Cea mai neagră zi pentru Biserica Greco-Catolică

Biserica greco-catolică avea o mitropolie la Blaj şi patru episcopii: la Cluj, la Oradea, în Maramureş, la Lugoj şi un vicariat la Bucureşti.

Semnalul unificării celor două biserici a fost dat de Patriarhul Justinian Marina, în toamna lui 1948, care i-a ameninţat pe episcopii uniţi că, dacă nu vor lăsa de bună voie turma să se reîntoarcă la staul, se va duce el însuşi să o caute: „Cu ocazia învestirii mele am adresat un cuvânt pentru fraţii români din Ardeal – din strana stângă – care se lasă amăgiţi de câţiva conducători care îi îndeamnă să asculte de conducători din afară şi nu de cei fireşti. Am făcut apel atunci la patriotismul de români, ca să lase oile pe care ni le-au răpit acum 250 de ani ca să poată veni iarăşi la staul. (…) Am suferit din partea romano-catolicilor ca unii ce eram consideraţi ca o cenuşăreasă, ca unii ce am pierdut clasa cultă. Acum a venit vremea ca să fie egalitate aşa cum propovăduieşte creştinismul. Pot să anunţ deci că, dacă acei păstori mincinoşi şi români trădători de neam mai caută să ţină sub amăgire oile, ne vom duce noi să adunăm oile“.

Capii bisericii greco-catolice au avut cel mai mult de suferit, mulţi sfârşind în închisori. Episcopii Ioan Suciu, Valeriu Traian Frenţiu, Alexandru Rusu, Iuliu Hossu, Vasile Aftenie şi Ioan Bălan au fost arestaţi în decurs de câteva zile, după ce s-au opus unificării forţate. Soarta lor au împărtăşit-o şi mulţi preoţi din Blaj, Cluj, Timişoara, Arad, Oradea.

Înmormântat clandestin
Iniţial, episcopii au fost închişi la locuinţa de vară de la Dragoslavele, judeţul Argeş, al celui de-al treilea patriarh al României, Justinian. Acesta îi vizita des pe episcopi, în încercarea de a-i convinge să treacă la ortodoxism. Conducătorilor de eparhii li s-a interzis să ia contact cu lumea de afară şi au fost obligaţi să asiste la cursuri de marxism.

De la Dragoslavele au fost mutaţi la Mănăstirea Căldăruşani, judeţul Călăraşi, transformată în lagăr de detenţie pentru ierarhii uniţi, unde au avut parte de un tratament mai dur.

Cum nici aici episcopii Ioan Suciu şi Vasile Aftenie nu au cedat, au fost aruncaţi în beciurile Ministerului de Interne şi pe urmă duşi la Văcăreşti, unde ultimul a decedat în urma torturilor, la 10 mai 1950. „Dacă mă vor izola, sigur voi fi ucis“, le-a spus el fraţilor de suferinţă. Vasile Aftenie a fost înmormântat clandestin în Cimitirul Bellu din Bucureşti, într-o ladă de lemn mult prea mică pentru trupul episcopului.

Autorităţile nu au permis ca pe crucea de la căpătâiul lui să fie scris numele întreg, ci doar iniţialele: V.A. şi anul morţii. Cu toate acestea, la scurt timp, mormântul său a devenit loc de pelerinaj pentru credincioşi.

Aceeaşi soartă a avut-o şi episcopul Ioan Bălan al Lugojului. A fost arestat la 29 octombrie de către şeful Securităţii Lugoj, maiorul Zoltan Kling. Acesta l-a găsit rugându-se în capelă, cu valiza pregătită, aflăm din scrierile lui Cicerone Ioniţoiu, cel care a realizat portretele episcopilor greco-catolici.

Lui Justinian, care i-a propus să treacă la Biserica Ortodoxă, episcopul Bălan i-a răspuns: „Dumneavoastră nu aţi venit la noi cu argumente teologice, nici cu virtuţi creştineşti, ci ne-aţi arestat şi ne-aţi întemniţat. Hotărât, acestea nu sunt metodele lui Hristos!“.

