Senatorul Alin Tise, care a derulat investitia Cluj Arena, acuza controlul Corpului de Control al Primului Ministru ca fiind unul politic. Acesta trimite o scrisoare in 11 puncte pe care v-o redam in totalitate. Senatorul democrat-liberal ofera aceste clarificari dupa ce Gazeta de Cluj a relatat in exclusivitate ca Primul Ministru Victor Ponta si-a trimis Corpul de Control la Cluj Arena. Mai mult, Tise acuza acest control ca doreste sa-l discrediteze pe el, dar si pe nasul sau, Emil Boc, care i-a acrodat „doar” 60 de milioane de lei pentru aceasta investitie.

 

Stirea initiala o puteti citi aici.

Redam in continuare comunicatul de presa integral al lui Alin Tise, dar si documentele pe care acesta le-a anexat:

Cele trei documente pot fi accesate dand click pe fiecare dintre ele:

Anexa 1 ACTUALIZARE BUGET CJC IN 2010

Rectificare buget general propriu

Aprobare valoare negociata stadion

Referitor la informaţia apărută în presă cu privire la controlul corpului de control al prim ministrului efectuat la CJ Cluj cu privire la verificarea modului de utilizare a banilor alocați de guvernul Boc prin HG nr. 1378/2010 pentru construirea stadionului Cluj Arena:

1. Controlul declanșat după 4 ani de la alocarea sumelor de bani, de 60.000 mii lei, este un control politic făcut cu scopul discreditării mele ca fost președinte al CJ şi a premierului de la acea vreme, Emil Boc. Se încearcă compromiterea publică printr-un control abuziv care să răspundă intereselor politice ale adversarilor politici.

2. Corpul de control efectuează un control abuziv, ilegal, el nefiind competent să verifice modul de licitare, contractare, adiţionare, cheltuire sau plăţi, efectuate de CJ Cluj care este autoritate aleasă şi care funcţionează în baza principiilor descentralizării, autonomiei locale, deconcentrării serviciilor publice, eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice locale, legalităţii. Competenţa aparține exclusiv Curţii de Conturi care a şi efectuat în fiecare an aceste controale.

3.Corpul de control al prim ministrului poate verifica doar dacă banii alocați de guvern pentru obiectivul „ClujArena” s-au utilizat pentru acest obiectiv. Acest aspect reiese din bugetul public al CJ Cluj din anii 2010 şi 2011, de unde rezultă că banii alocați de la guvern s-au utilizat doar pentru acest obiectiv. Este firesc să fie aşa, de vreme ce acești bani au fost insuficienți şi reprezintă doar 30% din totalul costurilor.

4. Verificarea modului de licitare, contractare, adiţionare, cheltuire şi plăţi este de competenţa exclusivă a Curţii de Conturi care în anii 2009, 2010, 2011, 2012, 2013 a verificat şi reverificat modul de contractare, adiţionare, cheltuire, plăţi, iar raportul Curţii de Conturi a fost pus în aplicare de CJ Cluj. Orice alt aspect de natură civilă sau penală nu pot face obiectul de control al corpului de control al prim ministrului, el neavând competenţă legală.

5. Cu privire la lucrările suplimentare efectuate la „obiectivul ClujArena” de către CJ Cluj arătăm că ele nu au fost lucrări decise de Alin Tişe. Ele au fost stabilite în mod legal în conformitate cu OUG 34 / 2006 printr-un singur act adiţional ca urmare a HCJ nr. 314/2010 aprobată în plenul Consiliului Judeţean f[r[ vreun vot împotrivă. Aceste lucrări suplimentare au făcut obiectul discuțiilor şi dezbaterilor publice din ședința CJ din data de 15.12.2010.

Aceste lucrări suplimentare precum şi prețul negociat, au fost aprobate a fi efectuate prin votul consilierilor județeni în ședința publică prin HCJ 314/2010 (procesul verbal al ședinței din data de 15.12.2010 este public, el poate fi consultat). Doar lucrările adiționale votate de consilieri şi la prețul stabilit, au fost efectuate de către conducerea CJ Cluj! De altfel, lucrările suplimentare la orice investiție publică sunt perfect legale, prevăzute întocmai în lege, ele nefiind acte ilegale.

