CEDO interzice filajul ziariştilor

Doi ziarişti francezi au reuşit sa obţina la Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO) o hotarare prin care, de acum incolo, se interzice ascultarea telefoanelor ziariştilor sau percheziţionarea redacţiilor pe motive de siguranţa naţionala. Mai mult, ziariştii au fost despagubiţi cu aproximativ 20.000 de euro. Astfel, de acum incolo, percheziţiile ilegale facute prin redacţiile ziarelor sau ascultarile abuzive de telefoane vor putea fi atacate la CEDO iar, conform jurisprudenţei, ziariştii ar putea avea şansele de caştig asigurate. In Romania, telefoanele majoritaţii ziariştilor sunt ascultate pe motiv de siguranţa naţionala, chiar daca pana acum nici un ziarist nu a fost acuzat de aceasta fapta.

La sfarşitul lui octombrie 2006, sediile a doua ziare din Cluj Napoca (Gazeta de Cluj şi Buna Ziua Ardeal) sunt percheziţionate şi o parte din ziariştii şi conducerea ziarelor sunt acuzate de organizarea unui grup infracţional organizat. In prealabil, telefoanele ziariştilor au fost ascultate timp de peste un an de zile, mandatele de ascultare şi filaj fiind obţinute pe motiv de siguranţa naţionala. Ulterior presupunerile de atentat la siguranţa naţionala au fost eliminate, ramanand acuzaţiile de organizarea unui grup infracţional. Acesta este printre puţinele cazuri in care ascultarea telefoanelor ziariştilor a fost facuta publica, in majoritatea situaţiilor autoritaţile preferand sa asculte telefoanele celor din presa pentru a controla informaţia. Ziariştii nu sunt singurii ascultaţi de SRI, la rand venind politicienii şi oamenii afaceri care nu de puţine ori sunt “stranşi cu uşa” in baza informaţiilor venite pe filiera “siguranţei naţionale”. Cel puţin in Romania, lucrurile vor continua sa ramana aşa pentru multa vreme, insa in spaţiul occidental european justiţia incepe sa nu mai aplece balanţa in favoarea anchetatorilor.
Cu toate acestea, avocaţii spun ca şi in cazul in care şi la noi ascultarile de telefoane nu s-ar mai face, cei incomozi sau ţintele unor acte de şantaj ar fi controlaţi prin simple percheziţii.
“Chiar şi daca se vor interzice ascultarile de telefoane, ziariştii, avocaţii sau afaceriştii ar putea fi rezolvaţi fara probleme. E drept, ca o percheziţie este mai vizibila pentru public decat ascultarea unui telefon, dar la urma urmei rezultatul este acelaşi. Si acum, parchetul poate obţine un mandat de percheziţie pentru un avocat, ziarist sau om de afaceri in baza “favorizarii infractorului”. La asta nu este imun nimeni. Dupa percheziţie, in care se pot copia documentele surselor sau mai ştiu eu ce spera sa gaseasca procurorul, se emite o neincepere a urmaririi penale şi aşa toata legislaţia şi jurisprudenţa CEDO se dovedeşte inutila intr-o astfel de situaţie”, spune un avocat clujean.