La 24 mai 1950, episcopii şi preoţii de la Căldăruşani au fost duşi la Sighet. Au urmat anii de foamete, frig, izolare, lipsă de medicamente. Episcopii Bălan, Rusu şi Hossu au fost transferaţi, aproape epuizaţi, la Spitalul Gerota din Bucureşti, iar ulterior la Curtea de Argeş şi apoi la o mănăstire din Tulcea. Ultimul drum al episcopului Bălan a fost către Jilava, unde a murit la 4 august 1959, fiind înmormântat în Cimitirul Bellu din Capitală.

Într-o noapte a anului 1952, episcopul Valeriu Traian Frenţiu a fost înmormântat de securişti în cimitirul evreiesc de pe malul Izei, fără niciun semn la căpătâi. Slujitorul domnului avea 77 de ani şi a murit în închisoarea din Sighet, ultimii doi ani petrecându-i într-o celulă a acestui loc de exterminare.

Episcopul fusese arestat în noaptea de 29 octombrie 1948 pentru că a protestat, prin predici şi scrisori împotriva întemniţării abuzive a preoţilor de către statul comunist, a naţionalizării bunurilor şi şcolilor bisericii din Oradea şi Beiuş. Episcopul a participat activ la Adunarea Naţională de la Alba Iulia de la 1 decembrie 1918.

Trupul episcopului aruncat în cimitirul săracilor
Acelaşi sfârşit tragic l-a avut şi episcopul Ioan Suciu, care a murit la 27 iulie 1953, la Sighet. Deşi bolnav de ulcer, el nu a primit niciun ajutor medical. Trupul neînsufleţit a fost aruncat într-o groapă comună din cimitirul săracilor de pe malul Izei. Episcopul a fost arestat în octombrie 1948, după ce cordoane de soldaţi au încercat să-i blocheze intrarea în catedrala din Blaj, însă mulţumea de credincioşi veniţi la Casa Domnului i-au înlăturat.

După predică însă, a fost arestat şi aruncat într-un beci, unde timp de două zile a fost ţinut fără apă şi fără mâncare. Ulterior, a fost eliberat şi arestat din nou şi închis într-o celulă alături de episcopii Vasile Aftenk, Iuliu Hossu şi Alexandru Russu. De aici, a fost dus la Dragoslavele, Căldăruşani şi la Ministerul de Interne. În septembrie a fost închis la Sighet, unde a şi murit.

Atât autoritățile comuniste cât și conducerea Bisericii Ortodoxe Române, patriarhul Iustinian Marina personal, i-au propus cardinalului Iuliu Hossu scaunul de mitropolit al Moldovei, în schimbul renunțării la credința catolică și la legătura cu Roma, cu Scaunul Papal.

„Lupta mea s-a sfârșit, a voastră continuă“
Refuzând trecerea la ortodoxie, episcopul Iuliu Hossu a fost transferat mai întâi la Mănăstirea Căldărușani, iar în 1950, la penitenciarul din Sighet.

În anul 1955, a fost dus la Curtea de Argeș, iar în anul 1956, la Mănăstirea Ciorogârla, apoi din nou la Căldărușani, unde a stat cu domiciliu obligatoriu până la sfârșitul vieții. Aici, s-a consacrat rugăciunii, meditației și unei munci dificile, în clandestinitate, pentru viitorul Bisericii Greco-Catolice, interzise.

Cardinalul Iuliu Hossu a murit în 28 mai 1970, la Spitalul Colentina din București, ultimele lui cuvinte fiind: „Lupta mea s-a sfârșit, a voastră continuă“.

În 2019, Papa Francisc i-a beatificat pe cei şapte episcopi martiri: Valeriu Traian Frenţiu, Vasile Aftenie, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu şi Iuliu Hossu.