Cea mai mare licitație a Primăriei Cluj-Napoca a dispărut, în urma materialului Avalanșa de miliarde: Firmele care încasează sume fabuloase direct de la bugetul de stat au dat lovitura și în Cluj-Napoca, pe care reporterii de la Gazeta de Cluj l-a scris.
Mai exact, pe Sicap.ai, RDD Security Solutions, o firmă din București care datează de 10 ani pe piață și care are ca asociat doar pe Radut Gheorghiță Daniel, i s-a atribuit un contract în valoare de 32.080.410.380 RON, adică peste 6,6 miliarde de euro, pentru modernizarea și extinderea sistemului de înștiințare, avertizare și alarmare a populației municipiului, în scopul transmiterii eficiente a mesajelor directe sau preînregistrate și a semnalelor acustice în situații de urgență și de protecție civilă, adică banii necesari pentru construirea metroului.
Greșeala pe care Primăria Cluj-Napoca a făcut-o a fost imediat corectată, în condițiile în care, la nivelul municipiului au fost semnate, în 12 ani, peste 900 de contracte în valoare totală de 7.615.619.503 EUR, iar valoarea reală a contractului este de 32.080.424.07 de lei pentru modernizarea și extinderea sistemului de avertizare la nivelul municipiului Cluj-Napoca. Lucru absurd ca pentru niște sisteme de avertizare și alarmare a populației să se plătească suma colosală de 6,6 miliarde de euro.
Mai exista DNA la Cluj?