Edilul Emil Boc spune că a dat undă verde pentru construcția centrului de cartier de pe Bulevardul Muncii pentru că artera nu a atins o încărcare a traficului de 100%.

”Mai permitem construcții pe Muncii, dar gradual. Când se va atinge portabilitatea maximă, vom stopa dezvoltarea imobiliară”, a declarat primarul.

Declarațiile vin după ședința de Consiliu local, de luni, în care grupul USR a anunțat că nu votează proiectele din zona de nord până nu va exista o proiect de centură și în acea parte a municipiului:

”Pentru claritate și informare corectă a clujenilor vreau să reiau care a fost votul consilierilor USR pe câteva proiecte de urbanism din ultima ședință de Consiliu Local și să redau motivația pentru poziția asumată de noi în consiliu. Mă refer la Imobil 2S+P+5E+R, str. Fânațelor,  PUZ restructurare urbană platforma „Noroc” pe Bulevardul Muncii. Pe scurt, am votat împotriva acestor proiecte și am argumentat poziția noastră în cadrul ședinței. În ceea ce privește zona Bulevardului Muncii, administrația are o mare carență legată de planificarea dezvoltării, lipsind un calendar de implementare a centurii nord a orașului. În următoarele luni urmează ca Centura Sud – TR35 – să fie predată spre implementare către CNAIR, ceea ce eliberează capacitatea administrativă a autorităților și permite axarea pe noi proiecte de infrastructură locală majoră. Din punctul nostru de vedere, trebuie să profităm de acest răgaz pentru a contura un calendar de implementare, în jurul căruia putem să fazăm întreaga dezvoltare din jurul Bulevardului Muncii. Poziția a fost susținută de colegul meu Dinu Ionescu”, a declarat Alexandra Oana.

Potrivit proiectului, pentru clădirile comune înălțimea maximă va fi de 1-3S+P+7, adică de 7 etaje și trei niveluri la subsol. Pentru clădirile de colț, înălțimea maximă va fi de 1-4S+P+9.

Ocuparea terenului va fi de 60%. Potrivit datelor financiare ale proiectului, valoare investiției va fi de aproape jumătate de miliard de lei (423.957.382 lei, n.red.).

Administrația locală a organizat mai multe consultări publice vizavi de acest proiect imobiliar, dar interesul locuitorilor a fost extrem de scăzut, în condițiile în care în zona respectivă se va construi un mini-cartier cu o școală.

La consultarea vecinilor, s-a ridicat o singură nemulțumire, din partea firmei Profi Construct SA reprezentată de Victor Morar. El a transmis că nu este de acord ca terenul deținut de firmă pe strada Sobarilor 33 să fie reglementat din punct de vedere urbanistic în cadrul PUZ-ului făcut de firma familiei Căpușan.

Căpușanii prinși cu o șmecherie imobiliară

Dintre afacerile imobiliare marca Căpușan se desprinde SC Tellus Invest. Prin această firmă s-a încercat o șmecherie imobiliară: parcările dintr-un proiect imobiliar au fost vândute separat, chiar dacă ele ar fi trebuit să facă parte din prețul apartamentului. Finanțele clujene s-au sesizat, au făcut o inspecție fiscală și au constat că societatea familiei Căpușan încearcă să fenteze plata taxelor către stat datorată în cadrul tranzacțiilor imobiliare. Potrivit ofertelor companiei, apartamentele scoase la vânzare veneau la pachet cu un loc de parcare. Însă, clienții au fost puși să încheie la cumpărare câte două contracte: unul pentru locuință și altul pentru locul de parcare. Suma tranzacției fiind diminuată, membrii familiei Căpușan sperau să fenteze plata taxelor către stat. Însă, un control fiscal a descoperit această strategie și a pus firma să plătească taxele integrale.

”Nu am vândut toate apartamentele în acest mod, ci doar două. Două apartamente au fost în culpă”, a declarat Anica Căpușan. Întrebată despre motivele pentru care tranzacțiile respective au fost încheiat în acest mod, ea a repetat că ”doar două apartamente au fost în culpă”, a mai completat ea.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.