Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dispus marți că statul român trebuie să restituie în natură 17.000 de hectare de teren Asociației Composesorale Borșa, în termen de 12 luni de când hotărârea CEDO este definitivă. În cazul în care nu va restitui terenul reclamat, statul român va trebui să plătească despăgubiri în valoare de peste 61 de milioane de euro.
“Acum, după ce Curtea a stabilit că reclamantei trebuie să i se restituie în natură cele 17.000 de ha, în termen de 12 luni de când hotărârea este definitivă, autoritățile naționale sunt obligate să respecte și să execute hotărârea CEDO. În caz contrar Ministerul de Finanțe va achita 61.540.966 milioane de euro din banii noștri ai tuturor”, a declarat pentru G4Media avocata Nicoleta Popescu, care a reprezentat Composesoratul la CEDO.
Statul român poate contesta această decizie la Marea Cameră a CEDO, dar doar în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor.
Potrivit sursei citate, Curtea Europeana a constatat încălcarea dreptului de proprietate a reclamantei alături de alți 28 de reclamanți în Hotărârea Văleanu și alții împotriva României, definitivă la data de 8 noiembrie 2022.
Avocata Nicoleta Popescu a precizat că CEDO a acordat un termen de grație de peste 2 ani autorităților naționale pentru a respecta dreptul de proprietate al reclamantei și a pune în executare o sentința judecătorească executorie din 2005 care obliga comisia locală Borșa și comisia județeană să restituie cele 17.000 de ha de pădure proprietatea reclamantei.
“În acești 2 ani de la prima hotărâre a Curții, reprezentanții reclamantei au avut numeroase întâlniri cu agentul guvernamental, autoritățile locale și centrale fără niciun rezultat. Am întâlnit reprezentanți ai statului aroganți, zeflemitori și incompetenți care nu erau conștienți ce înseamnă o hotârâre de condamnare a statului român și că dacă nu vor restitui proprietatea, cetățenii întregii țări vor trebui sa plătească ei, valoarea proprietății reclamantei. Funcționarii statului ne-au râs în față, ne-am spus și ”ce dacă aveți o hotărâre de condamnare, instanțele au greșit, nu aveți dreptul la nimic fiindcă NU vrem noi”, a mai spus avocata.
Pe lângă această despăgubire de peste 61 de milioane de euro, CEDO a mai condamnat statul român să plătească despăgubiri pentru alte 27 de reclamanți.
.g4media.ro
și JUDECATORII ROAMNIcare au dat sentințe greșite…..CE PLATESC???de ce nu li se imputa sumele respective???????ca sunt plătiți astronomic din banii POPORULUI!!!..tot STATUL TREBUIE SA PLATEASCA PENTRU INCOMPETENTA LOR??????AFARAAAA cu acești MAGISTRATI..și înlocuirea lor cu avocați…pe o perioada determinata!!! REPUBLICA MAGISTRATILOR…doar la noi!!
Sa le mai dea odata. Odata asociatiei si odata composesorarului , cu aceleasi acte de proprietate.
Statul are de unde
Suntem vânduți, oameni buni! Bucata cu bucata, om cu om și suflet cu suflet! Au vândut nenorocitii ăștia tot! Și se întreabă de ce românii s-au săturat de ei si-l voteaza de Călin Georgescu!
Bravo celor care au luptat pentru drepturile lor!
Cumva ai zice că se face dreptate, numai că cu astfel de mișmașuri se fac împroprietăriri pe ce a fost, de cînd lumea, moșia satului. Aceasta era, trebuie să fie, în egală măsură, a tuturor oamenilor din sat, a oamenilor ce locuiesc în acel sat.
Dacă povestea composesoratului Borșa este la fel cu cea pe care o știu, e de rău.
Sat pe Valea Someșului cu pădure destulă, cum s-a făcut composesoratul.
Cîndva, înainte de primul război mondial, cîțiva oameni din sat, care-au avut ceva bani, au cumpărat împreună pădure de pe moșia satului de la evrei din Jibou sau Ileanda, am uitat. Cum au ajuns acei evrei în posesia acelei păduri din momnet ce moșia satului era a tutror oamenilor din sat? Mișmașuri!
Cam la fel a fost în Regat cu împroprietărirea lui Cuza. Oamenilor li s-au vîndut bucăți dintr-o treime din moșia satului la prețul pieței. Restul a fost trecut, pt prima oară cu acte, în propietatea moșierilor.