ca. December 1989 Bucharest, Romania

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat România să achite daune pentru victime ale Revoluţiei din decembrie 1989, din cauza întârzierii anchetei în aceste cazuri.

Decizia CEDO este răspunsul la o acţiune judiciară iniţiată de 23 de persoane împotriva României. Reclamanţii ori rude apropiate au participat la demonstraţii şi au fost răniţi ori omorâţi în timpul evenimentelor produse în decembrie 1989 în Bucureşti, Slobozia, Târgovişte şi Reşiţa, evenimente care au condus la înlăturarea regimului comunist.

Iniţiatorii acţiunii judiciare au reclamat că autorităţile române nu au efectuat într-un interval rezonabil o investigaţie eficientă în cazul evenimentelor produse în decembrie 1989 în Bucureşti, Slobozia, Târgovişte şi Reşiţa. Reclamanţii au susţinut că a fost încălcat Articolul 2 al Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului, care prevede că „dreptul fiecărei persoane la viaţă trebuie protejat prin lege” şi că „nimeni nu trebuie privat de viaţă în mod intenţionat (…)”, scrie Mediafax.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a stabilit că plângerea privind încălcarea Articolului 2 este admisibilă la nivel procedural. Conform sentinţei, România trebuie să le achite celor 23 de reclamanţi, în termen de trei luni, daune non-pecuniare de câte 15.000 de euro şi taxele judiciare aferente.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.