Fragment din discuția cu Radu Moisin, publicată în ediția printată a ziarului Gazeta de Cluj:

Am trecut la probleme care agită societatea în care trăim: alegerea noului Avocat al Poporului. După demiterea Renatei Weber (despre care deja am vorbit în pagina 4 a acestui ziar), sunt așteptate noile candidaturi până pe 22 iunie, orele 16.00. Parlamentul se va reuni în ziua de 23 iunie iar Comisia Juridica va audia candidații la funcția de Avocat al Poporului.

L-am întrebat pe Radu Moisin cum vede el această instituție și mai ales dacă consideră oportună schimbarea regulamentului pe baza căreia ea funcționează. Am înțeles că este o instituție care nu are puteri foarte mari (cel puțin nu acum).  Ea are mai mult rol de mediere. În mod evident cel/cei care au ocupat fucția de avocat al poporului în ultimii ani nu au dorit să deranjeze o anumită parte a clasei politice. Victor Ciorbea este cel mai elocvent exemplu. Din punctul de vedere al lui Radu Moisin, este necesară modificarea statutului Avocatului Poporului. Un statut asemănător celui de judecător la Curtea Constituțională este dezirabil. De ce? Deoarece actualul statut vulnerabilizează instituția de Avocat al Poporului și o face o victimă sigură a intereselor diferitor partide politice.

Am întrebat clar când va putea fi modificată procedură privind desemnarea și demiterea Avocatului Poporului? Am reținut că într-o primă fază trebuie să trecem de zilele de 22-23 iunie, implicit numirea noului avocat în funcție iar ulterior se poate discuta aplicat și despre statutul acestuia.

Citește materialul complet în ziarul Gazeta de Cluj disponibil la toate chioșcurile de ziare din Cluj Napoca.

Citește și: Îmi iau mandatul în serios. Nu ai cum să faci performanță în avocatură când ești deputat

2 COMENTARII

  1. Da cu siguranta asta trebuie facut! Idam functia de Avocat al Poporului Român neaosului procuror iredentist, Fabian Gyula si apoi ii consolidam pozitia, echivaland functia cu cea de judecator inamovibil CCR! URA! URA!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.