O expediţie ştiinţifică ce va urma un traseu de 20.000 de kilometri pe recent deschisa şosea trans-siberiană din Rusia şi ce are ca obiectiv principal analiza efectului schimbărilor climatice asupra Pădurii Boreale va fi organizată, în vara acestui an, de specialişti ai Centrul de Cercetări Biologice (CCB) Jibou şi ai Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj.

Potrivit directorului CCB Jibou, Cosmin Sicora, expediţia este prima din România cu această temă de cercetare, proiectul fiind unul de interes nu doar la nivel naţional, ci chiar global.

„CCB Jibou, în parteneriat cu Universitatea „Babeş-Bolyai” şi ONG-urile Asociaţia Grădinilor Botanice din România şi Asociaţia Prietenii Grădinii Botanice Jibou intenţionează organizarea unei expediţii cu scop principal ştiinţific, în zona asiatică a Rusiei, până în Extremul Orient, la Vladivostok. Ne propunem să urmăm traseul şoselei trans-siberiene nou deschise traficului şi recent asfaltate şi a bazinului fluviului Amur. E prima expediţie ştiinţifică românească de tipul aceasta, cu tema aceasta de cercetare. Analiza efectului schimbărilor climatice asupra Pădurii Boreale e un element de noutate inclusiv pentru ruşi. E un proiect interesant la nivel internaţional, nu numai românesc. Contează, până la urmă, pentru toată lumea ce se întâmplă cu această Pădure Boreală, care e un ‘plămân verde’ al planetei practic şi care, dacă se distruge sau apar modificări în structura ei, e foarte important la nivel global, pentru că ne afectează pe toţi. (…) Este cu siguranţă ceva nou şi abordarea va fi multidisciplinară”, a declarat, Cosmin Sicora.

Acesta a precizat că vor fi făcute studii privind insectele, vor fi colectate probe pentru diferite tipuri de ciuperci, se vor face măsurători de fiziologie vegetală şi se vor extrage din copaci carote, pentru a vedea modificările climatice prin influenţa lor asupra inelelor anuale de creştere. Din echipă va face parte şi un geograf, care va oferi informaţii despre zonele prin se trece.

Directorul CCB Jibou a adăugat că scopurile expediţiei sunt analiza efectului schimbărilor climatice asupra Marii Păduri Boreale, cu accent asupra unor specii de plante şi cianobacterii de referinţă; evaluarea stării de conservare a habitatelor, ca punct de referinţă, având în vedere creşterea impactului antropic cauzat de deschiderea traficului şi studii antropologice asupra populaţiilor din zonele traversate, cu accent pe informaţiile etnobotanice, respectiv folosirea plantelor în medicina tradiţională şi în viaţa de zi cu zi.

Costurile totale ale expediţiei sunt estimate la 20.000 de euro, „aventura” trans-siberiană urmând a se derula pe parcursul unei luni de zile, în perioada iunie-iulie. Parte din costurile expediţiei vor fi suportate de cele două instituţii partenere, însă organizatorii caută actualmente şi sponsori care ar putea sprijini financiar sau cu diferite echipamente acest proiect.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.