Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Cluj a inaugurat ieri Complexul Comunitar de Servicii pentru Copilul cu Dizabiltăţi Cluj-Napoca. Complexul este format din trei case de tip familial cu o capacitate de zece locuri fiecare şi un centru de recuperare. Centru Comunitar va beneficia de serviciile specialiştilor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Cluj, printre care logopezi, kinetoterapeuţi, hidroterapeuţi, psihologi, educatori. Prin serviciile oferite de către Complexul Comunitar de Servicii pentru Copilul cu Dizabilităţi se permite ca fiecare copil să fie abordat în mod individual, în funcţie de nevoile sale specifice, acest lucru contribuind la recuperarea mai rapidă a acestuia. „Inaugurarea acestui Centru se constituie în mod cert într-un model de bună practică ce ar trebui multiplicat, fiind concretizarea unui excelent parteneriat între o instituţie publică şi o organizaţie neguvernamentală. Consider că administraţia publică ar trebui să apeleze într-o mai mare măsură la aceste resurse voluntare şi gratuite pe care societatea vine să le ofere prin intermediul organizaţiilor neguvernamentale, în scopul îndeplinirii misiunii noastre comune referitoare la bunăstarea individului şi a comunităţii” a precizat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe.

Silvia Boncuţiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.