6. Deci, nu Alin Tişe a negociat şi nici nu a decis lucrările suplimentare şi nici valoarea acestora ci un consiliu județean în plenul său, în ședință publică, cu votul tuturor partidelor fără vreun vot împotrivă. Hotărârile de CJ Cluj şi procesele verbale ale şedinţelor publice la care presa a avut acces, sunt dovada spuselor mele.
7. Mai mult, în ședința publică din data de 15 decembrie 2010, unii consilieri județeni, ai opoziției de la acea vreme (PSD), au solicitat efectuarea chiar a mai multor lucrări suplimentare necesare ca urmare a situaţiilor apărute pe parcursul derulării proiectului precum şi a actualizării standardelor UEFA si FIFA, fapt ce a fost acceptat conform art.2 din HCL 314/2010.

8. Prețul corect al stadionului a fost de 35 mil. euro plus TVA (TVA care a fost recuperat ulterior). Cu privire la prețul acestui obiectiv arăt că stadionul ClujArena este stadionul cel mai ieftin din lume, construit şi finalizat în anul 2011 la standardul categoriei 1, FIFA şi UEFA, având şi pistă de atletism încorporată, adică 1.100 euro/ scaun. Prețul / scaun ca termen de comparație: stadionul Naţional Arena, care are același standard FIFA / UEFA, dar fără pista încorporată, a costat aproximativ 4.000 euro/ scaun şi care necesită anual lucrări noi precum schimbări de gazon etc. Despre acest aspect nu au nimic de spus cei care au dispus controalele politice?

9. Orice control al oricărei instituții abilitate este binevenit atât timp cât este în limitele conferite de lege şi în conformitate cu legea. Corpul de control al prim ministrului nu poate efectua controale peste limita legală, substituindu-se altor organe abilitate ale statului.

10.Împotriva oricărei încălcări legale precum şi a depășirii limitelor legale ale controlului dispus politic după 4 ani de către Corpul de control a prim ministrului voi formula plângeri penale. Aceste încercări ale guvernului PSD de a mă discredita şi compromite public nu fac altceva decât să mă determine să continui lupta politică împotriva acestui guvern dictatorial care efectuează controale la comandă pentru a înlătura adversarii politici incomozi.

11. Ataşăm alăturat HCJ privind modul de utilizare a banilor primiţi la bugetul propriu prin HG 1.378/2010.

3 COMENTARII

  1. Daca stadionul e cel mai ieftin din lume si chiar din galaxie, asa cum mi-ai zis si mie, n-ai ce sa-ti faci griji. Se-mpute treaba, finule. Io zic sa ne pregatim pentru rezistenta din Monaco.

  2. „Proiectul de Hotărâre de Guvern privind Cluj Arena a fost adoptat cu respectarea tuturor prevederilor legale, astfel încât, din acest punct de vedere, banii au fost alocaţi pentru ca şi la Cluj-Napoca, la fel ca la Bucureşti, să avem un stadion de Champions League, cu care România să se poată mândri. Precizez că în aceeaşi şedinţă de Guvern am alocat 35 de milioane de euro pentru Naţional Arena din Bucureşti, exact prin aceeaşi procedură şi prin aceleaşi mecanisme. Ce să înţeleg din raportul Corpului de Control, că orice investiţie la Cluj este ilegală şi orice investiţie în Bucureşti este legală?”, a spus Boc

    Deci boc ca prim ministru a finantat cluj arena cu 60 milioane lei si national arena cu 35 milioane euro !
    Lasind la o parte pretul national arena 234 milioane euro 4215 euro locul iar cluj arena 45 milioane euro ,1459 euro locul ma intreb cu cit a finantat ponta ca prim ministru SALA POLIVALENTA CLUJ ??? sau ce a finantat DOOOTORE in tara aceasta ???
    Fara indoiala avem parte de cel mai slab si INCOMPETENT prim ministru post decembrist !!!
    Deci haidem la vot ca dootore sa ramina prim ministru si sa-si duca crucea mai departe !!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.