CEDO a pronunţat azi o nouă condamnare a statului român în dosarul Revoluţiei. Curtea de la Strasbourg a dat câştig de cauză pentru opt participanţi la evenimentele de acum 26 de ani din decembrie ’89, dar şi din vara lui ’90 de la Mineriada din 13-15 iunie. Cei care au câştigat la CEDO azi sunt Carmen Alexandrescu, Ion Băroiu, Iosif Bălăş-Salcoci, Ştefan Boran, Vladimir Ciobanu, Marin Dincă, Cristian Paţurcă şi Laura Stoica.

De ce a pierdut statul român. Potrivit avocatului Antonie Popescu, care i-a reprezentat pe unii dintre ei, CEDO a condamnat România pentru violarea articolului 6 al Convenţiei pentru durata excesivă a procedurilor penale privind evenimentele din decembrie 1989, cu alte cuvinte pentru că timp de 26 de ani nu a dat o soluţie în marele dosar al Revoluţiei. Curtea a dispus că statul român trebuie să plătească fiecărui reclamant, în termen de trei luni de la data la care hotărârea devine definitivă 2.400 de euro, plus orice taxă care poate fi percepută, cu titlu de prejudiciu moral. Situaţia de fapt din cele 8 cazuri este similară cu cea prezentată în cauza Asociaţia “21 decembrie 1989”, Mărieş, Vlase şi alţii contra României. Cele 8 cazuri fac parte din acelaşi context istoric şi se referă la aceeaşi procedură penală naţională, spune avocatul.

În acest context, clasarea dosarului Revoluţiei este o mare eroare judiciară pe care nici Consiliul Superior al Magistraturii, nici Inspecţia Judiciară şi nici Ministerul Public nu s-au grăbit să o îndrepte după ruşinoasa ordonanţă de clasare din octombrie 2015, ca şi după scoaterile de sub urmărire penală din 2009 a majorităţii conducătorilor politici şi militari implicaţi în crimele din toată perioada infracţională Decembrie 1989 – Iunie 1990“, a scris avocatul Antonie Popescu pe o reţea de socializare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.