Majorarea cererii pentru exporturi în trimestrul al doilea a ajutat Cehia să iasă din recesiunea prelungită, deşi consumatorii au continuat să cheltuiască mai puţin, transmite Bloomberg.
Economia cehă a înregistrat, în perioada aprilie – iunie 2013, o creştere de 0,6%, mai puţin decât avansul de 0,7% anunţat anterior de autorităţile de la Praga. În ritm anual, Produsul Intern Brut al Cehiei a scăzut cu 1,3%.

‘Cele mai recente date confirmă încheierea recesiunii în Cehia, dar, până acum, creşterea este condusă doar de exporturi. Cererea internă nu a avut o evoluţie foarte bună în trimestrul doi, iar datele privind investiţiile sunt dezamăgitoare’, a declarat Petr Dufek, analist al diviziei cehe a KBC Groep NV.

Consumul gospodăriilor a scăzut cu 0,4% în perioada aprilie – iunie 2013, după două trimestre de creştere, în timp ce cheltuielile guvernamentale au scăzut cu 0,7%. Exporturile au crescut cu 3,6%, în timp ce importurile au urcat cu 2,5%. AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.