Nodul rutier din apropiere de Turda, cel mai complex şi cel mai spectaculos nod rutier din România, care conectează A10, A3 şi DN1, este aproape finalizat.

Nodul rutier face parte din lotul 4 al Autostrăzii A10 Sebeş-Turda, având ca antreprenor societatea Porr Construct.

„Acest tronson de 16,3 km s-a împotmolit în alunecarea masivă din apropierea Lacului Stejeriş. Chiar dacă aliniamentul autostrăzii ar putea fi gata în acest an şi am putea circula în condiţii de siguranţă, rămâne de văzut dacă autorităţile din CNAIR şi Ministerul Transporturilor vor dori şi vor găsi soluţiile birocratice pentru a putea deschide circulaţia, având în vedere că lotul nu va fi 100% finalizat în acest an”, susţin reprezentanţii Asociaţiei ”Pro Infrastructură”, care monitorizează lucrările.

Potrivit adevarul.ro, ultimul termen pentru recepţia lotului 4 este luna mai 2018. Lotul 3, în schimb, ar urma să fie finalizat în luna ianuarie 2018. Nodul de la Turda este prevăzut cu 6 bretele şi va face joncţiunea atât cu Autostrada Transilvania (A3), cât şi cu DN1. Bretelele care fac legătura cu A3 vor avea două benzi, iar cele care leagă A10 de DN1 câte o singură bandă. Nodul rutier este parte componentă a lotului 4 din autostrada lungă de 70 de km. Autostrada Sebeş-Turda va avea o lungime totală de 70 de kilometri şi va traversa parţial judeţele Alba şi Cluj, fiind împărţită în patru loturi.

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.