Profesorul și social-democratul Vasile Dîncu a scris câteva observații pe marginea controversei provocată de PNRR. Redăm aici ideile și observațiile sale:

”Un observator străin care nu știe mare lucru despre societatea noastră, dacă ar urmări doar discuțiile despre PNRR și ar lectura câteva informații din acest proiect (cu rezerva ca Domnul Ministru Ghinea să fie drăguț să îi dea acces măcar la un tabel sau două), ar putea face un diagnostic perfect privind nivelul de modernizare a societății românești, gradul de transparență, inteligența colectivă, privind responsabilitatea ori capacitatea noastră administrativă.

În primul rând, străinul nostru ar observa că orice demers de anvergură, dincolo de importanța lui, este proiectat în așa fel încât să folosească mai mult ca și capital politic sau ca mijloc de propagandă pentru cei care se află la putere, decât ca un proiect cu intenție reală de dezvoltare. Banii ce se cuvin României de la Bruxelles (80 miliarde euro, la un moment dat) sunt aduși mesianic de Președinte, apoi cei 30 de miliarde euro, care miraculos se transformă în 42 de miliarde, devin în cele din urmă 29 și ceva pe care Premierul Cîțu le gestionează. Oamenii providențiali ai momentului se duc la Înalta Poartă a Comisiei Europene și, după lupte îndelungi, vin acasă cu bani pentru popor.

Clientelismul politic este forma de redistribuire în teritoriu a avuției națiunii. Comunitățile locale contează doar în măsura în care sunt conduse de colegii celor de la guvernare. Nu contează indicele de dezvoltare umană, nici gradul de dezvoltare, totul este să dăm bani doar celor care au votat masiv coaliția. Deși România se află în situația unor mari dezechilibre de dezvoltare, investițiile nu gândesc un echilibru, ci cu totul alte logici. De exemplu, guvernul vrea să introducă trenuri cu tehnologii aflate în trend, funcționale cu hidrogen, exact pe o rută care este deja acoperită de o autostradă (București-Pitești), dar ignorând alte zeci de rute unde există reale dificultăți de conexiune, deci fără să explice de unde vine necesitatea acestei tichii de mărgăritar.

Centralismul este evident prin modul în care se iau deciziile și se fac proiectele. Guvernul a adunat în timpul anului 2020 proiecte de la prietenii politici din teritoriu și apoi Domnul Ghinea a început din nou să viseze la un super-minister care să avizeze toate proiectele, fără criterii, caiete de sarcini, punctaje, norme de eligibilitate; fără nimic dintre toate acestea, unicul criteriu fiind voința ministrului și a celor apropiați, de fapt un control politic al cheltuirii banilor fără precedent. Deși a vorbit trei ani doar despre ”pixul lui Dragnea” cu referire la PNDL, acum, ajuns la putere, ministrul aflat în altă poziție, este deja bucuros pentru deținerea ”pixului lui Ghinea”.

Transparența este enervantă, cum scria Ghinea în 2006, în calitate de mare actor al societății civile. Acum, guvernul trimite, la Bruxelles, prima varianta a Planului de Redresare și Reziliență, fără să se consulte cu cineva, nici cu Parlamentul, nici cu societatea civilă, fiind lansat doar propagandistic, într-o grădină cu gazon de golf de la Clubul Diplomatic. Chiar și atunci când primesc de la Bruxelles sfatul de a se consulta cu societatea și cu opoziția, guvernanții se încăpățânează să nu facă public proiectul, pretextând că nu e gata, că încă se lucrează și că ceilalți nu înțeleg cât de complicat este, așa că mai bine să ne bazăm noi pe inteligența guvernanților. Apoi, Domnul Ghinea face un gest ”de transparență fără precedent”, cum titrează toată presa puterii, invitând niște pesediști la minister, să consulte acolo ce li se va arăta, iar nouă ne arată un tabel cu niște etape. Absolut șocantă atitudinea celor care, în opoziție, apăreau drept apostolii transparenței totale.

Aroganța gratuită a guvernaților care sunt proprietarii funcției pe care o dețin devine o caracteristică importantă a culturii de guvernare. Premierul spune mereu că cei din opoziție nu au școală, că ei nu înțeleg și, de aceea, nu trebuie să se chinuie cu transparența. Mai mult, spune că România va fi una dintre foarte puținele țări care va lua toți banii din PNRR. Când ești pe ultimele locuri în Europa, la toate capitolele, inclusiv la atragerea de fonduri europene, cum poți să-ți permiți să vorbești despre performanța altor țări și guverne pe care nu le depășești decât în declarațiile și, poate, în visele tale megalomanice?

Birocrația care se autoreproduce și consumă mare parte din resurse este vizibilă și de pe Marte. Premierul pune într-un OUG bonusarea celor care lucrează la PNRR cu 50% din salarii, fără a arăta despre câte persoane este vorba și ce sume se vor cheltui de la bugetul de stat. De ce să motivăm funcționarii unui minister cu asemenea bonus, când ei nu aduc vreun adaos de creativitate, talent sau muncă excesivă, când ei trebuie, pur și simplu, să realizeze niște sarcini de serviciu?

Lipsa de gândire și expertiză de la nivelul instituțiilor statului este aceeași, indiferent de epocă sau minister, dar acum pare mai vizibilă ca oricând. Ministerele și regiile sunt pline de copii ai politicienilor, nepoți, secretare și chiar lipitori de afișe sau de sponsori electorali. În loc să avem câteva priorități de dezvoltare recunoscute prin consens de toate partidele, guvernul Cîțu trimite la Bruxelles un adevărat shopping list, gândindu-se doar la cum cheltuim banii, nu și la efectele de reformă necesare. În loc să avem strategii clare, guvernul ia, de la primarii prieteni, diferite proiecte de investiții în infrastructură pe care le așază pe locul unor proiecte majore de reformă. În loc de coeziune și schimbare profundă a sistemului sanitar și educațional, noi punem irigații pentru marii latifundiari din agricultură sau centuri ocolitoare pentru ca să fie realeși primarii unor orașe mai mari sau mai mici.

Multe alte lucruri se pot vedea chiar și de pe Marte despre societatea noastră pornind doar de la acest așa-zis nou proiect de reformă pe care România îl va rata cu nonșalanță, demagogie și balcanism, în timp ce politicienii vor murmura la infinit mantra cunoscută: Ceilalți sunt de vină. Unii autosuficienți, alții neobișnuiți cu opoziția, ori unii dintre ei visând la împărțeli pe după perdea sau înțelegeri prin parcări.

PNRR este o oglindă în care am putea să vedem adevărata performanță a politicii românești. Mă gândesc cu groază cum ne văd partenerii noștri de la Bruxelles, mă gândesc cu rușine la modul în care se va consemna în manualele de istorie această epocă. Cred că, aici, imaginea cu nenumăratele selfiuri ale Domnului Cîțu, de la o învestire – vreo 26, parcă, poate deveni iconică pentru aroganța și deșertăciunea acestei guvernări.”

Citește și: România, codaşă în UE la agricultura ecologică

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here