Principalii favoriți la alegerile prezidențiale de la finalul anului se pot lăuda atât cu diplome obținute la universități de prestigiu din țară și din afară, dar și cu volume publicate sau în curs de publicare. În unele cazuri însă parcursul educational și lucrările scrise sunt înconjurate de controverse, în contextul unor investigații jurnalistice.
Premierul Marcel Ciolacu, care s-a aflat în centrul mai multor articole de presă în ultimii ani, fiind și criticat cu privire la acest subiect, a absolvit Liceul de Filologie-Istorie „Mihai Eminescu”, din Buzău, în 1986. Ulterior, între anii 1991-1995 a urmat Facultatea de Drept a Universității Ecologice din București. Șeful Guvernului a absolvit și un curs de perfecționare în domeniul securității și apărării naționale, „Securitate și buna guvernare”, la Colegiul Național de Apărare București, între anii 2008-2009, un alt curs în Management și finanțare locală la Universitatea Ecologică și are un master la Școala Națională de Studii Politice în managementul sectorului public, pe care l-a terminat în 2012.
Cu privire la pregătirea sa au existat însă mai multe controverse pe tema unei informații potrivit căreia diploma de Bacalaureat a fost obținută mai târziu. Chestionat în urmă cu câteva zile într-o conferință de presă, Marcel Ciolacu a afirmat că a terminat cu examenul de Bacalaureat imediat după ce a încheiat liceul, însă licența a dat-o atunci când a considerat. „Sunt un om normal, n-am scris cărți, n-am plagiat. (…) Am muncit imediat după ce am terminat liceul. Tatăl meu m-a dat afară din casă. Voi nu ați prins vremurile acelea”, a mai completat șeful Executivului român, susținând însă că nu poate răspunde la „toate știrile inventate”.
Acuzații de plagiat
Fostul premier Nicolae Ciucă, actual lider al PNL și al Senatului, a fost vizat de acuzații de plagiat la începutul anului 2022, atunci când PressOne a publicat un articol care susține că Nicolae Ciucă, premier la acel moment, ar fi plagiat în teza de doctorat susținută în anul 2003 la Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, cel puțin 42 de pagini, fapt care a dus la pornirea mai multor procese. Liderul PNL a dus anul trecut două procese prin care a solicitat anularea înregistrării sesizărilor privind analiza suspiciunilor de plagiat. Anul acesta Curtea de Apel Cluj a obligat Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI) din cadrul Ministerului Educației să nu admită în principiu sesizarea Asociației Declic privind suspiciunile de plagiat.
Documentul privind parcursul său profesional și educational, publicat de Guvern, arată că fostul premier a terminat Liceul Militar „Tudor Vladimirescu”, din Craiova, în 1985, iar apoi a urmat Școala Militară de Ofițeri Activi „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, până 1988. Ulterior, a finalizat, în 1990, Cursul perfecționare comandanți companii cercetare, la Făgăraș. Între anii 1993-1995 a urmat Cursurile Academiei de Înalte Studii Militare, Facultatea Interarme, Specialitatea Arme Întrunite, din București. Ulterior au urmat mai multe cursuri de specialitate în țară și în afară, ajungând în 2003 să obțină un doctorat în științe militare cu lucrarea „Dimensiunea angajării Armatei României în operații întrunite multinaționale”, la Universitatea Națională de Apărare din București. Ulterior altor cursuri, în 2006 a terminat masterul Studii Strategice, în SUA, la Colegiul de război, trupe de uscat
Fostul premier urmează să publice cartea „Un ostaș în slujba țării”, care a stârnit, de asemenea, controverse. Mai mult, în urma unui articol publicat de SNOOP, s-a aflat că publicitatea stradală folosită în campania de promovare a lui Nicolae Ciucă a costat aproximativ două milioane de euro, costurile urmând să fie dublate, fapt care i-a atras mai multe critici liderului liberal. Conform EduPedu, volumul a fost inclus în Catalogul cărților în curs de apariție al Bibliotecii Naționale. De asemenea, potrivit informațiilor furnizate de partid, câștigurile de pe urma cărții vor fi donate.
De acuzații de plagiat a avut parte și secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, care a absolvit institutul Politehnic, Facultatea de Mecanică în 1983 și Facultatea de Drept a Universității din București în 1993. În 1992 este menționat un master la Școala Națională de Administrație din Franța. Apoi, în 1994 a urmat un curs despre instituții democratice al NATO, iar în 1999 este menționat în biografia de pe pagina sa personală că a absolvit programul de leadership executiv al Grupului Băncii Mondiale la Harvard Business School.
În 2005 a absolvit și un doctorat în economia mondială la Academia de Studii Economice, care a făcut subiectul unor investigații jurnalistice PressOne, fiind acuzat că a plagiat în lucrare zeci de pagini. Comisia de Etică a ASE a stabilit însă că a plagiat doar 43 de rânduri și două tabele în teza de doctorat.
Și Mircea Geoană a pregătit o carte pe care o lansează în contextul alegerilor, este vorba despre volumul „Bătălia pentru viitorul României. Gândurile unui român la vârful NATO”. Numărul doi în NATO nu și-a anunțat însă candidatura oficial, susținând că decizia va fi data în momentul în care va încheia mandatul.
Ce studii au urmat de fapt liderii partidelor de opoziție
Despre pregătirea sa a vorbit de curând și șeful AUR, George Simion. În cadrul unui interviu pentru Sorin Constantinescu, liderul de partid a afirmat că facultatea pe care a urmat-o a fost acreditată, spre deosebire de alți politicieni. „Nu am fost șef de galerie, iar școală am mai multă decât ei”, a susținut George Simion cu privire la controversele din jurul său.
Potrivit biografiei de pe pagina Parlamentului, șeful AUR a absolvit în 2005 Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” din București, reușind să obțină licența în 2008, la Universitatea din București, în Administrație și Afaceri. Pentru master a plecat însă la Iași, pe care l-a absolvit în 2010, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, având ca temă de cercetare „Crimele comunismului”.
Liderul AUR a publicat și două cărți: „Blocaţi în labirint” (2017) și „Cum i-am cunoscut” (2019).
Noua șefă a USR, Elena Lasconi, a absolvit Liceului Pedagogic „Sabin Drăgoi” din Deva, urmând apoi, în 1991, un curs de analist programator PC, avizat de Ministerul Educației. Ulterior însă, în 1999 a schimbat direcția și a absolvit Școala BBC – Televiziune, în contextul în care între anii 1995-1996 a lucrat ca realizator de radio și director de programe. Între anii 1996-2020 a fost jurnalist la PRO TV. Studiile au continuat însă. În 2001, a absolvit licența ASE București în profilul economic managementul turismului și comerțului. În 2017 a obținut și un certificat de evaluator de competențe profesionale eliberat de CNFPA.