Scrob Sorin Sergiu, zis Baghera, considerat capul rețelei de traficanți al drogului ”Zombie”, împreună cu inculpații Răzvan Radu și Petruț Ioan Cătălin mai stau după gratii. Tribunalul Cluj a decis ieri menținerea arestului preventiv pentru cei trei inculpați trimiși în judecată pentru trafic de substanțe cu efect stupefiant.

În septembrie 2018, în urma unor percheziții, oamenii legii au găsit acasă la cei trei suspecţi 20 de grame de substanţe psihoactive, mai multe pungi tip zyp-lock goale, 2 cântare, un grinder, laptopuri şi telefoane mobile. În urma acţiunilor, doi suspecţi au fost arestaţi de către Tribunalul Cluj, fiind vorba despre Sergiu Sorin Scrob, zis Baghera, şi Răzvan Radu, zis Uscatu, ambii din Câmpia Turzii.

Principalii clienţi ai acestora erau minori. În ultimele luni, în municipiul Câmpia Turzii au apărut în spaţiul public imagini filmate cu diverşi tineri despre care se bănuieşte că s-ar fi aflat sub influenţa unor substanţe cu efecte psihoactive. După reacţiile tinerilor, s-a bănuit că ar fi vorba despre drogul Zombie, devenit popular în urmă cu câţiva ani, în Statele Unite.

Când canabinoidele sintetice atacă receptorii din creier, care mai apoi interacţionează cu dopaminele, pot cauza paralizia temporală a mâinilor şi picioarelor, dar atunci când drogul interacţionează cu serotonina îi poate face pe consumatori să se simtă precum nişte ,,zombie”.



LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.