Banca Naţională a României (BNR) a anunţat un curs de referinţă de 4,4041 lei/euro, 4,1532 lei/franc elveţian şi 4,0136 lei/dolar. Euro nu a mai atins o valoare atât de scăzută în faţa leului din 29 aprilie 2015 când BNR a anunţat un curs de referinţă de 4,031 lei.

Euro rămâne la 4,40 lei şi atinge un nou minim al ultimelor trei luni în faţa leului. Este al treilea minim, în ultimele trei zile atins de moneda unică, în faţa leului. Săptămâna trecută, mai precis joi şi vineri, euro a atins de două ori, în două şedinţe consecutive, valori minime ale ultimelor trei luni în faţa monedei naţionale. Conform specialiştilor consultaţi de ECONOMICA.NET, leul ar putea evolua „calm, pe un palier” situat undeva între extremele intervalului dintre 4,37 – 4,46 lei / euro, până în toamnă.

Euro a revenit la 4,4 lei la finalul lunii iulie după ce cursul a traversat o perioadă de volatilitate în prima parte a lunii, când a urcat spre 4,5 lei pentru prima dată într-un interval de şase luni, ca urmare a tensiunilor de pe pieţele externe generate de criza grecească. Deprecierea lunară a monedei europene a fost într-un final de aproape 1,5%.

Astfel, moneda europeană a fluctuat într-un interval mult mai larg în iulie faţă de lunile anterioare, nu fără emoţii pentru câteva sute de mii de români care au credite contractate în această monedă în perioada de boom. Cea mai mare parte a creditelor în euro sunt împrumuturi pentru achiziţia de locuinţe, astfel că orice mişcare a cursului se resimte imediat în nivelul ratei lunare.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.