László Tőkés, președintele Consiliului Național Maghiar din Transilvania (CNMT), a declarat sâmbătă la Cluj-Napoca că decizia guvernului ungar de a retrage sprijinul acordat rețelei din Transilvania a Centrelor Democrației administrate de CNMT este o decizie nejustificată și greșită.

Începând din 2010, organizația a administrat rețeaua Centrelor Democrației din Transilvania, care a fost acum desființată, conform informațiilor. Personalul birourilor din mai multe orașe transilvane a oferit asistență în obținerea cetățeniei ungare pentru maghiarii din Transilvania, a pregătit procesul de naturalizare și a întocmit dosarele corespunzătoare.

László Tőkés a declarat: consideră nejustificată închiderea birourilor, deoarece personalul acestora a făcut o treabă bună, după cum arată şi cifrele. “Consider că este o greşeală politică, iar în spatele ei se află lobby-ul şi diversiunea UDMR. Din păcate, au reuşit să convingă autorităţile să ne taie finanţarea” – a spus fostul europarlamentar, referindu-se la UDMR, sub egida căreia Fundaţia Eurotrans desfăşoară aceeaşi activitate în Transilvania.

În opinia lui László Tőkés, CNMT a fost gata să coopereze cu UDMR, dar politicienii uniunii “în mod regretabil au stârnit discordie între maghiari”.

“Noi ne-am străduit să realizăm o unitate pluralistă şi am servit cauza naţiunii. Această activitate are doi piloni: unificarea naţiunii deasupra frontierelor, la aceasta a servit naturalizarea, respectiv aspiraţiile noastre de autonomie” – a precizat preşedintele CNMT.

Odată cu retragerea sprijinului, această politică a pierdut “unul dintre pilonii ei” – a subliniat el, adăugând: CNMT nu se dă bătut, caută noi căi şi va servi în continuare cauza autonomiei şi a unificării naţionale deasupra frontierelor.

În urma unei întrebări adresate de un jurnalist, László Tőkés a afirmat că a cerut premierului Viktor Orbán să revină asupra deciziei de a desființa rețeaua Centrelor Democrației și să o repornească. La începutul lunii februarie, CNMT a anunțat că activitatea Centrelor Democrației va fi suspendată începând cu luna martie, din cauza lipsei de resurse. În cei 13 ani de funcționare, rețeaua a ajutat 70.000 de maghiari din Transilvania să obțină cetățenia maghiară. În ultima perioadă, rețeaua a funcționat într-un mod limitat, iar această decizie a fost luată și anunțată în noiembrie 2020, din cauza problemelor financiare și a situației epidemiologice. La momentul anunțului din februarie, rețeaua avea 23 de birouri în diverse orașe din Transilvania și un total de 80 de angajați.

Citește și: Emil Boc își bate dala de granit de obrazul clujenilor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.