DSP Cluj a publicat raportul anual în care sunt trecute în revistă date despre controlul și supravegherea infecțiilor nosocomiale din spitale. Potrivit documentului au fost înregistrate 1.768 de cazuri, incidenţa, cel puţin cea declarată, fiind de doar 1%.
Comparativ cu anul 2016 în care incidenţa infecţiilor nosocomiale raportată la nivelul judeţului Cluj a fost de 0,79 %, anul trecut s-a constatat o mai buna supraveghere şi raportare. Cu toate acestea, incidenţa de 1%, adică 1.768 de cazuri de infecţii asociate asistenţei medicale, este sub statistica reală, relevă raportul pe 2017 al Direcţiei de Sănătate Publică Cluj, care a fost publicat zilele trecute.  „Datorită evitării declarării de către medicii curanţi a cazurilor de infecţii asociate asistenţei medicale, se îngreunează activitatea de supraveghere şi control a acestora”, se arată în concluziile raportului. Astfel, doar 62% din totalul cazurilor au fost depistate în cadrul monitorizării de rutină pe care medicii curanţi o derulează, iar 38% au fost depistate activ sau în cadrul studiului de prevalenţă de moment realizat de către membrii compartimentelor de prevenire a infecţiilor din spitale.  Astfel, 626 de cazuri au fost detectată în cadrul sistemului sentinelă, în cadrul căruia au fost selectate pentru monitorizare periodică două instituţii medicale: Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă  (424 de cazuri) şi Institutul Regional de Gastroenterologie-Hepatologie ,,Prof. Dr. O. Fodor” (202 cazuri).
În 2017 au fost 3 focare de infecţii nosocomiale, la secţia de Nefrologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj; secţia ATI a Institutului Inimii ,,Niculae Stăncioiu”;  Secţia ATI II a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj.  În luna ianuarie 2017 s-a înregistrat un focar de infecţie asociată asistenţei medicale de diaree cu Clostridium Difficile cu 3 cazuri în secţia de Nefrologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenta Cluj;  În luna martie 2017 s-a înregistrat un focar cu 4 cazuri cu Clostridium Difficile în secţia ATI a Institutului Inimii ,,Niculae Stancioiu” În cursul lunii august 2017, a fost înregistrat un focar cu 7 cazuri de infecţii Asociate Asistenţei Medicale respiratorii cu Acinetobacter spp. raportat de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenta Cluj-Napoca – Sectia ATI II. Direcţia de Sănătate Publică a efectuat ancheta epidemiologică şi a dispus măsuri igienico-sanitare pentru limitarea extinderii focarului astfel: izolarea cazurilor noi depistate, instruirea personalului permanent; respectarea protocoalelor de curăţenie, dezinfecţie şi sterilizare; personal dedicat cazurilor infectate acolo unde este posibil; limitarea accesului aparţinătorilor; verificarea condiţiilor igienico-sanitare;  asigurarea cantităţilor suficiente de materiale de curăţenie şi substanţe dezinfectante; dotarea cu materiale de igienă individuală; supravegherea focarului şi informarea zilnica. După luarea măsurilor nu s-au înregistrat alte cazuri secundare, se arată în raport.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.