Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, obligațiile proprietarilor de imobile au căpătat alte valențe. De exemplu, aceștia sunt obligați ca la recepția clădirilor, atunci când doresc să le vândă sau să le închirieze să dispună și de un certificat de performanță energetică.

Este vorba despre un document prin care imobilele se încadrează într-una din cele 7 clase energetice, în comparație cu imobile de referință, alese printr-o metodologie riguroasă.

Ce sunt certificatele energetice?

Denumite în mod oficial drept Certificate de Performanță Energetică, aceste documente sunt absolut necesare pentru o gamă largă de imobile.

Este vorba despre certificate prin care doar auditorii energetici atestați de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) încadrează imobilele într-una din cele 7 clase energetice, unde A este clasa cu cea mai mare eficiență energetică, iar G este clasa cu cea mai mică.

Potrivit reglementărilor în vigoare, certificatele energetice sunt valabile timp de 10 ani.

În cazul în care imobilul se modernizează și astfel se schimbă eficiența energetică, se poate solicita un alt act.

Cum se poate incadra un imobil într-o clasă energetică mai bună?

Dacă în urma evaluărilor realizate de către auditorii energetici atestați, un imobil a fost încadrat în clasa energetică C (de exemplu), proprietarii pot apela la diferite tipuri de îmbunătățiri, pentru a-și îmbunătăți clasa energetică.

Chiar dacă imobilele care au fost ridicate înainte de anul 1989 sunt încadrate în general în clasele C și D, ele pot îmbunătățite cu ajutorul unor lucrări de modernizare, urmând ca apoi să fie reevaluate și încadrate într-o clasă superioară.

Care sunt informațiile necesare pentru dosarul de obținere a certificatelor energetice?

Proprietarii de imobile trebuie să știe că înainte de a apela la serviciile auditorilor energetici, trebuie să pregătească o serie de acte pe care să le prezinte experților (în copie).

În plus, specialistul va face observații și măsurători la imobil, pentru a obține informațiile necesare:

  • numele proprietarului/proprietarilor (dacă este cazul);
  • planul de cadastru (sau releveul apartamentului), din care să reiasă clar dimensiunile încăperilor, dar și dimensiunile ferestrelor;
  • detalii despre pereții către exterior, respectiv rosturile dintre imobile;
  • orientarea cardinală, care a fost anterior stabilită în funcție de orientarea străzilor adiacente;
  • tipul de ferestre (simple sau duble), dar și materialele din care sunt realizate ramele ferestrelor;
  • starea în care se află balcoanele (închise sau deschise), dar și materialele folosite;
  • tipul de materiale folosite pentru închiderea pereților exteriori, respectiv detalii despre grosimea pereților (zidărie, BCA, panouri prefabricate din beton, cărămidă);
  • anul construcției;
  • starea în care se află fațada;
  • tipul de încălzire (centralizat sau cu centrală proprie);
  • puncte de apă existente în imobil (dușuri, lavoare, căzi, closete, spălătoare);
  • prezența unui subsol tehnic sau pierderi de apă;
  • apometre sau repartitoare;
  • regimul de înălțime al imobilului;
  • înălțimea liberă din apartament/casă (distanța dintre podea și plafon);
  • tipurile de calorifere folosite pentru încălzire (materiale și număr de elemenți).

Spre deosebire de multe alte tipuri de documente, certificatele energetice se pot obține relativ ușor.

Toate contractele de vânzare/cumpărare care se realizează fără aceste certificate pot fi declarate nule în instanță.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.