Potrivit unui anunț făcut de UMF Cluj Napoca, cea mai căutată specializare din cadrul universității a fost Medicina, unde s-au înscris 2,47 candidați pe un loc. A doua specializare vizată a fost Radiologie și Imagistică cu 2,34 pe loc, urmată de Asistență medicală generală cu 1,89 candidați pentru un loc, în timp ce pentru Tehnică Dentară s-au înscris 1,7 candidați pe un loc. La Medicină, s-au înscris în total 943 de candidați. Interesul crescut pentru Asistență medicală generală s-a menținut, cu 189 de candidați. La Medicină Dentară și Farmacie s-au înscris 109 de candidați, respectiv 64 de candidați.

Probele scrise au avut loc atât în amfiteatrele universității, cât și la Sala Sporturilor Horia Demian, la Sala Polivalentă BTarena și la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrul UBB. În total, s-au amenajat 15 săli de examen, în organizarea examenului de admitere fiind implicate peste 400 de cadre didactice, studenți și personal administrativ din cadrul universității.

“Avem deja experiența anului trecut în organizarea examenului de admitere și a celui de rezidențiat, în condițiile speciale impuse de pandemie. Mă bucur că am reușit să le oferim candidaților condiții excelente, astfel încât să se simtă în siguranță și să se poată concentra la rezolvarea grilelor de concurs. Doresc să le mulțumesc tuturor voluntarilor implicați în organizarea acestui eveniment de mare anvergură și să îi felicit și să le urez succes viitorilor noștri studenți.”, a transmis prof. dr. Anca Dana Buzoianu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca.

Anul acesta, au concurat 1700 de candidaţi pentru 714 locuri la buget (dintre care 24 de locuri au fost pentru românii de pretutindeni) şi 255 de locuri cu taxă. 4 candidați au fost admişi fără concurs, la programul de studiu Medicină, în calitate de olimpici cu performanţe recunoscute la concursuri naţionale şi internaţionale.

Cele mai căutate specializări au fost Medicină, cu 2,47 candidați pe un loc, Radiologie și Imagistică cu 2,34/loc, urmate de Asistență medicală generală cu 1,89 candidați pentru un loc, în timp ce pentru Tehnică Dentară s-au înscris 1,7 candidați pe un loc. La Medicină, s-au înscris în total 943 de candidați. Interesul crescut pentru Asistență medicală generală s-a menținut, cu 189 de candidați. La Medicină Dentară și Farmacie s-au înscris 109 de candidați, respectiv 64 de candidați. 

Examenul de admitere a constat într-o probă unică, scrisă, în limba română, în sistemul grilă, cu durata de 2 ore. 

La Medicină, cea mai mare notă obținută la concursul de admitere a fost 9,85, la Medicină Dentară 9,21, iar la Farmacie nota maximă, 10, a fost obținută de 4 dintre candidați.

La programul de studiu Balneo-fiziokinetoterapie și recuperare, nota cea mai mare a fost 10, la Asistență medicală generală 9,75, la Radiologie şi imagistică 9.85, la Tehnică dentară 9,55, la Nutriţie şi dietetică s-a intrat cu nota 10, 5 candidați obținând același rezultat maxim. 

Rezultatele examenului au fost făcute publice pe site-ul universităţii şi afișate la avizierele de pe str. Victor Babeș nr. 8. Rezultatele finale, după contestații, se vor afișa în 28 iulie, iar candidații declarați admiși își vor putea confirma locul în perioada 29 iulie-13 august.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.