Medicul Dan Grigorescu, directorul Secţiei de Chirurgie Plastică de la Spitalul Judeţean Braşov, a luat atitudine pe Facebook cu privire la bărbatul de 55 de ani, din oraşul Rovinari, judeţul Gorj, care a fost lăsat să moară chiar în faţa spitalului din localitate.
Dan Grigorescu, care este şi lector la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii Transilvania din Braşov, a răbufnit pe pagina sa de socializare cu privire la cele întâmplate la Rovinari: „Doamne, cum de-i mai rabzi? Pe neoamenii, pe proştii, pe ignoranţii, pe mincinoşii, pe dezinteresaţii şi pe inepţii care şi-au făcut culcuş în sistemul de sănătate publică… De ce zic asta? Iată faptele! La Rovinari, un bărbat de vârsta mea a mers la spitalul din localitate, fiind diagnosticat cu pneumopatie acută. În cursul după-amiezii, acestuia i-a fost administrat un tratament, iar mai pe seară i s-a mai administrat încă unul, fiind apoi trimis acasă de cadrele medicale, care i-ar fi spus că nu există niciun pat liber şi l-ar fi sfătuit să revină a doua zi. Deci, mai tehnic, pacientul, simţindu-se rău, s-a prezentat la urgenţa spitalului (Compartimentul de Primire Urgenţe), unde s-a iniţiat secvenţa de proceduri pentru stabilirea unui diagnostic, care a fost urmată de stabilirea (de către medicul de gardă) a unui tratament care i-a şi fost administrat (probabil de către un asistent medical). Faptul că a existat şi o a doua administrare a încă unui tratament înseamnă că prima intervenţie nu i-a rezolvat problema medicală pacientului aflat în observaţie în CPU (şi nu «internat în urgenţă», pentru că dacă o internare ar fi fost considerată necesară, atunci ar fi existat o foaie de observaţie a pacientului, ceea ce nu a fost cazul!). Cu toate acestea, el a fost trimis acasă, din lipsă de locuri, cu indicaţia de a reveni a doua zi. Când s-or mai elibera unele!… Pacientul, ascultător, a plecat, dar după ce a parcurs câţiva zeci de metri s-a prăvălit pe o bancă din apropierea spitalului. Şi a murit câtva timp mai târziu“. „Duamnă dragă, mata ne iei de proşti pe toţi?“ Dan Grigorescu desfiinţează declaraţiile făcute de medicul Roxana Gherghina, de la Spitalul Orăşenesc din Rovinari, care s-a ocupat de pacientul decedat: „Iată inepţiile debitate de medicul de gardă responsabil de această situaţie: «Iniţial nu au fost paturi în salonul meu, dar după aceea am găsit paturi în salonul altui medic şi s-a decis ca pacientul să rămână acolo. Eu nu ştiu ca dumnealui să fi plecat acasă, pe mine nu m-a anunţat nimeni că acest pacient a plecat acasă…Fusese internat în cursul zilei cu pneumopatie acută» – a afirmat medicul Roxana Gherghina. Duamnă dragă, mata ne iei de proşti pe toţi? Cum adică, vrei să acreditezi ca adevărată minciuna că internările de urgenţă se fac doar în paturile din saloanele medicului de gardă şi nu pe oricare alt pat liber din spital? Ca dup-aia să spui că ai găsit «paturi» (deci mai multe!) «în salonul altui medic» (deci saloanele sunt ale medicilor, nu ale spitalului?). Şi să mai zici că „s-a decis ca pacientul să rămână acolo”. Cine stă în spatele impersonalului „s-a decis”? Şi de ce «să rămână acolo» şi nu «să fie internat acolo»? Şi cum de mai ai tupeul, duamnă, să spui că pacientul «fusese internat în cursul zilei», când rezultă clar că nu a avut Foaie de observaşie şi nici nu a plecat cu bilet de externare, ci simplu, a fost pur şi simplu trimis acasă? Iar în final, să mai ai şi tupeul să spui că nu ai ştiut că «acest pacient a plecat acasă», asta pentru că nu te-a anunţat nimeni de aşa ceva! Câtă laşitate, atâta neruşinare! Dar şi multă frică de consecinţele faptelor cuiva, pe care acel cineva nu vrea să şi le asume! Cum a murit pacientul în faţa spitalului Grigore Dragomir a mers joi, 12 iulie, la spitalul din Rovinari pentru că se simţea rău. I s-au administrat două injecţii cu ampicilină şi seara a plecat acasă, pentru că nu erau paturi libere. După câţiva metri i s-a făcut rău şi a murit pe o bancă. Trecătorii au încercat să alerteze cadrele medicale aflate în apropiere, dar acestea au refuzat să intervină, pe motiv că nu s-a apelat la 112, iar medicul Roxana Gherghina a spus că nu poate să plece din spital. Familia pacientului decedat a depus o sesizare penală, iar poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. De asemenea, Colegiul Medicilor efectuează o cercetare. Diagnosticat greşit Pacientul a fost diagnosticat greşit. Medicul Roxana Gherghina a spus că acesta suferea de pneumopatie acută, dar concluziile medicilor legişti arată că Grigore Dragomir avea insuficienţă circulatorie acută şi ischemie miocardică acută.