Procurorii  au anchetat pentru privaţi

Breşa facuta in legislaţia CEDO a fost iniţiata de doi ziarişti francezi de la cotidianul sportiv L’Equipe şi de la saptamanalul Le Point.  In anul 2004, s-a derulat o ancheta judiciara referitor la un potenţial dopaj al cicliştilor din echipa Cofidis. Ziarul Le Point a publicat in 22 ianuarie 2004 un articol semnat de o parte din reclamanţi in care erau redate in extenso anumite pasaje din procesele verbale de transcriere a interceptarilor telefonice din cadul anchetei. La data de 29 ianuarie 2004, un nou articol a aparut in Le Point, sub semnatura aceloraşi jurnalişti, divulgand o lista de produse interzise descoperite la un vechi ciclist in cadrul unei percheziţii. Ca urmare a acestor publicaţii, Inspectoratul general al serviciilor poliţiei naţionale a deschis o ancheta preliminara. La data de 4 februarie 2004, Parchetul din Nanterre a solicitat Inspectoratului o ancheta vizand aceleaşi fapte. La data de 8 aprilie 2004, societaţile Cofidis şi Cofidis Compétition au depus plangere impotriva unui articol care ar fi trebuit sa apara ziua urmatoare in ziarul L’Equipe, invocand caracterul injurios al celor scrise, existenţa unei atingeri aduse prezumţiei de nevinovaţie şi secretului anchetei. Intre 20 octombrie şi 25 noiembrie 2004, doisprezece poliţişti, trei dintre jurnaliştii reclamanţi, precum şi directorul ziarului Point au fost audiaţi. La data de 10 ianuarie 2005, procurorul a ordonat o percheziţie la sediul celor doua ziare,  pentru  a gasi urme ale proceselor verbale deturnate. La data de 1 iulie 2005, judecatorul de instrucţie a transmis dosarul parchetului. In 2-3 octombrie 2005, ziarul Le Monde a publicat o conversaţie cu judecatorul care a instrumentat cazul pe tema eventualelor complicaţii survenite in ancheta, acesta din urma spunand ca acest caz nu era prioritar pentru Ministerul de Justiţie, ca numarul de poliţişti care il asistau era insuficient şi ca se comisesera nişte erori judiciare. In niciun moment nu menţiona articolele publicate in Le Point şi in L’Equipe, şi nici nu pomeni de potenţialele repercusiuni negative ale acestora asupra anchetei in curs. La data de 2 februarie 2006, doi dintre jurnalişti au solicitat anularea actelor referitoare la percheziţionarea sediilor ziarului L’Equipe şi a domiciliilor lor, precum şi anularea actelor referitoare la interceptarile telefonice. La data de 13 februarie 2006, ceilalţi trei reclamanţi au depus aceleaşi cereri. La data de 26 mai 2006 camera de instrucţie a Curţii de Apel din Versailles a constatat ca prin articolele publicate de jurnalişti s-a adus atingere prezumţiei de nevinovaţie a persoanelor vizate in articole, incalcandu-se totodata şi dreptul la viaţa privata prin publicarea unor convorbiri telefonice. Aceasta declara nule percheziţiile desfaşurate la sediile celor doua ziare, precum şi ascultarile convorbirilor jurnaliştilor, estimand ca asemenea masuri nu erau, in lumina articolului 10 din Convenţie, necesare in acel stadiu al procedurii. In schimb, aceasta a decis ca celelalte masuri procedurale au fost legitime, necesare şi adaptate scopului vizat, constituind o ingerinţa proporţionata in ceea ce priveşte exigenţele referitoare la respectul sursei de informare.
Cei cinci jurnalişti au facut recurs, insa Curtea de casaţie a respins acţiunea acestora. La data de 26 mai 2009, judecatorul de instrucţie al tribunalului de prima instanţa din Nanterre a decis ca reclamanţii nu au comis nicio infracţiune de violare a secretului anchetei, dar ca au comis infracţiunea de deţinerea de piese din dosarul anchetei. La data de 11 mai 2010, tribunalul de prima instanţa din Nanterre a pronunţat o noua hotarare, fondata pe faptul ca, in urma percheziţiilor, nu a fost gasit niciun proces verbal sau extras al unui proces verbal, concluzionand ca cei cinci jurnalişti sunt nevinovaţi.

Soluţia CEDO
Curtea a observat ca masurile luate de autoritaţi au fost relativ tardive, intervenind intre 24 septembrie 2004 şi ianuarie 2005, in timp ce articolele au fost publicate in 22 şi 29 ianuarie 2004, respectiv in 9 şi 10 aprilie 2004. In momentul in care percheziţiile şi interceptarile telefonice au avut loc, unicul lor scop a fost de a identifica provenienţa informaţiilor relatate de jurnalişti in articolele lor. Demersurile anterioare ale anchetatorilor nu au permis determinarea identitaţii autorilor unei eventuale violari a secretului anchetei. Or, aceste informaţii se plasau in mod vadit in domeniul protejarii sursei jurnalistice. De asemenea, Curtea subliniaza ca dreptul jurnaliştilor de a-şi tainui sursele nu era un simplu privilegiu acordat sau retras in funcţie de liceitatea surselor, ci un veritabil atribut al dreptului la informare. Masurile penale luate de autoritaţi (percheziţiile efectuate la domiciliile jurnaliştilor, interceptarile telefonice, percheziţiile realizate la sediile ziarelor) au fost validate de camera de instrucţie fara a fi dovedita o nevoie sociala imperioasa pentru infaptuirea lor. Astfel, Curtea concluzioneaza ca Guvernul nu a demonstrat in niciun moment ca a fost pastrata o balanţa echitabila intre interesele parţilor. Chiar luand in considerare faptul ca motivele invocate au fost pertinente, Curtea considera ca acestea nu erau suficiente pentru a justifica masurile luate. Acestea nu au reprezentat mijloace proporţionale pentru atingerea scopului legitim vizat ţinand cont de interesul societaţii democratice de a asigura prezervarea libertaţii presei. A existat, astfel, o incalcare a articolului 10.

In momentul de faţa, doar Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie este abilitata sa emita mandate de ascultare sau supraveghere pentru prevenirea faptelor care ar putea aduce atingere siguranţei naţionale. Conform datelor oficiale, nici una dintre cererile Serviciului Roman de Informaţii privitoare la emiterea mandatelor de ascultare nu a fost refuzata de judecatorii Inaltei Curţi. Mandatele se emit pentru o perioada de 6 luni, dar daca subiectul ascultat sau supravegheat nu se dovedeşte a fi atentat la siguranţa naţionala, el nu este anunţat ca a fost supravegheat timp de jumatate de an. Astfel persoana respectiva nu poate face plangere pentru incalcarea dreptului la viaţa privata, care de altfel este unul dintre drepturile constituţionale ale romanilor.

Razvan Robu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here