Un cititor fidel ne trage, pe bună dreptate, de urechi
Ce se mai ştie de contrabanda lui Pentie?

Cornel Melinte, Sorin Badea

Ceea ce ar fi trebuit să constituie debutul unui imens scandal a eşuat de mai multe ori în coadă de peşte. Este un păcat cvasigeneral al presei româneşti acela că nu urmăreşte modul în care sunt valorificate rezultatele şi concluziile, adesea terifiante, ale propriilor anchete jurnalistice. Ce-i drept, şi avalanşa de noi scandaluri ajută această păguboasă uitare. Totuşi, din respect pentru propria muncă şi pentru eficientizarea profesiei, GAZETA face mea culpa pentru relativa uitare în care i-a lăsat pe unii dintre clienţii pe care i-a dovedit ca escroci. Nu ne încălzeşte cu nimic faptul că aceştia au tăcut chitic atunci când i-am deconspirat. Ei trebuie să răspundă pentru ceea ce au făcut, indiferent de protecţia de care au beneficiat.

În esenţă, cam aceste lucruri ni se reproşează într-o recentă scrisoare pe care am primit-o la redacţie. Am fost felicitaţi pentru un articol publicat în luna mai 2003 şi certaţi pentru lipsa de insistenţă asupra cazului. Cum, chiar dacă foloseşte multă delicateţe şi diplomaţie, s-a insinuat despre o vagă “cădere la pace cu bandiţii”, avem posibilitatea să eliminăm pe această cale orice suspiciune. GAZETA nu a insistat asupra subiectului având încredinţarea că organele competente îşi vor face datoria şi se vor sesiza din oficiu. Indiferente la împrejurarea că procurorul care a muşamalizat dosarele PERAMI se numeşte Ioan Moldovan şi este şeful secţiei Oradea a PNA!

Că nici berea nu-i ca vinul…

Firmele PERAMI HYAD şi PERAMI PROD SA Oradea aparţin controversatului om de afaceri Radu Pentie. Din datele noastre rezulta că acestea sunt în lichidare judiciară, în ciuda faptului că – sau, poate, tocmai de aceea – au desfăşurat o intensă activitate într-un domeniu fertil pentru câştiguri uşoare, cel al afacerilor cu băuturi alcoolice. Acestea aveau ca obiect de activitate filtrarea, pasteurizarea şi îmbutelierea berii. Au introdus în ţară bere în cantităţi impresionante, pe o perioadă destul de îndelungată, între anii 1995-1998. Fraudarea statului român s-a făcut cu sprijinul unor funcţionari superiori vamali, a unor poliţişti, avocaţi şi magistraţi. Sunt des pomenite numele Vesa, Albuţiu, sau Bruder. Berea importată de cele două firme administrate de Radu Pentie era declarată în vamă ca fiind materie primă, care ar fi urmat să mai fie procesată şi supusă unor metode tehnologice de transformare înaintea îmbutelierii. În realitate, era bere în toată regula, care se cerea numai îmbuteliată şi, eventual, ferită de “îmbunătăţiri” diluatorii, specifice plaiurilor mioritice , unde oamenii nu erau încă obişnuiţi cu berea de calitate şi “înghiţeau” tot ce li se oferea sub o etichetă străină! Actele care însoţeau marfa de la producătorul străin erau subtilizate şi înlocuite până să ajungă în parohia lui Pentie! Admitem prezumţia de prostie a acestuia, cum că el nu ştia cine îi face acest pocinog şi îi bagă banii cu de-a sila în firmă, dar nu poate dovedi efectuarea unor procese de prelucrare suplimentară, ulterioare importului şi înainte de îmbutelierea şi comercializarea berii. Verdictul, pe care orice anchetator de bună-credinţă l-ar fi dat, este unul singur: contrabandă, evaziune şi înşelarea statului român! Ce a diagnosticat “incoruptibilul” Moldovan?   

Repetiţia este mama fraudei

“Reţeta” folosită presupunea mai mulţi actori pentru acelaşi scenariu devalizant. La introducerea în România a camioanelor sau vagoanelor cu bere, un “vigilent” lucrător vamal constata că titularul operaţiunii vamale a încălcat o anume dispoziţie legală şi întocmea un proces-verbal prin care o sancţiona. “Gică-Durul” stabilea o amendă consistentă şi dispunea confiscarea bunurilor sustrase de la vămuire. Aparent era un brav apărător al veniturilor destinate bugetului de stat. În realitate, cu bună ştiinţă, lăsa o portiţă de scăpare pentru anularea actului administrativ, omiţând respectarea unor condiţii formale sancţionate cu anulatea procesului verbal de constatare. Viciul de formă era atacat la judecătorie, urmând un traseu prestabilit, la finalul căruia procesul verbal era anulat, amenda desfiinţată, iar marfa restituită!
Nimeni nu-şi mai punea problema de fond, respectiv aceea a situaţiei importului de băuturi alcoolice supuse unor importante obligaţii vamale, eludate! Pentru că, este bine să se ştie, anularea procesului verbal nu-i exonera, pe declarant şi pe titularul operaţiunii vamale, de răspundere penală pentru neplata frauduloasă a taxelor vamale. Este adevărat că, după anularea procesului verbal inform, produsele puteau fi eliberate proprietarului acestora, respectiv firmelor lui Pentie, dar introducerea lor în ţară trebuia făcută tot numai după stabilirea şi plata taxelor vamale! Ceea ce nu se mai făcea, iar statul rămânea cu buzele umflate!

Tăceri, dar vom reveni

În ciuda faptului că am adresat în mod public aceste grave acuze cu privire la modul defectuos prin care nu s-a respectat legislaţia de încasare a unor imense sume la bugetul de stat, nimeni nu s-a sinchisit că este vorba de banii publici. Parchetul nu a dat curs cererii de comunicare a datelor, pe care le considerăm de interes public, din care să rezulte modul şi temeiul legal al soluţionării dosarelor penale privind faptele lui Radu Pentie. Acesta a fost salvat de la fireasca răspundere penală de către vizitatorul lui frecvent, în sens propriu, procurorul Ioan Moldovan. În ciuda datelor comunicate de autorităţile străine, care confirmau că din Austria a fost exportată bere, produs finit, Moldovan nu a ţinut cont de acestea şi nici de propunerea organelor de poliţie, de trimitere în judecată a evazionistului contrabandist. Moldovan, după raţiuni pe care numeni nu vrea să le facă cunoscute deşi este vorba de bani publici, a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului Pentie!
Cum nu vrem să împărţim cu nimeni păcatul acestui abuz, veritabilă favorizare a unui infractor, am revenit cu întrebările pe care le adresăm parchetului, urmând să publicăm motivarea încropită de Ioan Moldovan în măsura în care aceasta ne va fi pusă la dispoziţie.
Şi cum dorim să vă convingem că nu este vorba de sume oarecare, publicăm alăturat tabelul sumelor restituite pe bază de sentinţe civile firmelor lui Pentie. Aceste hotârâri sunt vădit nelegale, fiind pronunţate cu încălcarea competenţei materiale. Interpelarea noastră, pentru acest considerent, va ajunge şi la Ministerul Justiţiei. Poate îi mişcă cineva pe bizoni!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.