu vor fi niciodată negociabile. Totodată, susținem o dezbatere care are în vedere construirea unui viitor sănătos și sustenabil pentru toate cluburile de fotbal din oraș.
În fotbalul clujean, fiecare club își are propriul drum, propria filosofie și propria poveste. Susținem crearea unui mediu concurențial corect, în care rivalitatea se manifestă pe teren și produce spectacol, emoție și performanță. Atragem atenția asupra faptului că nicio intervenție artificială nu va putea deturna cursul implacabil al istoriei. “U” Cluj va fi aici și în următoarea sută de ani.
FC Universitatea Cluj a fost printre primele cluburi din România care au pus în discuție modul în care sunt investiți banii publici în fotbalul profesionist. Susținem în continuare că investițiile publice ar trebui să vizeze exclusiv infrastructura sportivă (stadioane și baze de pregătire) și centrele de copii și juniori. De altfel, în acest sezon aproximativ 15% din bugetul clubului a fost direcționat către Academie și ne propunem să ajungem în scurt timp la media europeană de 20%.
Am atras atenția în repetate rânduri că modul discreționar și fără legătură cu nevoile comunităților locale în care unele administrații publice finanțează echipele de fotbal a creat o competiție neloială între un club precum FC Universitatea Cluj, unde finanțarea publică are o pondere de aproximativ 38% în bugetul de venituri, sau cluburi care nu primesc niciun leu din fonduri publice și cluburi (mai ales din Liga 2), care și-au construit peste 90% din buget exclusiv din fonduri publice.
62% din bugetul de venituri al FC Universitatea Cluj vine din “core business”, adică din sponsorizări și parteneriate comerciale, din ticketing și merchandising, componente care, de altfel, se regăsesc, alături de drepturile TV (care la Liga 2 au o pondere extrem de mică) și în structura bugetelor cluburilor europene. Toate contractele de sponsorizare au fost obținute organic.
Aceste puncte de vedere au fost transmise, din 2016 până astăzi, tuturor actorilor implicați în fenomenul fotbalistic din România. Mulți dintre cei care conduc astăzi destinele fotbalului împărtășesc viziunea noastră. Avem convingerea că momentul în care ea va putea fi pusă în practică nu este departe.
Toate rezultatele FC Universitatea Cluj au fost obținute exclusiv pe teren de jucători. Același lucru se va întâmpla și în cele două partide de baraj cu Dinamo București. Vă asigurăm că fiecare reprezentant al clubului, de la conducere la antrenori și jucători, își dorește promovarea în Liga 1. Vom face totul pentru a ne îndeplini obiectivul. O spunem încă o dată, răspicat: rezultatul partidelor cu Dinamo București va fi stabilit în teren, de jucători. Va ieși câștigătoare echipa care, la finalul celor 180 de minute plus eventualele prelungiri, va fi mai bună. Ne dorim ca aceasta să fie FC Universitatea Cluj și am lucrat zi de zi, pe tot parcursul sezonului, ca acest lucru să se întâmple.
Le mulțumim tuturor suporterilor care au umplut Cluj Arena în partidele din acest an. Suntem mândri de voi! Suntem primii care regretăm pașii greșiți și ne pare rău că nu am reușit încă să îndeplinim visul pe care îl împărtășim cu toții, acela de a vedea din nou FC Universitatea Cluj în Liga 1. Sperăm că ne vom bucura împreună pe 29 mai”, precizează cei de la Universitatea Cluj.