Anul acesta, cele mai valoroase 10 companii din economie sunt evaluate la 33,8 mld. euro (164,6 mld. lei), cu 4,3% mai mult decât în 2019, potrivit calculelor realizate de ZF, în parteneriat cu BT Capital Partners şi compania de evaluare şi consultanţă Veridio.
Din cauza crizei COVID-19, mai multe companii au înregistrat scăderi, Automobile Dacia şi Globalworth chiar ieşind din top 10. Pe de altă parte, companii precum Kaufland România sau Dante Internaţional (eMag), care au câştigat în această criză, şi-au făcut loc în topul celor mai valoroase companii din România.
În acest an, sectorul energetic şi cel de retail (retail online, retail DIY şi retail clasic) se află la egalitate ca număr de reprezentanţi, urmat de bănci, cu două poziţii în top şi IT şi telecom, fiecare cu câte un reprezentant.
Topul celor mai valoroase companii din economie este dominat pentru al doilea an la rând de UiPath. În acest an, unicornul românesc din IT a fost evaluat la 10,5 mld. euro, în creştere cu 72% faţă de 2019. Pe parcursul primelor 13 ediţii ale topului, prima poziţie a fost adjudecată fie de OMV Petrom (unsprezece ani), fie de Hidroelectrica (doi ani).
Companiile care anul trecut ocupau poziţiile doi şi trei au făcut rocadă, anul acesta a doua poziţie fiind adjudecată de Hidroelectrica, cu o valoare de 4,2 mld. euro (20,5 mld. lei), în linie cu evaluarea de anul trecut.
OMV Petrom a trecut anul acesta pe locul 3, cu o evaluare de 3,63 mld. euro (17,7 mld. lei), după o scădere de 26%. Anul trecut OMV Petrom fusese evaluată la 5 mld. euro (23,84 mld. lei).
Pe locul patru a urcat Dante Internaţional (eMag), care până anul acesta nici nu a fost în Top 10, cu o evaluare de 2,63 mld. euro (12,8 mld. lei), după o creştere de 160% faţă de 2019. Anul trecut locul patru a fost obţinut de Romgaz.
Vezi si restul clasamentului pe ZiarulFinanciar.ro