Cel mai mare eveniment despre lumină din Europa centrală va avea loc în Sibiu si este sprijinit de o universitate din judetul Cluj.
Consiliul Județean Sibiu susține organizarea în județul Sibiu a celui mai mare eveniment despre lumină din Europa centrală. Peste doar câteva zile, la Sibiu va începe un eveniment unic în România : LUMEN, Past, Present & Future.
Într-o singură săptămână, în perioada 8-12 septembrie, vor avea loc o multitudine de acțiuni transdisciplinare, găzduite în mare parte de instituțiile aflate în subordinea Consiliului Județean Sibiu: Biblioteca Județeană Astra, Filarmonica de Stat Sibiu (Sala Thalia), Complexul Național Muzeal Astra.
‘Pentru județul Sibiu este o onoare să găzduiască acest eveniment. De când mi-a fost prezentat acest proiect, am avut toată deschiderea să îl găzduim în județul Sibiu și să contribuim la desfășurarea lui, prin punerea la dispoziție a unor spații din instituțiile de cultură aflate în subordinea Consiliului Județean Sibiu și prin oferirea întregului suport logistic și a resursei umane calificate pe care o are instituția noastră. Iar tot acest suport a fost aprobat prin votul unanim al consilierilor județeni. Dorim ca prin acest eveniment să sprijinim administrațiile publice locale în a găsi soluțiile de iluminat eficiente și compatibile cu normativele în vigoare’, a subliniat Ioan Cindrea, președintele Consiliului Județean Sibiu.
Anul 2015 a fost proclamat de către Organizația Națiunilor Unite drept Anul Internațional al Luminii și al Tehnologiilor bazate pe lumină. În acest cadru, cele mai importante instituții și actori din România și din străinătate pe acest domeniu (ambasade, asociații profesionale, intelectuali, cercetători, proiectanți, producători, etc) propun publicului un eveniment de anvergură și unic în România. LUMEN, Past, Present & Future va promova prezența și rolul luminii în viață, știință și cultură și importanța tehnologiilor bazate pe lumină pentru dezvoltarea echitabilă a societății globale.
Programul cuprinde expoziții, evenimente în aer liber, congrese și proiecția în premieră a unui film, după cum urmează:
Patru expoziții:
Lumina din Univers la Biblioteca Astra
Zână sau demon ? 2000 de ani de lumină bună și lumină nocivă la Muzeul Astra — Casa Artelor,
Focul și iasca la Muzeul în aer liber din Pădurea Dumbrava
Paris/ Sibiu: o scurtă istorie ilustrată a iluminatului public la Biblioteca Astra
Patru evenimente în aer liber:
Guerrilla Lighting, Piața Mare
Mapping Brukenthal, Piața Mare
Casa cu Ochi, Piața Mică
Observator stelar la Muzeul în aer liber
Un film în premieră în România:
The City Dark, premiat la 12 festivaluri, în prezența regizorul Ian Cheney (UȘA), la Sala Thalia
Trei Congrese deschise marelui public, la Sala Thalia
Al 5-lea Congres Internațional despre iluminatul în antichitate și evul mediu
Congres transdisciplinar asupra calității iluminatului artificial de-a lungul veacurilor
Masă rotundă națională despre Iluminatul și spațiul public
O serie de mari specialiști vor vorbi despre problemele majore create de iluminatul public actual, cu impact negativ pentru sănătatea cetățeanului și vor accentua risipirea de energie. Se vor prezenta modele de bune practici și se va crea un dialog amplu atât cu publicul, cât și cu administrațiile publice locale pentru a prezenta soluții durabile, precum și pentru a accentua necesitatea implementării normativei europene care va deveni obligatorie referitoare la diferențierea luminoasă a diferitelor spații urbane : centrul istoric/ zona de divertisment, zona rezidențială, zona verde, zona industrială, drumuri extra urbane.
Evenimentul este conceput și gestionat de către Asociația Lichnologică Internațională (ILA, cu peste 200 de membri din 39 de țări, având sediul la Geneva — Elveția) împreună cu Comitetul Național Român pentru Iluminat (CNRI) și Asociația Română pentru Iluminat (ARI), cu sprijinul tuturor muzeelor și instituțiilor culturale din Sibiu (Muzeul Național Brukenthal, Complexul Național Muzeal Astra, Biblioteca Județeană Astra) și a unora dintre cele mai înalte autorități academice din România (Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea ‘Lucian Blaga’ Sibiu).