Premierul Ludovic Orban – aflat în izolare la Vila Lac 1 din 13 martie – își reia activitatea la Palatul Victoria după ce și rezultatului celui de al doilea test pentru coronavirus a fost negativ. Și miniștrii au avut rezultat negativ la a doua testare pentru COVID-19, a anunțat marți Guvernul.

Conform sursei citate, premierul Ludovic Orban, precum și membri ai Guvernului, au primit rezultatul testului pentru noul coronavirus (COVID-19), acesta fiind unul negativ.

În urma acestui rezultat negativ, premierul a epuizat regimul de izolare de 14 zile și își va relua activitatea curentă la Palatul Victoria. În același sens vor proceda și ceilalți membri ai Guvernului care s-au aflat în perioada de izolare, adaugă sursa citată.

Premierul a făcut primul test pentru coronavairus în 13 martie, iar acesta a fost negativ. Tot atunci, Ludovic Orban a anunțat că se izolează la Vila Lac 1, după ce a intrat în contact cu senatorul liberal Vergil Chiţac, la reuniunea Biroului Politic Naţional al PNL din 9 martie.

După ce senatorul PNL a fost confirmat cu coronavirus, s-au testat și s-au izolat și membrii Guvernului, dar și o parte a parlamentarilor. Printre cei confirmați cu coronavirus după ce au intrat în contact cu senatorul PNL s-au numărat primarul Devei și administratorul public al orașului.

sursă:hotnews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.